Sport

În ceasul al 12-lea, Șurianu Sebeș s-a înscris în Liga a 3-a!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dacă la orele amiezii, Șurianu Sebeș nu era sigură nici măcar de prezența în Liga a 4-a, câteva ore mai târziu echipa din „Arini” s-a înscris în Liga a 3-a, punând capăt unei perioade tensionate.

Viitorul financiar este dependent de implicarea primăriei din localitate, care miercuri, 26 iulie are o ședință pe tema fotbalului, fiind semnale pozitive din acest punct de vedere. Deocamdată nu este sigură reunirea de luni, 24 iulie, așteptându-se încă o discuție lămuritoare mâine pe tema aceasta. „Este bine că ne-am înscris, este o speranță, probabil că președintele Daniel Popa are ceva soluții. Deocamdată niciun jucător nu și-a solicitat actele, dar sunt fotbaliști care au oferte„, a declarat antrenorul Doru Oancea.

Momentan N. Bănică, M. Neagu și Șt. Radu au optat pentru Metalurgistul Cugir, dar și tineri precum Cl. Marcu, R. Trif, Ad. Lăcătuș sau Ludwig au oferte de la alte echipe din județ. Să fie un început de normalitate pentru campioana județului Alba, după ce în această primăvară criza financiară i-a apăsat pe jucători, sau președintele Daniel Popa a riscat, prin înscrierea echipei în Liga a 3-a, pentru a forța mâna autorităților locale?!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri

Ioana Oprean

Publicat

în

LPS Sebeș, victorii în deplasare la U19 și U17: „Leii” au primit un singur gol în cele două meciuri Victorii în deplasare, la Sibiu, în fața echipelor clubului ACS Alma, pentru grupele U19 și U17 de la LPS Sebeș, duminică, 22 martie 2026, în campionatele naționale la care participă.  Grupa de U19 s-a impus fără […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe: „Felicitări tuturor! Mulțumim părinților pentru susținere!”

Ioana Oprean

Publicat

în

CSȘ Blaj, calificare la turneul final de volei masculin Speranțe CSȘ Blaj s-a calificat la turneul final de volei masculin Speranțe. În urma turneului semifinal organizat la Zalău echipa pregătită de Alexandru Man s a calificat de pe locul 2 la turneul final. Rezultatele de la Zalău au fost o victorie 3-0 in fata echipei […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu: „A trecut mult de când nu am fost Mondial, vrem să facem o țară întreagă fericită” Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu a declarat, luni, 23 martie 2026 că a trecut mult timp de când echipa națională a României nu a mai participat la o ediție a Cupei Mondiale și a menționat că el și […]

Citește mai mult