În România, în județul Hunedoara, se construiește cea mai mare centrală pe gaz din Europa: Proiectul a primit autorizația de construire. Când va fi gata
În România, în județul Hunedoara, se construiește cea mai mare centrală pe gaz din Europa: Proiectul a primit autorizația de construire. Când va fi gata
România va avea cea mai mare și modernă centrală termoelectrică din Europa. Proiectul, în valoarea de 1,4 miliarde de euro, a primit autorizația de construire. Centrala va fi construită în comuna Vețel, județul Hunedoara.
Citește și: Facturile vor exploda în 2025: România scade producția de energie electrică. Estimări CNSP

Potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, centrala Mass Mintia din județul Hunedoara va fi finalizată în totalitate în 2026, iar până la sfârşitul acestui an ar trebui să fie cel puţin 1.000 de megawaţi conectaţi la sistem, notează romaniatv.net.
”Graficul arată că, până la finalul acestui an, ar trebui să fie cel puţin 1.000 de megawaţi conectaţi la sistem. E adevărat, sunt şi aspecte mai puţin simple, ca staţia de reglare şi de măsurare gaze, de exemplu. Suntem într-un dialog şi cu Mintia şi cu Transgaz, astfel încât toate aceste lucruri să se poată întâmpla în grafic. Va fi cea mai mare centrală pe gaz din Europa, ce va fi gata în 2026, iar dacă am avea în plus 1.091 de megawaţi anul acesta, ar fi un ajutor fantastic pentru iarna următoare”, a spus ministrul.
Sebastian Burduja a ținut să precizeze că investițiile în domeniul energiei reprezintă o prioritate.
”Pentru acest an este şi refrenul meu preferat: investiţii, investiţii, investiţii. Dacă vrem ca românii să aibă o energie sigură, accesibilă şi curată, trebuie să facem investiţii. Fiecare megawatt pe care îl aducem în sistemul energetic naţional înseamnă şansa românilor de a avea facturi mai mici şi şansa companiilor româneşti de a avea facturi mai mici”, a spus ministrul Energiei.
Demersul privind emiterea autorizației de construire a centralei a fost confirmată de senatorul liberal Marian Călin Petru, care a subliniat, la rândul său, importanța proiectului.
”Această investiție, în valoare de aproape 1,5 miliarde de euro, reprezintă nu doar o realizare economică importantă, ci și un pas strategic pentru viitorul energetic al României. Noua centrală de ultimă generație va fi cea mai mare și modernă din Europa și va avea o capacitate de 1700 MW. În plus, va contribui semnificativ la asigurarea independenței energetice a României, dar și la crearea a peste 600 de locuri de muncă”, a scris, pe Facebook, senatorul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026: Încălzire semnificativă în perioada următoare
Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, luni, 2 februarie 2026, o estimare a evoluției valorilor termice și precipitațiilor, pe regiuni istorice ale României, în intervalul 2-15 februarie 2026. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF […]
Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la română și matematică
Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la română și matematică Susţinerea examenului de Evaluare Naţională este probabil unul dintre cele mai importante momente din viaţa unui adolescent, acţiune care îi poate asigura un liceu de top şi un parcurs corespunzător în viaţă. În principiu se pot susţine […]
PENSII 2026 | Ministrul Muncii: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ce valoare au sumele
Ministrul Muncii: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ce valoare au sumele Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat, luni, 2 februarie 2026, că una dintre propunerile PSD care urmează să fie prinse în bugetul pe anul 2026 este ca pensionarii cu venituri mici să primească ajutoare în două tranșe, […]