Rămâi conectat

Actualitate

În fiecare oră, o femeie apelează 112 pentru a reclama acte de violență domestică, iar 40% din ordinele de protecție sunt încălcate. Statistici ale Poliției Române

Ioana Oprean

Publicat

în

În fiecare oră, în medie, o femeie sună la 112 pentru a reclama acte de violență domestică, însă există, de asemenea, extrem de multe cazuri în care nu o fac. în lipsa adăposturilor, dar și a unui sistem de protecție eficient, multe victime preferă să îndure, în tăcere.

O femeie din Deva a obținut un ordin de protecție care trebuia să îl țină pe partenerul agresiv departe. Lucru care nu doar că nu s-a întâmplat, dar fostul iubit a căutat-o și a omorât-o în propriul ei apartament. Este una dintre cele 51 de femei care în ultimul an au fost victime ale violenței domestice, un fenomen greu de oprit.

Statisticile Poliției Române arată că 40% dintre ordinele de protecție sunt încălcate. Concret, din cele peste 800 de femei care au cerut ajutor poliției în luna martie, aproape jumătate au fost din nou căutate de agresori care au vrut să se răzbune.

În multe dintre situații femeile sunt omorâte înainte să apuce să ceară din nou ajutorul.

Simona Voicescu, președintele asociației „Necuvinte”: „Polițiștii de la Ordine Publică sună persoană vătămată din când în când și o întreabă dacă situația e ok. Unii sună, alții nu sună. Nu este un sistem de monitorizare eficient în mod evident și vedem asta în fiecare zi în presă: femei care sunt agresate pe stradă, acasă cu ordine de protecție valabile”.

Deși a fost votată legea care îi obligă pe agresori să poarte brățări electronice pentru a preveni contactul cu victima, acest sistem nu va putea fi folosit la nivel național decât peste câțiva ani. Primele dispozitive ar trebui să funcționeze în martie 2022, dar doar la nivelul Capitalei.

Brățara va fi montată pe piciorul sau pe brațul agresorului. Un dispozitiv similar, dar mai discret, va fi purtat de victimă, iar în momentul în care agresorul se apropie prea mult, poliția va primi o alertă. Distanța de siguranță va fi decisă de instanță în funcție de fiecare caz în parte.

Agresorii vor putea fi monitorizați electronic doar în baza unei decizii judecătorești și dacă victima face plângere. Polițiștii spun că restricțiile din timpul pandemiei avantajează partenerii violenți.

Comisar șef Angela Chirvăsuță, de la Institutul de Prevenire din cadrul IGPR: „În perioada pandemiei, victima și agresorul sunt izolați în casă, agresorul are posibilitatea să își supravegheze și monitorizeze activitatea victimei și există posibilitatea ca victima să nu aibă cum să reclame”.

30 de țări din lume folosesc deja sistemul electronic de monitorizare. Studiile au arătat că odată monitorizați, 95% dintre agresori se tem să recidiveze.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2025 | Diferența dintre grupa I, grupa II și condițiile speciale de muncă: Cum se calculează vechimea. Exemple

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2025 | Diferența dintre grupa I, grupa II și condițiile speciale de muncă: Cum se calculează vechimea. Exemple Încadrările în grupa I, grupa a II-a sau în condiţii speciale de muncă au consecinţe importante în sistemul românesc de pensii asupra vechimii în muncă şi a stagiului de cotizare — ele influenţează numărul de ani […]

Citește mai mult

Actualitate

Produsele „minune” promovate pe TikTok, un real pericol pentru sănătate. Avertismentul medicilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Produsele „minune” promovate pe TikTok, un real pericol pentru sănătate. Avertismentul medicilor Moda suplimentelor de tot felul și a cremelor-minune disponibile până nu demult cu un simplu apel telefonic, iar astăzi la un click distanță, nu doar că nu a trecut, ci în fiecare zi se extinde masa celor care pot să cadă în plasa […]

Citește mai mult

Actualitate

Amendă pentru românii care îşi lasă câinii liberi: Ce obligații au proprietarii patrupedelor și cum pot fi reclamați de vecini

Ioana Oprean

Publicat

în

Amendă pentru românii care îşi lasă câinii liberi: Ce obligații au proprietarii patrupedelor și cum pot fi reclamați de vecini Deținerea unui câine implică responsabilități clare pentru proprietari, iar nerespectarea regulilor poate duce la amenzi consistente, între 500 și 1.500 de lei. Lăsarea animalelor nesupravegheate sau producerea de zgomote deranjante, mai ales pe timp de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea