Rămâi conectat

Politică Administrație

Guvernul Ponta va plăti, în avans, despăgubirile pentru fermieri până în decembrie 2015 – susține președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul condus de Victor Ponta a anunţat că autoritățile intenționează să plătească în avans, respectiv în lunile noiembrie sau decembrie 2015, despăgubirile pentru pagubele suferite de fermieri din cauza secetei, iar sprijinul nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, la culturile de bază.

Ioan Dirzu04„În cadrul Consiliului de Miniștri, România alături de Polonia a făcut o informare cu privire la pierderile pe care le-a înregistrat. În conformitate cu regulamentul european, Romînia poate să plătească despăgubiri pentru pierderea de venit pe care a  înregistrat-o în anul agricol 2015 față de media ultimilor 3 ani, 2012, 2013, 2014. Valoarea va fi stabilită în urma unor calcule pe care trebuie să le prezentăm Comisiei Europene, dar sprijinul nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, dacă vorbim de culturile de bază, și aici mă refer la porumb și floarea soarelui, care au fost afectate. Dacă vorbim de cartof sau de sfecla de zahăr, sau de legume, despăgubirile ar trebui să fie ceva mai mari”, a afirmat deputatul Ioan Dîrzu.

Apulum Agraria 2025

Despăgubirile vor fi acordate pe două categorii — persoane fizice şi persoane juridice. „Persoanele juridice vor primi un avans în acest an, care nu va fi mai mare de 300 de lei la hectar, sau în conformitate cu valoarea care a fost stabilită de către comisiile locale, cu o mențiune: trebuie să fie asigurați. Dacă nu sunt asigurați, primesc jumătate din valoarea acestui sprijin ca și despăgubire.

La persoanele fizice, având în vedere că majoritatea nu sunt asigurați, probabil că avansul din acest an va fi nu mai mult de 200 de lei sau în conformitate cu pierderea pe care au înregistrat-o comisiile județene, care au făcut această centralizare”, a mai spus liderul social-democraţilor Alba.

În legătură cu valoarea pierderilor, după ce vor fi făcute toate  estimările din piață, de fapt vom avea datele concrete, pe baza cărora se va transmite solicitarea către Comisia Europeană.Sprijinul poate ajunge la 80%  în conformitate cu Directiva Europeană, din pierderea pe care au stabilit-o, dar e de 80 % sau 60 %, în conformitate cu bugetul fiecărui stat membru. În partea de cash — flow, Comisia Europeană a venit cu propunerea ca fiecare stat membru să poată să plătească în avans până la 70 % din 16 octombrie, față de 50 %, cât era până acum.

Anul 2015 a  fost un an mai special , chiar și în România: o legislație nouă, o politică agricolă comună nouă, care s-a implementat destul de dificil. Ca atare, nici un stat nu este pregătit să plătească, chiar dacă avem această facilitate, nici măcar 50 %, dar 70 %, și atunci  Romînia a solicitat o derogare. Dorim ca  plata să aibă loc după finalizarea controalelor administrative, fără să se mai aștepte controalele pe teren”, a precizat Ioan Dîrzu .

„Dacă această solicitare va fi acceptată de către Comisie, Guvernul Ponta vrea să plătească mai mult de 50 %. Nu putem garanta 70 %, pentru că efortul ar fi uriaș. 70 % în avans ar însemna un miliard 119 milioane de euro. Bani pe care îi plătim întâi de la bugetul de stat, după aceea îi returnează Comisia în două luni de zile. Propunerea Guvernului a fost ca fermierii care au suferit pierderi din cauza secetei să primească 70 %, iar ceilalți 50 %, astfel încât să putem să folosim un buget pe care l-am găsit undeva la 850 milioane de euro disponibil în momentul de față. Nu cred că pierderile ajung chiar la două miliarde de euro”, a mai afirmat  deputatul Ioan Dîrzu .

Preşdinte PSD Alba, deputat Ioan Dîrzu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Cereri pentru închirierea de locuințe ANL la Sebeș: Dosarele trebuie actualizate până în 19 septembrie 2025

Lucian Daramus

Publicat

în

Cereri pentru închirierea de locuințe ANL la Sebeș: Dosarele trebuie actualizate Primăria Municipiul Sebeș aduce la cunoștință persoanelor care au depus cerere pentru închirierea unei locuințe A.N.L. să actualizeze documentele depuse la dosar. Persoanele interesate că se mai pot depune cereri pentru închirierea unei locuințe A.N.L., la registratura Primăriei Municipiului Sebeș, până la data de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări de renovare pe ultima sută de metri la etajele I și II ale Liceului Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș

Lucian Daramus

Publicat

în

Lucrări de renovare pe ultima sută de metri la Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș se află într-o etapă importantă de transformare, iar ucrările de renovare au intrat pe ultima sută de metri la etajele I și II, care sunt aproape finalizate, urmând să ofere elevilor și profesorilor săli […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Drum asfaltat, rigole, trotuare pavate și accesuri la proprietăți generoase în satul Totoi din comuna Sântimbru

Lucian Daramus

Publicat

în

Drum asfaltat, rigole, trotuare pavate și accesuri la proprietăți generoase în satul Totoi din comuna Sântimbru Este aproape de final de final proiectul de modernizare a infrastructurii rutiere din satul Totoi, a anunțat, joi, 4 septembrie 2025, primarul comunei Sântimbru, Ioan Iancu Popa. „Călătoria pe care am început-o în primavara trecută de la zero a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea