Impozitarea pensiilor speciale este considerată o ”injustiție” de către Asociația Magistraților Pensionari
Impozitarea pensiilor speciale este considerată o ”injustiție” de către Asociația Magistraților Pensionari
Asociația Magistraților Pensionari arată, într-un comunicat, că este regretabil că reprezentații CSM și ai asociațiilor profesionale din sistemul de justiție nu au fost invitați la discuțiile din comisiile parlamentare. De asemenea, asociația atrage atenția că s-a încălcat regula elementară de respectat de către un parlament, cea a ierarhiei actelor normative, care interzice amendarea sau modificare unei legi organice printr-o lege ordinară. AMP cere autorităților să-i dea posibilitatea să-și exprime poziția, spunând că ceea ce s-a întâmplat la Senat este o „injustiție”.
COMUNICATUL integral al Asociației Magistraților Pensionari:
Ca urmare a rezultatului votului din Plenul Senatului din data de 19 septembrie 2019 privind inițiativa
legislativă nr. 489/2019 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și care instituie un regim de taxare diferențiat aplicat categoriilor de pensii, incluzând și pensia de serviciu a judecătorilor și procurorilor, Colegiul Director al asociației, analizând conținutul inițiativei legislative așa cum a fost ea votată, consideră necesar a supune atenției autorităților cu atribuții în acest domeniu, dar și opiniei publice, în general, următoarele aspecte:
1.Este regretabil modul în care se sfidează elementara regulă de a fi invitate la discuțiile comisiilor parlamentare, reprezentanții autorităților vizate de aceste modificări, în cazul nostru Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv ale asociațiilor profesionale din sistemul de justiție, respectiv al magistraților pensionari, inițiatorul proiectului de lege evitând, a doua oară, o înfruntare deschisă( promisă în public, dar încălcându-și promisiunea prin încercarea de adoptare a Ordonanței de Guvern având același obiect, fără o discuție prealabilă purtată la sediul CSM!);
2.Este regretabil modul în care se încalcă cea mai elementară regulă de respectat de către un parlament, cea a ierarhiei actelor normative, care interzic amendarea sau modificarea unei legi organice printr-o lege ordinară. În condițiile în care art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor-lege organică- instituie o regulă precisă în ce privește cuantumul pensiei de serviciu, stabilind o proporționalitate de 80% din indemnizația judecătorului și procurorului, orice modificare a acestui raport, prin micșorarea sumei cuvenite cu titlu de pensie, inclusiv prin taxarea ei cu un alt mod de impozitare, modifică acest cuantum fixat prin lege organică, respectiv raportul de 80% din indemnizație, ceea ce constituie o modificare implicită a acestui text de lege, care nu se poate realiza printr-o lege ordinară, așa cum a fost calificată inițiativa legislativă susprecizată, votată de către Senatul României.
3.Rugăm autoritățile și instituțiile vizate să ne acorde posibilitatea de a ne exprima poziția privind așa-zisa „ justiție socială ”, declamată ca scop al modificării propuse privind dispozițiile Codului fiscal, pentru a susține cu argumente și dovezi neîndoielnice, că această „ justiție ” este de fapt, o injustiție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]
Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie”
Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie” Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, 19 martie 2026 că s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie. „Am decis să reducem componenta de […]
Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain”
Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain” Avalanșa de „perle” din lucrările elevilor la proba de limba română a simulării la evaluarea națională 2026. Corectarea digitalizată a examenelor naționale, introdusă din 2024 pentru a crește obiectivitatea evaluării, scoate la iveală însă un fenomen […]