Curier Județean

Icoana de Laz din județul Alba va fi promovată printr-o expoziție la Satu Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

Icoana de Laz, unul dintre cele mai cunoscute stiluri iconografice românești de icoană pe sticlă, va fi promovată printr-o expoziție la Satu Mare. Denumită „Icoana de Laz – Maria Poenariu și a VI-a generație”, expoziția va avea vernisajul joi, 21 februarie 2019, ora 16:00, la Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

Vizitatorii vor putea vedea icoane vechi ale Poenarilor alături de icoane pe sticlă pictate de meșterul iconar Daniela Anca, precum și lucrări ale ucenicilor acesteia. În cadrul expoziției vor fi prezentate și fotografii de epocă ale Poenarilor, familie care a pus bazele „Școlii de icoane pe sticlă de la Laz”.

Expoziția de la Satu Mare este organizată de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare.

Icoana pe sticlă de Laz este specifică Zonei Văii Sebeșului, din Județul Alba, fiind atribuită Zugravilor Poenariu, zugravi de biserici ortodoxe, icoane, cruci și prapori. Prima atestare documentară a icoanei de Laz este de la 1740, ulterior acest stil iconografic fiind cunoscut sub numele „Școala de Laz”. Acest meșteșug a fost o tradiție de familie, fiind transmis din generație în generație, ca o datorie morală. Ultima descendentă a familiei, meșterul popular Maria Poenariu (1923-2015), neavând copii, a transmis meșteșugul pictării icoanelor pe sticlă ucenicei Daniela Anca, fiind cea mai fidelă dintre ucenici stilului de Laz.

În anul 2011 aceasta a fondat Asociația „Maria Poenariu Laz”, împreună cu monahia Maria Vulcu, care la acea vreme era stareța Schitului „Sfântul Lazăr” din Alba Iulia. Asociația s-a bucurat de sprijinul Mariei Poenariu, care a fost mentorul și președintele de onoare al acesteia.

În prezent, președintele asociației este Daniela Anca, meșter iconar și instructor al Clasei de Icoană tradițională de Laz din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani.  El […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]

Citește mai mult