Ştirea zilei

În maxim 30 de ani, albaiulienilor le va creşte şi umbra unui copac deasupra capului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

„Frumoasă ţară, păcat că-i locuită” concluzionează din ce în ce mai des turistul român sau străin aflat în vizită prin România, după confruntări din cele mai neplăcute cu realităţile zilnice din ţara noastră.
„Prin eforturi susţinute (de fonduri europene) şi după deşertizarea Cetăţii Vauban – prin exterminarea brandului de ţară, inclusiv a trunchiului viguros ce susţinea frunzuliţa – edilii albaiulieni se pot mândri că au rezolvat dictonul în cauză. Respectiv ţara, cu Cetatea Alba Carolina în ea, a rămas frumoasă. Însă populată, ba. La 50 de grade Celsius cine s-o mai populeze? Temperatura insuportabilă este resimţită şi după apusul soarelui, căldura ce radiază din betoanele supraîncălzite punând serios la încercare tenacitatea eventualilor turişti din zonă”, spune vicepreşedintele liberal Florin Roman, care insistă să monitorizeze săptămânal temperaturile record înregistrate pe betoanele din Cetate.
Şi la urma urmei, nu este vorba doar de turiştii cu chimirul gros, presupuşi aducători de venituri grase în economia locală. Aceia vin, leşină de extaz (sau de căldură) şi pleacă. Rămân însă aici albaiulienii care tranzitează deşertul, înspre sau dinspre muncă, pensionarii (care preferă acum o plimbare gratuită în răcoarea aerului condiţionat din autobuze decât un atac cerebral provocat de insolaţia din şanţurile Cetăţii), părinţii cu copii aflaţi în căutarea unei evadări din cuptorul betonat al blocurilor. Toţi rămân aici, în Cetatea Alba Iulia, aşteptând cuminţi în soare, vreo 20-30 de ani, să le crească din nou umbra unui copac deasupra capului. Sau, mai sinistru, pentru cei mai în vârstă dintre ei, sătui de atâta aşteptare şi experimente urbanistice eşuate, copacul le va creşte într-un final direct deasupra pieptului….
„Şi mai trist este că, pe lângă toate acestea, albaiulienii rămân tot cu buzunarele şi burţile goale, iar istoria noastră şi Cetatea ne sunt furate de gaşca domnului primar”, a subliniat liberalul Florin Roman.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Norela […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]

Citește mai mult