Curier Județean

În 25 octombrie, ”Ziua Ușilor Deschise” la Curtea de Apel Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Curtea de Apel Alba Iulia organizează miercuri, 25 octombrie 2017, la sediul instanţei, situat în municipiul Alba Iulia, strada I.C. Brătianu, nr.1, în cadrul programului de lucru 8-16, manifestarea anuală intitulată „Ziua Uşilor Deschise”, având ca scop asigurarea transparenţei actului de justiţie şi familiarizarea publicului cu aspectele specifice activităţii de judecată.

Agenda manifestării cuprinde în principal vizitarea compartimentelor din structura instanţei, informarea celor interesaţi cu privire la circuitul dosarelor, la modalitatea de accesare a informaţiilor publice despre stadiul şi soluţionarea dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, prezentarea  altor date sau informaţii publice relevante privind actul de justiţie sau activitatea instanţei precum şi difuzarea unor broşuri informative.

Curtea de Apel Alba Iulia invită elevi, studenţi, justiţiabili, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi pe toţi cei interesaţi să afle mai multe informaţii despre circuitul unui dosar şi etapele procesuale ce se parcurg până la soluţionarea unei cauze, despre condiţiile în care lucrează judecătorii şi personalul auxiliar, să participe la „Ziua uşilor deschise”.

Această acţiune este organizată cu ocazia „Zilei europene a justiţiei” ce se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie în întreaga Europă, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, eveniment prin care justiţia este adusă în atenţia publicului european.

Scopul celebrării acestei zile este acela de a apropia justiţia de cetăţeni, de a-i ajuta să fie mai bine informaţi despre drepturile lor şi modalitatea de funcţionare a justiţiei de zi cu zi, îngăduind acestora să-i înţeleagă mai bine mecanismele şi de a îmbunătăţi accesul la justiţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Rezultate impresionante pentru cinci elevi de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: Calificare la etapa județeană de Pentatlon din cadrul ONSS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rezultate impresionante pentru cinci elevi de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia: Calificare la etapa județeană de Pentatlon din cadrul ONSS Cinci sportivi din lotul de atletism al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-au remarcat la etapa municipală de pentatlon. Cinci din sportivii care fac parte din lotul de atletism al […]

Citește mai mult

Curier Județean

30 martie-3 aprilie 2026 | Sute de elevi și profesori la Olimpiada Națională de Matematică pentru ciclul liceal de la Alba Iulia. PROGRAMUL

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de elevi și profesori la Olimpiada Națională de Matematică 2026 pentru ciclul liceal de la Alba Iulia. PROGRAMUL Alba Iulia va găzdui, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, faza națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru clasele IX-XII. Vor participa aproximativ 420 de elevi și profesori însoțitori, precum și aproximativ 35 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Emma Laris, elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, calificată la etapele naționale la 3 olimpiade școlare

Ioana Oprean

Publicat

în

Emma Laris, elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, calificată la etapele naționale la 3 olimpiade școlare Performanță deosebită a unei eleve de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia. Emma Laris s-a calificat la etapele naționale la 3 olimpiade școlare. Citește și: FOTO | Emma Laris, elevă a Școlii Generale Nr. 6 „Ion […]

Citește mai mult