Rămâi conectat

Curier Județean

„Hristos s-a înălţat!” Credincioşii sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului. Tradiţii şi Obiceiuri

Dragoş Suciu

Publicat

în

Înălţarea Domnului. Credincioşii sărbătoresc Înălţarea Domnului la 40 de zile de la Paşti. Această zi este şi ziua Eroilor în Biserica Ortodoxă Română şi un prilej de pomenire a morţilor. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!”.

Creştinii ortodocşi sărbătoresc joi, Înălţarea Domnului. Potrivit cărţii biblice „Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt la ei, prevestind astfel Rusaliile, când Sfântul Duh s-a pogorât asupra apostolilor, înzestrându-i cu cunoaşterea limbilor străine, pentru a propovădui cuvântul Domnului. Rusaliile se sărbătoresc la 50 de zile de la Paşti, numai duminica.

Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Imperiul Roman de Răsărit, cât şi în cel de Apus, la 40 de zile după Paşti, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos. Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

De Înălţarea Domului, Biserica Ortodoxă Română (BOR) face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcaşurile de cult din ţară şi străinătate ale BOR sunt pomeniţi eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a Eroilor. Astfel, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele acestora din ţară şi din străinătate.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2014, ISPASUL sau Paştele Cailor

Ispasul mai este numit şi Paştele Cailor, după o legendă populară, conform căreia, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiţi, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca aceste animale să nu fie sătule decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti.

În anumite zone se ţin Moşii de Ispas. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!”.

La sat, în această zi, după terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioşii în câmp pentru a sfinţi apa folosită la stropitul semănăturilor. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Oamenii se ating cu leuştean, pe care îl pun şi la ferestre, ca să fie feriţi de rele şi de boli. Vitele sunt bătute şi ele cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2014: Practici legate de cultul morţilor

În această zi, abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor, deoarece se crede din timpuri străvechi că sufletele morţilor se ospătează acum, în zborul lor către cer. De asemenea, se crede că, în drumul către cer, sufletele morţilor se pot rătăci şi rămâne pe pământ, transformându-se în strigoi ce provoacă neajunsuri oamenilor şi animalelor.

De aceea, în ziua de Ispas se practică şi astăzi, în anumite zone, ritualuri magice de apărare: sunt culese şi sfinţite plante despre care se crede că au putere împotriva duhurilor rele (leuştean, alun, paltin), oamenii şi animalele se ating cu ramuri de leuştean, se buciumă la răspântia drumurilor şi pe dealuri, femeile şi fetele se încing peste brâu cu ramuri de leuştean, se fac pomeni pentru morţi, dar şi descântece.

Se crede că cine moare de la Paşti până la Ispas ajunge în Rai.

Sursa: Romaniatv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Țigle desprinse de pe acoperișul unui bloc din Alba Iulia: Intervenție a pompierilor pe strada Craivei

Ioana Oprean

Publicat

în

Țigle desprinse de pe acoperișul unui bloc din Alba Iulia: Intervenție a pompierilor pe strada Craivei Mai multe țigle s-au desprins, luni, 21 iulie 2025, în jurul orei 20.30, de pe acoperișul unui bloc din Alba Iulia. Citește și: Țeavă de gaz spartă pe strada Petre Ispirescu din Alba Iulia: Manevră greșită a șoferului unui […]

Citește mai mult

Curier Județean

Aiudul riscă să piardă milioane de lei și să rămână cu străzi în șantier. Primar: „Măsura de blocare a decontărilor prin Programul Anghel Saligny este iresponsabilă”. Apel către premierul Bolojan

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudul riscă să piardă milioane de lei și să rămână cu străzi în șantier. Primar: „Măsura de blocare a decontărilor prin Programul Anghel Saligny este iresponsabilă”. Apel către premierul Bolojan Aiudul riscă să piardă milioane de lei și să rămână cu străzi în șantier din cauza măsurii iresponsabile de blocare a decontărilor prin Programul Național […]

Citește mai mult

Curier Județean

Țeavă de gaz spartă pe strada Petre Ispirescu din Alba Iulia: Manevră greșită a șoferului unui autoturism

Ioana Oprean

Publicat

în

Țeavă de gaz spartă pe strada Petre Ispirescu din Alba Iulia: Manevră greșită a șoferului unui autoturism O țeavă de gaz a fost spartă pe strada Petre Ispirescu din Alba Iulia. Asta după o manevră greșită a șoferului unui autoturism. Incidentul a fost raportat luni, 21 iulie 2025, în jurul orei 19.00. La fața locului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea