„Ierburile rele” sau buruienile – mai bune decât orice produs farmaceutic

„Ierburile rele” sau buruienile – mai bune decât orice produs farmaceutic

Buruienile sunt plante sălbatice, fără valoare economică, care se înmulţesc vertiginos şi sunt extrem de rezistente la condiţiile vitrege de climă, spre disperarea agricultorilor care îşi văd culturile compromise, în timp ce aceşti duşmani ai grădinilor şi ogoarelor se dezvoltă din plin. Lucrătorii pământului le urăsc, fiindcă răpesc plantelor soarele şi nutrienţii de care au nevoie pentru a se dezvolta.

De mii de ani, buruienile sunt smulse şi distruse, agricultura modernă căutând mijloace de combatere a lor tot mai eficiente. Dar buruienile, sau „iarba rea”, cum îi mai spun ţăranii, sunt foarte bune pentru sănătatea omului. Fiecare plantă în parte are multiple întrebuinţări în farmacia verde. După ce sunt smulse, locuitorii din mediul rural le pun la uscat şi le păstrează pentru a fi la îndemână atunci când apare o suferinţă. Rapiţa, pirul, volbura, năpraznicul, şopârliţa sau nemţişorul sunt numai câteva dintre sutele de specii de „plante rele”, dar extrem de preţioase în farmacia tradiţională.

Rapiţa, plantă anticancerigenă

Rapiţa sălbatică este una dintre cele mai benefice buruieni, dar şi una dintre cele mai importante plante oleaginoase din lume. Se pare că face minuni în cancerul mamar, dacă rădăcina este fiartă sau dată prin răzătoare. Planta conţine proteine, hidraţi de carbon, calciu, fier, fosfor, potasiu, sodiu, celuloză, glucide, grăsimi, rezine, mucilagii, vitaminele A, B1, B2, C, niacin şi beta-caroten. În uz intern, e bună în angine, boli renale, bronşite, enterite, gută, cancer (mai ales cel mamar şi de piele), sub formă de infuzie şi decoct. Extern, este folosită în caz de degerături, furuncule, ulcer varicos, sub formă de comprese cu infuzie de plantă sau felii de rădăcină proaspăt recoltată. Femeile foloseau florile la vopsirea ţesăturilor în galben.

Uleiul de rapiţă scade colesterolul. Smulsă din rădăcini cândva, fiindcă era considerată o plantă dăunătoare, rapiţa (cinci specii) este astăzi cultivată ca plantă oleaginoasă, fiind situată pe locul cinci în lume ca materie primă în producţia de ulei comestibil. Acest ulei conţine acid alpha-linoleic, un precursor al Omega 3, care ajută la reducerea hipertensiunii şi la scăderea nivelului de colesterol (până la 30%), prevenind formarea cheagurilor de sânge pe artere şi diminuând riscul apariţiei bolilor cardio-vasculare.

Consumat în mod regulat, uleiul de rapiţă are efect antiinflamator asupra vaselor de sânge, care nu se mai sparg atât de uşor. Are un rol important în buna funcţionare a creierului, datorită acizilor graşi pe care îi conţine şi care intervin în prevenirea depresiilor şi chiar a maladiei Alzheimer. Uleiul de rapiţă şi-a câştigat renumele de tratament eficient al disfuncţiilor erectile. Efectul acestuia e comparabil cu cel al somonului sau al macroului. Mai are şi proprietăţi antioxidante şi de regenerare celulară. Se consumă în salate. Este bun emolient al arsurilor, calmând durerile. Folosit intern, uleiul de rapiţă are calităţi excepţionale în tratarea bolilor tubului digestiv. Ajută la drenarea ficatului, vindecă persoanele cu constipaţie cronică, distruge paraziţii intestinali şi este indicat în tratarea enteritelor.

Mierea de rapiţă tratează bolile renale. Rapiţa e o plantă extrem de valoroasă şi prin calităţile ei melifere. De pe un hectar de rapiţă se pot obţine 80 de kg miere de albine. Ea se cristalizează foarte repede datorită conţinutului mare de apă, nu este foarte dulce, are aciditate slabă şi PH ridicat. Se găseşte în comerţ doar sub formă cristalizată, având aspectul unei creme. Este recomandată mai ales în tratarea bolilor renale, a osteoporozei. Ajută la refacerea şi menţinerea elesticităţii pereţilor vasculari. Consumul de miere de rapiţă protejează ficatul, splina şi pancreasul. Nectarul de rapiţă conţine o substanţă numită quercitină, care este un flavonoid antioxidant puternic, cu rol în combaterea tulburărilor circulatorii şi a bolilor cardiovasculare.

Pirul, protectorul ficatului

O altă buruiană nesuferită este pirul. Dar ca plantă medicinală, rizomii, adunaţi în urma plugului sau a grapei, sunt excelenţi pentru sănătate. După recoltare se spală, se taie şi se usucă la umbră. Pulberea rezultată are diferite acţiuni farmacologice, luptând cu microbii, hipertensiunea şi demineralizarea.

Câte un vârf de cuţit de praf de pir, luat după fiecare masă, este de folos în afecţiuni urinare, dischinezii biliare şi hepatită virală, iar dizolvat în apă, lapte sau supă este foarte bun depurativ şi tonic general în curele de primăvară. Infuzia este recomandată în afecţiuni respiratorii, cistită, intoxicaţii, reumatism, gută, obezitate. În aceleaşi boli ajută şi decoctul (se fierbe timp de 5 minute o lingură de rizomi uscaţi într-o cană de apă), care provoacă transpiraţia, măreşte circulaţia prin artera renală şi sporeşte diureza şi secreţia bilei. Tinctura este utilă pentru liniştirea colicilor renale şi biliare. Duşmanul numărul unu al grădinilor şi ogoarelor mai este folosit şi în constipaţii, fiind un laxativ uşor, iar pe vremuri, plămădit în ţuică, era considerat tratament pentru ascită.

Volbura, excelent hemostatic

O buruiană de leac care sufocă plantele este volbura sau rochiţa-rândunicii, folosită în medicina veche pentru tratarea bolilor de rinichi şi ficat. Planta se încolăceşte pe plante şi, prin rădăcina lungă, e foarte greu de stârpit. Volbura conţine rezine, tanoizi, vitamina C şi substanţe minerale. Are proprietăţi purgative, coleretice şi colagoge, mărind cantitatea de bilă şi contracţia colecistului.

Extern, se utilizează în furuncule şi abcese, sub formă de cataplasme cu infuzie concentrată (două linguri la cană), iar intern, sub formă de tinctură, ajută în constipaţii. Tinctura se prepară din 25 g de plantă uscată la 120 ml alcool. Se lasă la macerat 12 zile. Se pot lua 2-3 linguri pe zi, cu miere, pentru a masca gustul amar. Prima lingură se ia dimineaţa, pe stomacul gol. Pulberea amestecată cu miere are şi efect antihemoragic. Frunzele întregi, proaspete, puse pe răni, le vindecă şi opresc sângerarea. Decoctul dintr-o lingură de plantă fiartă într-o ceaşcă de apă opreşte tusea. În antichitate se credea că volbura conferă expresivitate, voioşie, impuls spre autocunoaştere, creşte receptivitatea senzorială.

Năpraznicul ajută în sterilitate

Năpraznicul sau Ciocul berzei era folosit mai ales pentru bolile intestinelor, pentru bolile organelor genitale la femei şi contra cancerului uterin. În unele zone de munte, cu decoct concentrat de năpraznic aplicat extern se vindeca herpesul, în timp ce sucul era folosit pentru întremarea tuberculoşilor.

Astăzi, această plantă, considerată dăunătoare pentru culturi, a devenit ingredient de bază în numeroase preparate farmaceutice indicate în sterilitate masculină şi feminină, cancer pulmonar, mamar, intestinal, uterin. Se administrează dimineaţa o linguriţă cu vârf de pulbere de năpraznic amestecată cu un gălbenuş de ou crud. Năpraznicul mai este indicat şi celor care urmează chimioterapie, ceaiul din plantă fiind de real folos în combaterea efectelor iradierii. Mai este recomandat şi în caz de diaree, colită de fermentaţie, diabet, epistaxis, conjunctivită. Este una din ierburile de leac care sporeşte rezistenţa la stres, mărind rapid imunitatea organismului, neutralizând radicalii liberi.

Şopârliţa, bună pentru piele

Şopârliţa este o plantă astringentă, dezinfectantă, febrifugă, care poate fi folosită ca antidot în diferite forme de intoxicaţii. În fitoterapie sunt utilizate frunzele şi florile, din care se prepară infuzii şi sirop. Intern, ajută în diaree, hiperaciditate gastrică, metroragii, tuse, stări febrile, iar extern, tratează afte, eczeme zemuinde, echimoze, leucoree, mâncărimi de piele, stomatite, ulcere de gambă, sub formă de comprese sau spălături cu infuzie de plantă. Fierte cu busuioc, florile se luau contra buboaielor şi a antraxului.

Se mai făceau băi pentru reumatism, dureri de mijloc şi altele. Şopârliţa se foloseşte sub formă de infuzie dintr-o linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml de apă clocotită. Este utilă la tratarea constipaţiei şi hepatitei. Se ia câte o lingură din preparat de mai multe ori pe zi. Dacă punem două linguriţe de rădăcină mărunţită în 250 ml de lapte şi lăsăm la macerat la temperatura camerei pentru 12 ore, se obţine un leac eficient pentru tratarea hepatitei.

Nemţişorul combate negii

Nemţişorul de câmp este o buruiană întâlnită peste tot. Pentru prepararea infuziilor, se utilizează florile, care trebuie colectate din luna iulie până-n august. Se utilizează în tratamentul gutei, al astmului bronşic, al afecţiunilor renale, hipertensiunii, sterilităţii. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de flori mărunţite la 250 ml de apă clocotită. Se acoperă timp de 10 minute, după care se strecoară şi se consumă câte două căni pe zi. Decoctul se prepară dintr-o jumătate de linguriţă de flori mărunţite şi o jumătate de linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml de apă.

Amestecul se fierbe timp de 5 minute, după care se strecoară. Se beau câte două căni pe zi sau se fac gargară. Extern, se recomandă în spălături contra hemoroizilor. Nu se recomandă utilizarea altor părţi din plantă decât florile, acestea fiind toxice. Nemţişorul de câmp sub formă de pulbere din flori uscate tratează eficient negii. În două săptămâni veţi scăpa de ei presărând pe neg, pentru o jumătate de oră, acest praf umezit cu puţină apă.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI