Curier Județean

Grupul Skepsis promite un spectacol de poveste cu ocazia împlinirii a 13 ani de la înființare

Ioana Oprean

Publicat

în

Grupul Skepsis vă invită vineri, 27 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la un spectacol cum rar îți e dat să vezi, cu ocazia împlinirii a 13 ani de la înființare. Acesta va avea loc la Casa de Cultură a Studenților.

SkepsisÎn cadrul acestuia, vom prezenta tuturor celor cu skepsis la suflet spectacolul de teatru CAFENEAUA, de Carlo Goldoni – unul dintre cele mai bune spectacole din repertoriul trupei, o comedie în care bunul simţ al omului simplu încearcă să aducă echilibru într-o lume prinsă în atmosfera carnavalului veneţian în care personajele poartă măşti nu doar la propriu, încercând să-şi ascundă feţele în spatele politeţurilor, intereselor şi falselor modestii. Comedia lui Goldoni este aşa cum o doreşte autorul: decentă, raţională, centrată pe un conţinut realist şi având întotdeauna valenţe educative. Teatrul său exprimă spiritul iluminist care a marcat întregul veac al XVIII-lea, fiind construit pe cadre viu colorate, spirituale şi mobile.

Spectacolul, având o durată de 120 min şi implicând toţi membrii grupului Skepsis, a fost pregătit timp de 2 luni special pentru a fi prezentat în cadrul Evenimentului Aniversar, fiind plasat deloc întâmplător pe data de 27 Martie – care marchează Ziua internaţională a Teatrului. Vă aşteptăm cu drag pentru a savura o cafea cu comedie, bună-dispoziţie şi…skepsis.

Biletele (10 lei- întreg; 5 lei – elevi, studenţi, pensionari) se găsesc la Secretariatul Casei de Cultură a Studenţilor începând de luni, 22.03.2015, între orele 09.00 – 15.00.

Distribuţie:

Ridolfo…………………Răzvan Cociobea

Trappola……………….Vinicius Moldovan

Pandolfo……………….Bogdan Berar

Don Marzio…………..Viorel Cioflica

Eugenio………………..Vasile Dîngă

Lisaura………………….Andreea Adam

Vittoria………………….Olga Surd

Placida…………………..Ludmila Cioflica

Leandro…………………Gabriel Muncuş

Căpitanul……………….Daniel Muntean

Băieţi de prăvălie…………. Almond Chismorie; Lawrence Chismorie;

Arlechini:…………………..Mădălina Ivaşcu; Elena Smeu Mare; Corina Bejinariu; Diana Bîrsan.

Primele Măşti……………… Carmen Neag, Andreea Bena

Regia……Viorel Cioflica

Sunet: Ovidiu Olea

Parteneri: primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud;

Comunicat de presă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | INCENDIU în Sebeș: Focul a cuprins o anexă gospodărească. Intervin pompierii

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU în Sebeș: Focul a cuprins o anexă gospodărească. Intervin pompierii Incendiu, în seara zilei de luni, 9 martie 2026 la Sebeș.  „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în municipiul Sebes, strada Drumul Sibiului. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțe alocate: 2 autospeciale de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Legiunea a XIII-a Gemina Minor, primul antrenament din 2026: Micuții tirones au rememorat principalele comenzi în latină și au exersat marșul în formație

Ioana Oprean

Publicat

în

Legiunea a XIII-a Gemina Minor, primul antrenament din 2026: Micuții tirones au rememorat principalele comenzi în latină și au exersat marșul în formație Legiunea a XIII-a Gemina Minor a efectuat, duminică, 8 martie 2026, primul antrenament din 2026, la Muzeul Principia din Alba Iulia. Sub conducerea centurionului Caius Cassius Proculeianus, micuții tirones au rememorat principalele […]

Citește mai mult

Curier Județean

4 milioane de euro pentru servicii de monitorizare și mentenanță a turbinelor Centralei eoliene Curcubăta din Munții Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

4 milioane de euro pentru servicii de monitorizare și mentenanță a turbinelor Centralei eoliene Curcubăta din Munții Apuseni Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) SA a lansat, în 5 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică pentru timp de 5 ani a serviciilor de monitorizare […]

Citește mai mult