Rămâi conectat

Actualitate

Guvernul a publicat GHIDUL de aplicare a Legii ANTIFUMAT. Locurile în care nu se va mai fuma, obligațiile administratorilor și CINE dă AMENZI

Ziarul Unirea

Publicat

în

ghid lege antifumatÎncepând cu data de 17 martie, va intra în vigoare legea antifumat. Guvernul a publicat, miercuri, înainte cu o zi, un ghid de informare care explică modul în care se aplică această lege. Documentul conţine informaţii despre locurile în care se mai poate fuma şi care sunt obligaţiile administratorilor de spaţii publice închise şi de locuri de muncă. Ghidul conţine şi un capitol legat de amenzile care vor fi aplicate celor care fumează în spaţiile publice închise.

Scopul principal al interzicerii fumatului în spațiile închise de la locul de muncă și în spațiile publice închise este protejarea sănătății angajaților și a cetățenilor care se află în spațiile publice, prin evitarea expunerii la fumul toxic al produselor din tutun.

Legea este benefică suplimentar pentru cei care fumează deoarece facilitează oprirea fumatului,
precum și în cazul minorilor și tinerilor deoare ce contribuie la prevenirea fumatului prin reducerea ocaziilor sociale în care se fumează și în care debutează, de obicei, consumul de tutun.

”Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private”, se arată în ghidul publicat de Executiv.

Spațiul public este considerat orice spațiu accesibil publicului (de ex. din domeniul cultural-artistic, sănătate, învățământ, alimentație publică, cluburi, baruri, cafenele, etc) sau destinat utilizării colective (de ex. pentru activități comerciale, sportive, târguri, expoziții, etc), indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces.

Spațiul public închis reprezintă orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Prin „perete” se înțelege orice element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat) care limitează, separă sau izolează:

– încăperile unei clădiri/ construcții între ele (pereți interiori) sau de exterior (pereți exteriori) și care susțin planșeele, etajele și acoperișul, respectiv;

– anumite spații ale unui sistem tehnic între ele (pereți interiori) sau sistemul tehnic de spațiul înconjurător.

Având în vedere faptul că spațiile închise pot face parte dintr-o construcție sau dintr-un sistem tehnic (cort, pavilion, chioșc, etc), definirea ”peretelui” trebuie să țină cont de ambele situații:

– ”Clădiri” sunt acele construcții pentru care Legea nr. 50/1991 prevede necesitatea obținerii unei autorizații de construire;

– ”Sisteme tehnice” sunt acele construcții sezoniere sau provizorii care nu necesită autorizație de construire ci doar aviz/ acord de amplasare, în cazul în care se realizează activități economice.

În aprecierea caracterului de închis/deschis al unui spațiu, nu se va ține cont de:

– natura materialului din care sunt confecționați pereții sau tavanul/ plafonul/ acoperișul. Oricare ar fi materialul folosit la construcția pereților sau tavanului (zidărie, textil, lemn, folie plastic, etc) și oricare ar fi densitatea materialului (material perforat, etc), atâta timp cât există un tavan și cel puțin 2 pereți, spațiul respectiv va fi considerat ”spațiu închis”;
– caracterul temporar sau permanent al pereților sau spațiului. Dacă un element de construcție îndeplinește funcția de ”perete” (limitează, separă sau izolează) și este vizibil, spațiul din care face parte va fi considerat ”spațiu închis” chiar dacă elementul respectiv se poate plia, ridica, etc adică este perete doar temporar.

Spațiile care au închideri laterale sau/și acoperiș retractabile adică structuri care se pot plia, ridica, deschide, deplasa, porni, etc astfel încât să formeze temporar pereți/acoperiș, vor fi considerate:

– spații deschise atunci când structura este complet pliată/ ridicată, etc astfel încât peretele/ acoperișul nu este deloc vizibil;

– spații închise atunci când structura este deschisă/ coborâtă.

Spațiul închis de la locul de muncă

„Locul de muncă reprezintă locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unității, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unității la care lucrătorul are acces în cadrul desfășurării activității.

În cazul în care într-o zonă a unui spațiu pentru locuit se desfășoară activitate economică, atunci respectiva zonă devine loc de muncă, iar fumatul este interzis”, potrivit documentului emis de Guvern.

unde nu se va mai putea fumaNU se va mai fuma în:

 – spațiile închise din toate locurile de muncă:
– halele industriale, spațiile de depozitare, birourile și camerele, sălile de ședință, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise, etc;
– instituțiile publice centrale și locale;
– unități comerciale: magazine, expoziții/ târguri în spațiu închis, centre comerciale, piețe închise, etc;
– restaurante, baruri, cafenele, terase închise, unități de cazare, cluburi – inclusiv cele cu acces restricționat, cazinouri, săli polivalente, etc;
– unități cultural-artistice, sportive, recreative;

– toate mijloacele de transport în comun (unde nu se va mai putea folosi nici țigareta electronică), autogări, gări, aeroporturi, peroane și refugii închise, taxiuri, mașina de serviciu, ambulanță, inclusiv în cabina șoferului, vatmanului, mecanicului de tren, etc;

– toate spațiile din unitățile de învățământ, medico-sanitare și de protecție a copilului, inclusiv în curtea unităților;

– locurile de joacă pentru copii, indiferent dacă sunt amplasate în interior sau exterior;

– spațiile comune din clădirile de locuințe: holuri, lift, etc.

LOCURI UNDE SE MAI  POATE FUMA

unde se va mai fuma – Spațiile publice în aer liber sau spațiile de la locul de muncă:
– fără acoperiș sau cu acoperiș și cu mai puțin de doi pereți: curte, balcoane deschise, terase deschise, chioșcuri deschise, etc;
– delimitate de parapete ori paravane de delimitare, gărdulețe de delimitare, jardiniere, umbrele sau orice alt tip de mobilier stradal;
– care au închideri laterale sau/și acoperiș retractabile ce formează temporar pereți ori acoperiș, dar doar atunci când structura de închidere este complet închisă/ strânsă astfel încât peretele ori acoperișul nu este vizibil: terasele, pavilioanele, chioșcurile când au jaluzelele, ușile pliabile, elementele demontabile, etc pliate/ închise în totalitate astfel încât spațiul devine deschis;

 – Peroane, refugii, stații ale mijloacelor de transport în comun dacă sunt deschise sau au acoperiș și doar un perete;

– Parcuri, în afara locurilor de joacă pentru copii;
– Locuință, inclusiv orice spațiu închis în care nu se desfășoară activitate economică (nu este loc de muncă);
– Alte spații unde se desfășoară evenimente personale precum corturile, terasele, pavilioanele, dar care nu sunt loc de muncă (nu se desfășoară activitate economică).

Obligaţii ale administratorilor de spaţii publice închise şi de locuri de muncă

fumat_interzis_Administratorii au obligația de a elabora și de a pune în aplicare regulamente interne prin care se interzice fumatul în spațiile închise din respectivele spații. Totodată, trebuie să marcheze spațiile menționate cu indicatoare cu mesajul „Fumatul interzis” și cu simbolul internațional, respectiv țigareta barată de o linie transversală.

Regulamentele interne trebuie să conțină prevederi prin care se interzice fumatul în spațiile închise de la locul de muncă și sancțiuni pentru încălcarea interdicției de a fuma. Stabilirea sancțiunilor este atributul angajatorului care trebuie să se asigure că sancțiunile sunt proporționale în raport cu fapta săvârșită.

„Deoarece Legea nr. 15/2016 stabilește că încălcarea interdicției de a fuma este o abatere disciplinară gravă, angajatorii vor putea să recurgă la sancțiuni precum desfacerea contractului individual de muncă sau chiar plata unor despăgubiri care să acopere prejudiciul cauzat prin încălcarea regulilor privind fumatul (de exemplu în situația în care nerespectarea interdicției fumatului a cauzat prejudicii angajatorului – de imagine ori materiale).

Pentru o bună implementare a legii, se recomandă ca administratorii de spații publice închise și locuri de muncă să afișeze lângă indicatorul cu „Fumatul interzis” numărul de telefon al celei mai apropiate unități de poliție locală sau structuri de poliție în localitățile în care unde nu există poliție locală”, se mai arată în ghid.

SANCȚIUNI

sanctiuniUn angajat poate fi sancționat pentru că fumează într-un spațiu închis de la locul de muncă de către:

– angajator, prin regulamentul intern în care sunt prevăzute sancțiuni interne (în conformitate cu Codul Muncii) pentru nerespectarea interdicției de a fuma la locul de muncă;

– reprezentant al Poliției Locale sau MAI atunci când acesta constată, în cadrul unei acțiuni de control, că angajatul fumează într-o zonă interzisă.

Sancțiunile ce pot fi stabilite de angajator sunt sancțiunile disciplinare prevăzute în Codul muncii:
– avertismentul scris;

– retrogradarea din funcție (cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea) pentru o durată de cel mult 60 de zile;

– reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
– reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
– desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Cu excepția avertismentului scris, toate celelalte măsuri disciplinare necesită efectuarea unei cercetări disciplinare înainte de a fi aplicate.
O persoană juridică poate fi sancționată:
• de către un reprezentant al Poliției Locale sau MAI atunci când acesta constată, în cadrul unei acțiuni de control, că angajații sau/ și cetățenii fumează într-un spațiu în care fumatul este interzis, aflat în administrarea acesteia;
• de către inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă atunci când aceștia constată că sunt încălcate prevederile art. 39 alin. (9) lit. e) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, aceștia sunt abilitați să verifice dacă regulamentul intern cuprinde prevederi referitoare la răspunderea disciplinară a salariaților pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 15/2016.

Legea prevede sancțiuni pentru:
• Persoanele fizice care fumează în spațiile în care fumatul este interzis: amendă contravențională de la 100 la 500 de lei;
• Persoanele juridice care administrează spațiile în care fumatul este interzis: amendă contravențională de 5000 lei (prima abatere), amendă contravențională de 10.000 lei și suspendarea activității până la remedierea situației (a doua abatere), amendă contravențională de 15.000 și închiderea unității la următoarea abatere.

De către cine vor fi aplicate sancțiunile:
• de către reprezentanții Poliției Locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne (Poliția Română, Jandarmeria, IGSU, Poliția de Frontieră), atunci când angajații sau/și cetățenii fumează într-un spațiu în care fumatul este interzis;
• de către inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă în cazul în care aceștia constată că sunt încălcate prevederile art. 39 alin. (9) lit. e) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare, și/sau dacă în regulamentul intern nu sunt cuprinse prevederi referitoare la răspunderea disciplinară a salariaților pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 15/2016.

Sesizarea încălcării legii se poate face de către angajați sau/ și cetățeni prin:
• apelarea numărului de telefon al poliției locale sau al reprezentanților locali ai MAI în localitățile în care nu există poliție locală;
• apelarea inspectoratului teritorial de muncă, în cazul în care angajatorul nu are elaborate/completate regulamentele interne conform art. 5 din Legea nr. 15/2016.

ISU Alba

În cadrul acțiunilor prioritare pe care le desfășoară zilnic, conform propriilor competențe legale, pentru protejarea vieții, integrității corporale, protejarea bunurilor, combaterea criminalității, asigurarea ordinii publice și salvarea de vieți omenești, structurile Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, Poliției Române, Jandarmeriei Române și ale Poliției de Frontieră vor avea în vedere inclusiv aplicarea prevederilor Legii nr. 15/2016.

Sesizările privind faptele prevăzute de Legea nr. 15/2016 se fac către Poliția Locală sau către structurile MAI, mai sus menționate. Recomandăm cetățenilor ca sesizările privind eventualele contravenții privind fumatul în spațiile nepermise de lege să nu se facă la numărul de urgență 112, această linie fiind destinată exclusiv urgențelor și situațiilor care pun în pericol viața, integritatea corporală sau bunurile oamenilor.

Atenționăm asupra responsabilității persoanelor juridice cu privire la obligațiile pe care le au pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei legi, mai ales a celor referitoare la marcarea spaţiilor publice închise cu indicatoare prin care să se indice «Fumatul interzis» şi folosirea simbolului internaţional, respectiv ţigareta barată de o linie transversală.

Reamintim că fumatul reprezintă inclusiv o cauză a incendiilor, fapt pentru care recomandăm fumătorilor să nu arunce la întâmplare resturile de țigări și chibrituri nestinse. Conform datelor statistice înregistrate la nivelul IGSU, anul trecut la nivel național 11% dintre incendiile înregistrate au fost cauzate de nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor în ceea ce privește fumatul. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Donald Trump, președintele ales al SUA: Vreau să opresc delirul transsexualilor! Voi semna decrete pentru a exclude persoanele transgender din armată, școli primare, colegii și licee

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Donald Trump, președintele ales al SUA: Vreau să opresc delirul transsexualilor! Voi semna decrete pentru a exclude persoanele transgender din armată, școli primare, colegii și licee Donald Trump, preșesedintele ales al Statelor Unite ale Americii, a anunțat măsurile pe care dorește să le ia încă din prima zi la Casa Albă, din 20 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea