Curier Județean

În 2 Martie, primul congres al Partidului Phralipe al Romilor (PPR) la Alba Iulia. Au participat membri din ţară şi din străinătate şi invitaţi speciali

Ioana Oprean

Publicat

în

Sâmbătă 2 martie 2019 a avut loc, la Alba Iulia, primul congres al Partidului Phralipe al Romilor (PPR), unde au participat membri din ţară şi din străinătate, precum şi invitaţi speciali.

La eveniment, au fost votaţi membrii Biroului Permanent al PPR, membrii Comisiei Centrale de Mediere şi Arbitraj precum şi preşedinţii celor 12 departamente de expertiză ale PPR.  Partidul se mândreşte cu o echipă de conducere bine instruită pe următoarele domenii:  Drepturile Omului, Afaceri Sociale, Alimentaţie şi protecţia consumatorului, Educaţie şi informare publică, Sănatate, tineret şi sport, Transporturi şi infrastructură, Afaceri : Turism, Piaţa Digitală, IMM-uri, Legal şi Constituţional, Afaceri interne, Afaceri externe şi proiectele diasporei, Cultură, multiligvism şi dialog inter-cultural, Cercetare-inovare, Protecţia mediului şi a animalelor. Preşedinţii acestor departamente au studii de specialitate precum şi experienţă profesională în următoarele domenii: Drept, Ştiinţe Economice, Agronomie, Medicină Veterinară, Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Management în Turism şi Dezvoltare Rurală (Agroturism), Sociologie-Ştiinţe Politice, Economie-Ştiinţe Politice , Studii de Securitate, Sport, Poliţie, Criminalistică, Investigaţii, Probaţiune şi Reintegrare Socială, Socio-Psiho-Pedagogie, Dezvoltare locală, Cooperare Internațională, Geografie, Dezvoltarea Regională Durabilă.

Adunarea Generală a PPR a hotărât anexarea la programul politic a celor 22 de  capitole strategice propuse de GIDD (Grupul de Iniţiativă al Diasporei Democrate). Printre cele mai importante capitole strategice ale PPR sunt: promovarea democraţiei, reforma clasei politice româneşti,  lupta îmotriva corupţiei, reforma administraţiei publice, reforma economiei,  reforma sănătăţii, reconcilierea cu diaspora şi elemente complexe de politică externă pentru îmbunătăţirea imaginii politice a României în UE.

PPR va participa la alegerile europarlamentare, de anul acesta, stabilind primele poziţii pe lista candidaţilor. În acest context, primul pe listă este Marius Robert Stoica, în semn de recunoaştere a curajului diasporenilor care au participat la evenimentele democratice din 10 august 2018, de la Bucureşti.

Călin Pădurean, preşedintele PPR, declara după eveniment: “ Sunt foarte mulţumit de participarea membrilor şi susţinătorilor, la primul congres  al partidului nostru. Este un proiect politic modern, deosebit de inovativ, transparent, care nu a mai existat în ţara noastră. Avem o echipă mixtă, multi-etnică, unde avem alături de noi o bună parte din diaspora,  o echipă profesionistă în diverse domenii profesionale, vitale pentru România şi pentru Europa. Consider  că multe partide politice româneşti, dar şi din alte ţări, au de învăţat multe de la noi. Este timpul să trecem la normalitate, să avem în România un partid corect, vertical, integru, modern, cu care românii de toate etniile să se poată mândri în Europa.”

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat din Blaj, prins BĂUT la volan pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia. Ce alcoolemie avea

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Blaj, prins BĂUT la volan pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia. Ce alcoolemie avea Un bărbat de 35 de ani, din Blaj, a fost depistat de polițiști pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia, în timp ce conducea sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia Pe lângă oftalmologie, prima specialitate operațională, în spital activează deja medici în pediatrie, chirurgie generală, ortopedie, urologie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, medicină internă, neurochirurgie, ORL, gastroenterologie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie și altele.  În curând, pacienții vor putea beneficia de servicii decontate prin […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat din Vințu de Jos, cercetat de polițiști după ce a fost oprit în trafic: Ce au descoperit oamenii legii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Vințu de Jos, cercetat de polițiști după ce a fost oprit în trafic: Ce au descoperit oamenii legii Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Vințu de Jos este cercetat de oamenii legii după ce a fost oprit în trafic. Polițiștii au constat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. […]

Citește mai mult