Rămâi conectat

Actualitate

Guvern: Din septembrie, indemnizația pentru creșterea copilului va fi plafonată la 8.500 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul a modificat, printr-o ordonanță de urgență, în ședința de vineri, 4 august, OUG 111/2010 privind indemnizația pentru creșterea copilului, stabilind o limită maximă de 8.500 lei lunar.

Potrivit unui comunicat al Executivului, prevederea se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât și pentru situațiile ulterioare.

Apulum Agraria 2025

„Conform noii prevederi, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va stabili ca și până acum, respectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, însă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei”, precizează sursa citată.

Conform comunicatului, prin adoptarea acestui act normativ, Executivul clarifică și unele aspecte ce țin de acordarea stimulentului de inserție, în special pentru persoanele care se întorc la activitatea profesională cu cel puțin 60 zile înainte de finalizarea perioadei de concediu pentru creșterea copilului, pentru a nu se mai crea interpretări diferite în aplicare la nivel național.

„Clarificările nu afectează stabilirea și plata stimulentului de inserție, aceasta realizându-se ca și în prezent”, potrivit aceleiași surse.

Executivul precizează că, la nivel național, din cei 160.807 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, circa 1.100 au indemnizații care depășesc 9.000 lei.

„În prezent, sunt în plată indemnizații care reprezintă de până la 130 ori indemnizația minimă. Cele mai mari cuantumuri sunt de 159.000 lei, respectiv 108.700 lei (în București), 140.000 lei (Arad), 81.000 lei (Vâlcea), 74.000 lei (Constanța), cuantumuri de 50.000 lei — 60.000 lei putând fi regăsite în municipiul București și în județele Galați, Buzău, Dolj, Arad, Dâmbovița etc. Din suma totală care se acordă lunar de la buget pentru plata indemnizației pentru creșterea copilului, de circa 274 milioane lei, aproximativ 130 milioane lei (47,4% din total) reprezintă plăți pentru beneficiarii care primesc cuantumul minim al indemnizației (85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată — 1.233 lei), iar 1.100 de beneficiari primesc o indemnizație mai mare de 8.500 lei, primind aproximativ 16 milioane lei lunar (5,9% din total)”, se arată în comunicat.

Guvernul menționează că și alte state membre ale Uniunii Europene au programe similare, „însă nu la fel de generoase ca cel aplicat în România”.

„Majoritatea statelor UE au sisteme de tip contributiv, cu perioade cuprinse între șase luni și trei ani (cu diferențe în cazul familiilor monoparentale sau suplimente de perioade în cazul copiilor cu dizabilități), cuantumurile, de regulă, fiind stabilite pornind de la o valoare fixă, la care se adaugă o componentă care ține de perioada lucrată, tipul de contract, numărul de copii și ce alte beneficii mai primește familia. Cel mai mare cuantum al acestui tip de sprijin se înregistrează în Germania, 1.800 euro, România depășind, în prezent, de 19 ori acest cuantum. Acest drept nu este unul contributiv ci doar adresat părinților activi pe piața muncii, iar plata impozitului pe venit nu reprezintă o contribuție pentru acoperirea unui risc și sumele astfel colectate la bugetul de stat asigură cheltuielile generale inclusiv cele din sănătate, educație, ordine publică și apărare și asigurarea altor drepturi sociale”, se explică în comunicat.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noi criterii pentru încadrarea în grad de handicap: Măsuri ferme pentru corectitudine și eliminarea fraudelor – proiect

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Noi criterii pentru încadrarea în grad de handicap: Ministrul Muncii a propus măsuri ferme pentru corectitudine și eliminarea fraudelor Ministerul Muncii, în colaborare cu Ministerul Sănătății, propune modificarea criteriilor de încadrare în grad de handicap, cu scopul de a elimina fraudele și de a aduce mai multă corectitudine în sistemul de protecție socială. Proiectul prevede […]

Citește mai mult

Actualitate

Poliția verifică ce pachete ajung în curtea școlilor prin firmele de curierat: Măsură nouă pentru siguranța elevilor din anul școlar 2025–2026

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Poliția verifică ce colete ajung în curtea școlilor prin firmele de curierat: Măsură nouă pentru siguranța elevilor din anul școlar 2025–2026 De la începutul noului an școlar, livrările făcute prin firme de curierat către școli nu vor mai trece neobservate. Poliția anunță că va monitoriza aceste transporturi, pentru a preveni introducerea în unitățile de învățământ […]

Citește mai mult

Actualitate

Elevii ies în stradă alături de profesori: Protest amplu la începutul noului an școlar, pe 8 septembrie

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Elevii ies în stradă alături de profesori: Protest amplu național la începutul noului an școlar, pe 8 septembrie Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) a anunțat că va participa la marșul de protest organizat pe 8 septembrie, în prima zi de școală, pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni. Protestul va avea loc între orele 11.00 și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea