Actualitate

Îmbătrânirea demografică s-a accentuat, în România, în doar 1 an. Rezultatele statisticilor INS

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-un singur an, populația României a scăzut și a îmbătrânit. Populația urbană, 56.4%, și de sex feminin, 51.2%, fiind majoritare în țara noastră, potrivit unor statistici anunțate de către INS.

La 1 iulie 2020 populaţia României – după domiciliu – era de 22. 142.000 de persoane, ceea ce arată că a scăzut cu 0,1% faţă de 1 iulie 2019.

Populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale. Altfel spus, populaţia după domiciliu reprezintă populaţia de jure, care poate să-i includă şi pe cei care au emigrat. Institutul Național de Statistică atrage atenția că nu trebuie confundată populaţia după domiciliu cu populaţia rezidentă.

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică, de 65 ani şi peste, depăşind cu 579.000 persoane populaţia tânără, de 0-14 ani (3.804.000 faţă de 3.225.000 de persoane).

Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2019, prin creşterea (cu 0,5 puncte procentuale) ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) şi în acelaşi timp remarcându-se menținerea la același nivel (14,6%) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).

La 1 iulie 2020, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12.492.000 de persoane, în scădere uşoară faţă 1 iulie 2019 (0,05%).

Populaţia feminină la 1 iulie 2020 a fost de 11.328.000 de persoane, în scădere cu aproape 5.000 de persoane faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 114,6 (la 1 iulie 2019) la 118 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2020).

Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,9 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 iulie 2019.

Vârsta mediană a fost de 42,1 ani, în creştere cu 0,4 ani faţă de 1 iulie 2019.

La 1 iulie 2020, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 40-44 ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9,0%, iar la cele de sex feminin de 8,2%.

Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,7%) şi a celei de 10-14 ani (5,2%).

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Inflația, în scădere în februarie 2026, la 8,3%: România rămâne însă pe primul loc în UE, mult peste media de 2,1%

Ioana Oprean

Publicat

în

Inflația, în scădere în februarie 2026, la 8,3%: România rămâne însă pe primul loc în UE, mult peste media de 2,1% În luna februarie 2026, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat la 2,1%, de la 2% în ianuarie, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. În continuare însă, România este țara cu cea […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]

Citește mai mult

Actualitate

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]

Citește mai mult