Rămâi conectat

Actualitate

Guvernul a aprobat pachetul de servicii medicale de bază și Contractul-cadru pentru 2014-2015

Ziarul Unirea

Publicat

în

nicolae banicioiuExecutivul a aprobat în ședința de marți proiectul de Hotărâre privind pachetele de servicii medicale, de bază și minimal, și Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015.

Este o măsură importantă pentru sistemul de sănătate și pentru toți românii. Putem acum vorbi de o redefinire a pachetului minimal de servicii și a pachetului de servicii de bază în interesul pacientului. Pachetul de bază aduce ca noutate  prevenția, care va fi efectuată prin completarea unei riscograme. Vom putea astfel face prevenție, lucru care va ajuta atât starea de sănătate a cetățenilor acestei țări, dar și întreg sistemul de sănătate”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Prin acest proiect de act normativ, în conformitate cu angajamentele asumate prin Programul de Guvernare și în cadrul acordului cu instituțiile financiare internaționale, se propune redefinirea pachetului minimal de servicii medicale și pachetului de servicii de bază.

Principiile care au stat la baza procesului de redefinire a pachetului minimal de servicii și a pachetului de servicii de bază sunt reprezentate de îmbunătățirea accesului pacienților la serviciile medicale furnizate de către medicii de familie și medicii din ambulatoriul de specialitate și dezvoltarea serviciilor de prevenție acordate în segmentul de asistență medicală primară. (…) Punem un accent important, în premieră, pe prevenție. Introducem pentru pacienții asimptomatici până la 39 de ani o vizită obligatorie la medicul de familie, cel puțin o dată la trei ani, iar pentru cei după 40 de ani – prezența anuală la medicul de familie”, a mai spus ministrul Sănătății.

Pentru asigurarea sustenabilității implementării pachetelor de servicii medicale a crescut finanțarea pentru segmentul de asistență medicală primară și ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice și paraclinice, astfel încât acestea să furnizeze servicii medicale în regim ambulatoriu, la costuri reduse față de cele acordate în regim de spitalizare, concomitent cu degrevarea spitalelor prin reducerea internărilor.

*Contractul-cadru va aduce modificări importante

În primul rând, reducerea birocrației prin introducerea reglementărilor privind utilizarea biletelor de trimitere în format electronic, de la data implementării acestora,   introducerea facturii electronice și utilizarea dosarului electronic de sănătate al pacientului, de la data implementării acestuia.

De asemenea, contractul introduce obligația, la nivelul furnizorilor — de a  nu  încasa sume de la pacienți  pentru  serviciile medicale prevăzute în pachetele de servicii.

În ceea ce privește asistența medicală primară, atât în pachetul minimal cât și în pachetul de bază, în cazul supravegherii gravidei s-a introdus și testarea pentru hepatită de etiologie virală cu virus B și C, în plus față de testarea HIV.

De asemenea, în pachetul de bază au fost introduse consultații de monitorizare activă prin plan de management integrat pentru bolile cronice cu impact major asupra poverii îmbolnăvirilor privind: riscul cardiovascular înalt – HTA, dislipidemie, diabet zaharat tip 2; astm bronșic; boală cronică respiratorie obstructivă; boala cronică de rinichi;

Importante de menționat sunt consultațiile preventive de evaluare a riscului individual la adultul asimptomatic — fără semne de boală — finalizate prin completarea riscogramei pentru grupa de vârstă și sex corespunzătoare se va realiza astfel: toate persoanele asimptomatice cu vârsta între 18 și 39 ani – o dată la 3 ani (pentru persoanele asimptomatice cu vârsta între 18 și 39 de ani depistate cu risc înalt, consultațiile preventive de evaluare se vor acorda anual) toate persoanele asimptomatice cu vârsta > 40 ani — anual.

Pentru creșterea accesului asiguraților internați la medicamente și creșterea eficienței în utilizarea sumelor contractate de spitale cu casa de asigurări de sănătate,   fost creată posibilitatea că medicii de familie și medicii specialiști din specialitățile clinice să poată elibera pentru pacienții internați cu boală cronică confirmată, prescripție medicală pentru medicamentele și materialele sanitare.

În ceea ce privește asistența medicală ambulatorie de specialitate, a fost revizuită lista procedurilor diagnostice și terapeutice, astfel încât pacientul să beneficieze de o serie de investigații suplimentare, pentru care nu va mai fi nevoie internarea în spital.

Nu se mai regăsesc în pachetul de bază serviciile de  homeopatie și fitoterapie (aceste servicii  pot face obiectul asigurărilor private).

*Asistența medicală ambulatorie

Pentru protecția și asigurarea accesului la servicii medicale în ambulatoriu pentru asigurați, a fost revizuită lista  investigațiilor medicale paraclinice din pachetul de bază (au fost introduse o serie de investigații noi, precum ATPO, sodiu seric, potasiu seric, transferină, angiografie RMN/ segment, testosteron etc).

Noul contract-cadru prevede și noi măsuri la asistență medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatea de medicină dentară — au fost redefinite atât pachet minimal cât și pachet de bază de servicii de medicină dentară.

În pachetul de servicii de bază se regăsesc consultații, servicii profilactice, tratamente protetice și ortodontice precum și alte tratamente (inclusiv serviciile de medicină dentară de urgență).

În pachetul minimal se regăsesc serviciile de medicină dentară de urgență.

*Asistența medicală spitalicească

Referitor la Asistența medicală spitalicească au fost evidențiați factorii de care trebuie să se țină cont cumulativ în luarea deciziei de internare în regim de spitalizare continua și au fost introduse criterii de internare specifice pentru spitalizarea de zi.

În vederea scăderii numărului de internări, au fost precizate afecțiunile care pot fi diagnosticate și tratate în regim de spitalizare de zi:  afecțiunile care vor fi prevăzute în norme, afecțiuni pentru care se acordă servicii de chimioterapie, radioterapie, brahiterapie, litotriție, implant de cristalin, întrerupere de sarcină cu recomandare medicală, amniocenteză, biopsie de vilozități coriale, administrarea tratamentului pentru profilaxia rabiei, afecțiuni care necesită administrare de medicamente pentru care este necesară aprobarea comisiilor de experți constituite la nivelul CNAS, HIV/ SIDA care necesită monitorizarea bolnavilor.

Pentru completarea finanțării spitalelor, acestea pot contracta servicii de îngrijiri la domiciliu/ îngrijiri paliative la domiciliu, finanțate din fondul alocat pentru servicii de îngrijiri la domiciliu/ îngrijiri paliative la domiciliu;

Spitalele sunt obligate să suporte pentru asigurații internați în regim de spitalizare continuă și în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente.

La capitolul dispozitive medicale a fost revizuită lista dispozitivelor medicale acordate în ambulatoriu, astfel: a fost introdus în listă dispozitivul necesar pentru copii până la 18 ani cu mucoviscidoză (inhalator salin particule uscate de sare cu flux de aer sau oxigen), a fost introdus în listă dispozitivul pentru protezarea femeilor cu mastectomie totală, începând cu anul 2015.

*Contractul-cadru aduce și prevederi noi pentru medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu

Pentru bolile cronice, medicii pot prescrie unui asigurat medicamente cu și fără contribuție personală pentru sublistele A și B — o prescripție/ mai multe prescripții lunar, cu maximum 7 medicamente (în prezent o singură prescripție);

Pentru bolnavii cu boli cronice stabilizate și cu schemă terapeutică stabilă, medicii de specialitate din specialitățile clinice pot prescrie medicamente pentru o perioadă de până la 90/ 91/ 92 de zile, perioada fiind stabilită de comun acord de medicul prescriptor și asiguratul beneficiar al prescripției medicale.

Totodată, a fost majorată de la 3-5 zile la 3-7 zile perioada pentru care pot fi prescrise medicamentele pentru afecțiunile acute.

Contractul prevede sancționarea producătorilor de medicamente care nu asigură prezența medicamentelor pe piață conform prevederilor legale.

Pentru asigurarea accesului asiguraților la medicamente, a fost introdusă prescripția fracționată atât pentru numărul de medicamente cât și pentru cantitățile din fiecare medicament.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea