Grupare specializată în furt de fier vechi, care a acționat în Alba, Hunedoara şi Mehedinţi, condamnată la 65 de ani de închisoare
O grupare specializată în furt de fier vechi care a acţionat în judeţele Alba, Hunedoara şi Mehedinţi, a primit o primă sentinţă. Tribunalul Harghita a condamnat 20 de inculpaţi la un total de 65 de ani de închisoare. Sentința s-a dat după opt ani de judecată, dosarul fiind instrumentat de DIICOT şi BCCO Alba Iulia.
Dosarul privind activităţile infracţionale alea aşa-zisei grupări “Bologa” s-a judecat de trei ori, pe fond, la Tribunalul Harghita unde a fost strămutat în 2009 de la Tribunalul Alba. Două decizii anterioare ale acestei instanţe au fost anulate la ÎCCJ şi Curtea de Apel Târgu Mureş, care au decis rejudecarea cauzei.
Prima sentinţă a fost pronunţată în 2011, iar a doua în 2013, opt inculpaţi fiind condamnaţi la închisoare, iar 13 – achitaţi. Ultima hotărâre, din iulie 2016, schimbat radical situaţia, 20 de inculpaţi fiind condamnaţi cu pedepse cuprinse între 1 ani şi 4 luni, respectiv 8 ani de închisoare. O singură persoană a fost achitată. Decizia a fost contestată de inculpaţi, iar dosarul va ajunge din nou la Curtea de Apel Târgu Mureş care va pronunţa sentinţa definitivă.
Gruparea era specializată în furt de fier vechi, care a acţionat timp de mai mulţi ani pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Mehedinţi. A fost anihilată în noiembrie 2007. 14 persoane din judeţele Alba, Hunedoara şi Mehedinţi, acuzate de săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, au fost reţinute de poliţişti procurori.
Anchetatorii au descins concomitent la 27 de locaţii, sedii ale societăţilor comerciale investigate şi locuinţe, ocazie cu care au fost ridicate în vederea cercetărilor aproximativ 12 tone de materiale neferoase, patru autoturisme şi autoutilitare, arme albe, bijuterii din aur, 50.000 de lei în numerar, acte financiar contabile şi evidenţele duble întocmite. În final au fost trimise în judecată, în anul 2008, 21 de persoane. „Petru Bologa, Răzvan Bologa şi Mihai Zamfira au înfiinţat între anii 2000 şi 2006 mai multe societăţi comerciale cu sediile în Sebeş (judeţul Alba) şi Strehaia (judeţul Mehedinţi). Prin acestea au fost desfăşurate mai multe activităţi ilegale, între care colectarea de metale neferoase, feroaliaje şi de materiale feroase, precum şi spălarea sumelor de bani obţinute astfel“, se afirmă în rechizitoriul procurorilor. Membrii grupării sustrăgeau fier vechi din incinta unor societăţi comerciale după care îl vindeau prin intermediul propriilor firme.
Uzina Mecanică Cugir, 3Fan Construct SRL Sîntimbru, Sews România SRL, Fidax Impex SRL Alba Iulia şi Bulbucan SRL Cugir s-au constituit părţi civile în dosar. „Sumele de bani obţinute se întorceau pe traseul «deşeurilor de neferoase» rezultat din actele de provenienţă false, prin societăţile din Strehaia, iar la final erau ridicate de Mihai Zamfira şi alţi complici şi predaţi liderilor coordonatori. Astfel, se disimula originea ilicită a sumelor de bani obţinute“, se susţine în rechizitoriu. Prin această metodă, inculpaţii au intrat în posesia unor sume importante de bani, de ordinul a milioane de lei.
Infracţiunile reţinute de instanţă sunt constituire grup infracţional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat, spalarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cel mai mari pedepse au fost aplicate inculpaţilor Bologa Petru – 8 ani de închisoare, Bologa Petru Răzvan – 6 ani şi 8 luni de închisoare, Bologa Maria – 5 ani de închisoare, Zamfira Mihai – 5 ani de închisoare Pedepsele aplicate celorlalţi inculpaţi: Tănăsică Badea – 2 ani şi 8 luni de închisoare, Simu Nicolae – 2 ani şi 8 luni de închisoare, Dănuţ Gheorghe – 2 ani şi 6 luni de închisoare, Găldean Nicolae – 2 ani şi 8 luni de închisoare, Găldean Ioan – 2 ani şi 8 luni de închisoare, Herban Aurel – 1 an şi 4 luni de închisoare, Blaga Constantin – 2 ani şi 8 luni de închisoare, Simedru Silviu – 2 ani şi 4 luni de închisoare, Negru Dorin – 2 ani şi 4 luni de închisoare, Marcu Mihai – 2 ani şi 4 luni de închisoare, Ciocea Petru – 4 ani de închisoare, Mărunţelu Emilian – 2 ani şi 4 luni de închisoare, Lodoabă Radu Amos – 2 ani şi 4 luni de închisoare, Orban Nicolae – 2 ani şi 4 luni de închisoare, Baranka Tiberiu – 2 ani şi 4 luni de închisoare, Cablea Adrian Ioan – 2 ani şi 4 luni de închisoare, Rusu Ioan Florentin – achitat.
Pretenţiile părţilor civile, în valoare de mai multe milioane de lei, se judecă separat într-un alt dosar disjuns şi înregistrat la Tribunalul Harghita. În cauza penală, instanţa a mai decis confiscarea de la Bologa Petru a sumei de ”2.329.791,5 lei, în măsura în care nu serveşte la despăgubirea părţilor civile în cauză, reprezentând jumătate din suma de 4.659.583 de lei, consemnată în Nota de constatare, din data de 30.01.2008, cu nr. 500371/30.01.2008, încheiată de Ministerul Economiei şi Finanţelor – Garda Financiară – Secţia Alba-Iulia”. De la Bologa Petru Răzvan s-a decis confiscarea a 1.775.184 lei, în timp ce de la Bologa Maria s-a dispus confiscarea sumei de 2.329.791,5 lei.
Sursa Adevărul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PENSIILE și indemnizațiile pentru însoțitor, încasate necuvenit NU SE MAI RECUPEREAZĂ: Legea a fost promulgată
PENSIILE și indemnizațiile pentru însoțitor, încasate necuvenit NU SE MAI RECUPEREAZĂ: Legea a fost promulgată Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi, 19 noiembrie 2024, legea potrivit căreia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor. Actul normativ vizează asigurarea unei forme de protecţie a pensionarilor, […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii9 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată