Actualitate

În 2014, peste 6.000 de service-uri auto au fost controlate de RAR. Valoarea totală a sancțiunilor depășește 1,7 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Registrul Auto Român a înteţit, în 2014, controalele la service-urile auto. Demersul a urmărit supravegherea eficientă a pieței de gen și garantarea unui nivel ridicat în siguranța circulației.

service autoRaportarea Departamentului Supraveghere Piață (R.A.R.) pe anul trecut arată că inspectorii Registrului au desfășurat, în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2014, nu mai puțin de 6.213 acțiuni de control la agenții economici de pe piața națională. Acestea au fost finalizate prin 4.142 documente de control (PVCSC), întocmite la operatori economici care efectuează activitate comercială, distribuţie componente auto şi la prestatorii de servicii care efectuează activităţi de reparaţii auto, dezmembrări auto, staţii ITP şi ateliere TLV.

Controalele s-au soldat cu sancțiuni contravenționale totale în valoare de 1.765.990 lei. S-au aplicat, de asemenea, 2.357 sancțiuni complementare (opriri de la comercilizare, suspendări de activitate).

Per-ansamblu, inspectorii R.A.R.-R.A. au identificat următoarelor încălcări ale legii:

-lipsa autorizaţiei tehnice eliberată de R.A.R.

-lipsa înregistrărilor şi nemenţinerea dovezilor care să demonstreze conformitatea activităţilor executate cu condiţiile tehnice şi de calitate impuse, astfel încât vehiculele să corespundă condiţiilor şi reglementărilor legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie

-nemenţinerea condiţiilor iniţiale de autorizare

-introducerea pe piaţă a produselor şi materialelor noi care privesc siguranţa circulaţiei şi protecţia mediului neomologate/necertificate

-lipsa declaraţiei de conformitate emisă de producător sau de reprezentanţii acestora

-lipsa inscripţionării şi/sau etichetării produselor

Iată situaţia defalcată a inspecţiilor:
a)  1.194 acţiuni de control la operatori economici care comercializează componente auto . Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 41.400 lei

b) 275 acţiuni de control la operatori economici care montează sau repară instalaţii GPL. S-au aplicat sancţiuni în valoare de 68.500 lei şi s-a dispus suspendarea activităţii pentru 11 societăţi

c) 4.658 de acţiuni de control la operatori economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, întreţinere şi dezmembrări auto. S-a constatat lipsa autorizaţiei tehnice eliberată de RAR şi nerespectarea domeniului autorizat în 770 cazuri. S-au aplicat amenzi în valoare de 1.592.090 lei şi 607 măsuri complementare de oprire sau suspendare a activităţii

d) 86 acţiuni de control desfăşurate la atelierele TLV şi la staţiile ITP

Este vorba de societățile care desfășoară activități de inspecție tehnică periodică și activități de verificare tahografe. S-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 64.000 lei și totodată s-au anulat 14 atestate de inspector tehnic.

Registrul Auto Român realizează, prin Departamentul Supraveghere de Piaţă (DSP), o intensă activitate de disciplinare a pieţei de profil, desfăşurând acţiuni de control care urmăresc conformitatea activităţilor de reparaţii efectuate, cu respectarea condiţiilor tehnice şi de calitate impuse de constructorul de automobile, precum şi supravegherea pieţei serviciilor auto privind certificarea şi/sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor utilizate la vehicule rutiere, având ca rezultat creşterea siguranţei circulaţiei rutiere şi protecţia mediului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult