În semifinalele Cupei Regiunilor, Alba – Vrancea 3-1 (2-1) *Performanţă pentru „fotbalul mic” amator: finală cu Braşov
În semifinalele Cupei Regiunilor, selecţionata AJF Alba a învins la Braşov formaţia similară a AJF Vrancea, scor 3-1 (2-1) şi s-a calificat în finala întrecerii, programată în 23 noiembrie, la Mogoşoaia. Golurile „albanezilor” au fost marcate de Cr. Bodea (7), Frenţiu (15), Cernea (48), respectiv Lechea (30). În cealaltă semifinală, Braşov a câştigat cu Prahova (deţinătoarea trofeului).
*A 5-a victorie
Performanţă notabilă pentru „fotbalul mic” din Alba, accederea în finala întrecerii organizate de FRF şi şansa de a ajunge la turneul final din Franţa. Conjudeţenii sunt la a 5-a victorie consecutivă în această competiţie, iar bravul portar Ştef a fost învins întâia oară, după 390 de minute. La nivel naţional, întrecerea a cuprins 9 echipe şi a fost dedicată fotbalului amator (fără jucători care au evoluat în primele 3 eşaloane competiţionale).
Antrenorii Alin Hancăş, Ioan Ilie şi Adrian Bicheşi au mizat pe Căt. Ştef – D. Nemeş, C. Oltean, Borşoi, Căt. Ivaşcu (46, V. Morariu) – Frenţiu, R. Lungu (37, Cernea; 70, Baghiu), Fl. Creţiu, Cr. Bodea, D. Goangă, R. David (70, Javla), rezervă Leba (au absentat Iouraş, Dendiu, R. Moga, R. Szabo).
Foto Monitorul de Vrancea
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup
Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup Campioana României, CSM Unirea Alba Iulia, a fost învinsă de Panionios GSS Atena cu scorul de 14-2 (3-1, 2-0, 5-0, 4-1), joi, 26 martie 2026, la Atena, în meciul său de debut în Grupa A […]
Andrei Rațiu, titular în marele meci Turcia-România. Nicolae Stanciu, pe teren din minutul 71: Live text
Andrei Rațiu, titular în marele meci Turcia-România. Nicolae Stanciu, pe teren din minutul 71: Live text Marele meci Turcia – România, semifinala play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial de fotbal, se dispută joi, 26 martie 2026, de la 19.00 (ora României). Doar unul dintre cei doi fotbaliști din Alba convocați de selecționerul Mircea Lucescu este […]
Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin: „Rămâne casa voleiului românesc!”
Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin: „Rămâne casa voleiului românesc!” În urma licitației desfășurate joi, 26 martie 2026 la sediul Federației Române de Volei, s-a stabilit oficial: finalele Cupei României – Loteria Română, atât la masculin, cât și la feminin, se vor disputa la Blaj, în „Alba Blaj” Arena, […]
