În WEEKEND: ”Bubble Parade 2019”, la Alba Iulia. O arteră importantă din municipiu se transformă în Strada Bucuriei. Distracție, jocuri ale copilăriei și momente recreative pentru participanți
Bubble Parade Alba Iulia 2019, ediția cu numărul III, este evenimentul pe care îl așteaptă toți albaiulienii fericiți. Anul acesta, 1 Iunie nu va fi doar ziua copilului, ci a tuturor oamenilor cu suflet de copil pentru care bucuria se exprimă prin lucruri simple.
Ce este Bubble Parade?
Este o paradă neconvențională a baloanelor de săpun prin care exprimăm fericirea și atitudinea pozitivă în comunitatea noastră. Bucuria împărtășită este întotdeauna mai intensă, de aceea vă invităm alături de noi să suflăm mii de baloane de fericire.
În 2019 bucuria e cu atât mai mare cu cât o să facem ceva inedit: vom închide o stradă intens circulată de autoturisme și o vom transforma în strada oamenilor fericți. Astfel, Bd-ul 1 Decembrie 1918 va deveni, pentru câteva ore, Strada Bucuriei. La finalul paradei, Strada Bucuriei va găzdui o mulțime de jocuri ale copilăriei și alte momente distractive și recreative pentru participanți.
La 16:00 vă dăm întâlnire în fața Cinematografului Dacia. Să veniți cu mic, cu mare pentru că la 16:30 pornim în cea mai veselă paradă pe traseul: Cinema Dacia – Bd. Transilvaniei – Parcul Unirii (vom ocoli Monumentul Unirii) – Bd. 1 Decembrie 1918 (Strada Bucuriei). Pe Strada Bucuriei distracția continuă cât ne ține buna dispoziție și va fi din plin, pentru că partenerii noștri au pregătit o mulțime de surprize.
Va fi pentru prima dată când se creează un ambuteiaj de oameni fericiți pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din oraș!
Atenție! La punctul de întâlnire (Cinema Dacia) se vor împărți bilete pentru Tombola Copilăriei. Să vă asigurați că le procurați la timp, pentru că pe Strada Bucuriei se vor împărți cadouri celor norocoși.
Tu câte baloane de săpun poți sufla pe 1 iunie?
Bubble Parade Alba Iulia 2019 se desfășoară în cadrul proiectului Metamorphosis, un proiect care urmărește să contribuie la dezvoltarea cartierelor orașului, punând accent pe creșterea calității spațiilor de locuit și recreere.
Primăria Municipiului Alba Iulia este partener în cadrul proiectului „Creșterea calității vieții pentru cetățeni prin transformarea cartierelor în zone atractive pentru copii”- acronim Methamorphosis, finanțat în cadrul programului european HORIZON 2020.
Albaiulieni și nu numai, de toate vârstele, îmbrăcați în ținute cât mai colorate, sunt invitați, sâmbătăă, 1 iunie, să participe la o paradă inedită, a baloanelor de săpun. Bubble Parade, un eveniment devenit tradiție la Alba Iulia.
”Bubble parade” este o mișcare internațională care promovează fericirea și bucuria ca și atitudine zi de zi, nu ca și destinație, unind oamenii într-o paradă veselă a baloanelor de săpun. Menită să promoveze diversitatea și interacțiunea pozitivă în cadrul comunităților, Global Bubble Parade este gândită și răspândită de 100happydays Foundation.
Citește și: mesaje de 1 iunie
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare
Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]
INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]