Hotărâre de Guvern: Măsuri de flexibilizare a legislației naționale pentru trecerea de la PNDR 2007-2013 la PNDR 2014-2020
Guvernul a aprobat, astăzi, o Hotărâre care preconizează măsuri de flexibilizare a legislației naționale în vigoare privind executarea proiectelor și a cheltuielilor aferente din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013.
Astfel, se elimină termenul de 30.09.2015, reprezentând durata maximă de execuție a proiectelor, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmând să decidă de la caz la caz, în funcție de stadiul de realizare și specificitatea investițiilor aferente fiecărui proiect, o eventuală prelungire a duratei de execuție, astfel încât să se poată conforma și la termenul limită de efectuare a plății (31.12.2015). În acest mod, AFIR va asigura decontarea tuturor dosarelor cererilor de plată eligibile aferente contractelor din sistem până la sfârșitul lunii decembrie 2015, minimizându-se riscul dezangajării de fonduri europene nerambursabile. Aceste dispoziții se aplică pentru contractele de finanțare încheiate de către AFIR aflate în derulare, cu termenul maxim de execuție a investițiilor de 30 septembrie 2015, pentru care nu sunt aplicabile prevederile Regulamentului (UE) nr. 1310/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, respectiv nu sunt îndeplinite condițiile de a putea beneficia de plăți din alocarea PNDR 2014-2020.
Totodată, pentru contractele de finanțare încheiate de către AFIR pentru proiecte depuse pe măsurile din PNDR 2007-2013 și aflate în implementare la data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri de Guvern, dar cărora li se aplică prevederile Regulamentelor (UE) nr. 335/2013, (UE) nr. 1310/2013 și ale Regulamentului Delegat (UE) nr. 807/2014 și pentru care au fost cuprinse alocări pentru plăți în PNDR 2014-2020, termenul maxim de execuție a investițiilor se prelungește, cu respectarea termenelor de plată prevăzute în capitolul 19 „Dispoziții tranzitorii” din PNDR 2014-2020 aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2015) 3508 din 26 mai 2015.
Actul normativ asigură, prin aceste măsuri, un tratament egal și echitabil pentru beneficiarii măsurilor din PNDR 2007-2013, astfel încât gradul de absorbție a fondurilor europene nerambursabile să fie asigurat la un nivel maxim, în condițiile respectării cadrului normativ european și național aplicabil contractelor respective.
Sursa: Biroul de presă al Guvernului
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | INCENDIU la un ansamblu auto pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu, la Săliște: Trafic pe o singură bandă
INCENDIU la un ansamblu auto pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu, la Săliște: Trafic pe o singură bandă Un incendiu la un ansamblu auto s-a produs pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu în dimineața zilei de miercuri, 21 ianjuarie 2026. Traficul în zonă se desfășoară dirijat, pe o singură bandă. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a […]
ANAF a câştigat în instanţă toată casa lui Iohannis din Sibiu: Fostul președinte datorează despăgubiri statului
ANAF a câştigat în instanţă toată casa lui Iohannis din Sibiu. Fostul președinte datorează despăgubiri statului Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a obținut marți, în primă instanță, la Tribunalul Sibiu, și cealaltă jumătate din imobilul situat în centrul istoric al municipiului. În acest context, fostul președinte Klaus Iohannis are deja obligația de a achita […]
Prețul pentru gaze 2026 | Ce se va întâmpla după 1 aprilie 2026 și ce garantează Guvernul
Prețul pentru gaze 2026 | Ce se va întâmpla după 1 aprilie 2026 și ce garantează Guvernul Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că România va intra în ultimul în care se aplică schema de palfonare a prețului la gaze naturașe cu un nivel de producție internă, care ar trebui să prevină scumpiri majoare după […]