„Greviştii” filantropi!
De ceva vreme, parlamentarii USL se află în grevă. Vin la Parlament, nu intră în sală, ci stau frumuşel la balcon, mănâncă seminţe şi fac galerie ca şi cum s-ar afla pe stadion. Însă, spre stupoarea generală, acum s-au încolonat în ordine la casierie pentru a-şi încasa retribuţiile. Numai că, mai nou, miss Roberta a învăţat să numere şi le-a tăiat ceea ce li se cuvine tuturor reprezentanţilor Opoziţiei care nu au participat la şedinţele în plen urmând ca aceeaşi măsură să fie luată de colegul ei de la Senat. Că le rămâne, în continuare, indemnizaţia de parlamentar, deconturile pentru cazare şi telefoane sau suma forfetară alocată pentru funcţionarea birourilor din teritoriu, sume deloc neglijabile şi chiar mai mult decât primesc dumnealor pentru simpla prezenţă la şedinţele în plen, e o altă poveste. De care nimeni nu scoate un cuvinţel. Iar când îl scoate, mai bine şi-ar muşca limba. După cum se ştie, liderii PSD, PNL şi PC au declarat public, la începutul acţiunii de protest, că aleşii lor îşi vor dona indemnizaţiile. Acum însă, când semnează statele de plată, buzunarele au fermoarele trase, iar declaraţiile jenante…
Mai nou, moda opozanţilor actualei Puteri este să ia în braţe câte un bolnav (de regulă copil!) de cancer sau înfectat cu virusul HIV ori un amărât de orfan să să-i căineze în faţa opiniei publice nefericirea, promiţând că indemnizaţia de parlamentar grevist va fi donată acelui năpăstuit al soartei. Nu vi se pare cinic tabloul? Dar cum vă imaginaţi un Hrebenciuc „părinte spiritual” al caselor de amărâţi, un Ponta care oferă bani copiilor atinşi de boala incurabilă, un Antonescu susţinător financiar al orfanilor şi un Diaconu ce vrea să cumpere cărţi pentru copii din satele de munte şi pomi pe care să-i planteze pe marginea drumului? O astfel de încercare ieftină (în contrast cu valorile indemnizaţiilor!) de impresionare şi sensibilizare a electoratului ar trebui să ne pună pe gânduri. Cum poţi să faci paradă cu gesturi de omenie şi să fluturi nefericirea altora precum o banderolă pusă pieziş pe bustul dezgolit al câştigătoarei concursului de „Miss Generozitatea”.
Nu pot să-i anatemizez pe toţi la grămadă, de ipocrizie ieftină şi mi-ar fi plăcut să cred că acestor oameni le-a păsat dintotdeauna de soarta celor nefericiţi, că i-au sprijinit şi până acum din punct de vedere material. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, cu certitudine, la întrebarea „ce faceţi cu indemnizaţia de parlamentar?” nu am mai fi primit răspunsuri cu verbul conjugat la viitor, ci la trecut!…
Pe de altă parte, într-o adevărată situaţie de grevă, cei care întrerup lucrul în semn de protest ştiu că, potrivit legii, pe care parlamentarii au votat-o, nu vor fi remuneraţi pentru această perioadă. Este prima regulă pe care o află orice grevist, cât protestezi nu primeşti leafă! Din păcate, însă, greva politică nu are nimic de-a face cu cea provocată de foame. Dacă s-ar întâmpla aşa, am avea şomeri cu pancarde pe holurile luxoase din Casa Poporului şi nu parlamentari care îşi descoperă veleităţi de sufragetă numai atunci când sunt pe ei camerele de luat vederi…
Dumitru HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor