IGPR: În prima jumătate a anului 2015, furturile din infrastructura feroviară au scăzut cu aproape 40% comparativ cu 2014
În prima jumătate a anului 2015, furturile din infrastructura feroviară au scăzut cu aproape 40 la sută față de perioada similară a anului trecut, potrivit IGPR.
În prima jumătate a anului 2015, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii specializaţi în transporturi feroviare au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de piese componente ale infrastructurii feroviare.
Activităţile au vizat şi identificarea societăţilor comerciale de colectare a materialelor feroase şi neferoase, care nu respectă legislaţia în domeniul achiziţiilor.
Astfel, au fost organizate 463 de acţiuni punctuale şi au fost controlate 45 de societăţi comerciale de colectare a materialelor feroase şi neferoase.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat pentru confiscare 400 de kilograme de materiale feroase şi 442 de kilograme de cupru.
De asemenea, în urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale societăţilor comerciale verificate.
Ca urmare a măsurilor întreprinse de poliţişti, în această perioadă numărul de furturi de piese componente ale infrastructurii feroviare a scăzut cu aproape 40% față de perioada similară a anului trecut.
În această perioadă, 184 de persoane au fost cercetate pentru sustragerea de piese ale infrastructurii feroviare, 13 dintre acestea fiind reţinute sau arestate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]