Actualitate

Grefierii cu studii juridice şi magistraţii asistenţi pot deveni avocați, cu anumite condiții: Care sunt acestea

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Grefierii cu studii juridice şi magistraţii asistenţi pot deveni avocați, cu anumite condiții: Care sunt acestea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind modificarea art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, transmite Administraţia Prezidenţială. Astfel, prin actul normativ grefierii cu studii juridice şi magistraţii asistenţi pot dobândi calitatea de avocat, cu anumite condiţii, transmite News.ro.

Legea promulgată are ca obiect de reglementare modificarea art. 20 alin .(5) din legea nr. 51/1995, astfel încât să poată dobândi calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare şi grefierii cu studii juridice şi magistraţii asistenţi care au promovat examenul de primire în profesia de avocat şi care până la data susţinerii acestui examen, au îndeplinit funcţia respectivă timp de 5 ani, cu condiţia promovării examenului de definitivat în profesia din care provin, la fel ca şi celelalte categorii profesionale, respectiv judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult.

„Cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat şi care, până la data susţinerii examenului de primire în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, grefier cu studii superioare juridice, magistrat-asistent, executor judecătoresc, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani dobândeşte calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare, cu condiţia promovării examenului de definitivat în profesia din care provine”, arată actul normativ promulgat vineri de către şeful statului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Sănătății: Pacienții din România vor putea beneficia de teleradiologie și interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Sănătății: Pacienții din România vor putea beneficia de teleradiologie și interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice, conform unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății. „Pentru prima dată, facem schimbări reale în modul în care funcționează telemedicina și teleradiologia în […]

Citește mai mult

Actualitate

Ora de vară 2026 | În weekend, România dă ceasurile înainte cu o oră. De ce se schimbă ora

Ioana Oprean

Publicat

în

Ora de vară 2026 | În weekend, România dă ceasurile înainte cu o oră. De ce se schimbă ora România trece în weekend din nou la ora de vară, ceea ce înseamnă că ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Schimbarea afectează programul zilnic, dar și ritmul biologic. Ajustarea orei, aplicată în majoritatea țărilor […]

Citește mai mult

Actualitate

27-30 martie 2026 | COD GALBEN de vânt puternic și ploi abundente în Alba și alte zone din țară. La munte, ninsori, strat de zăpadă și viscol

Ioana Oprean

Publicat

în

27-30 martie 2026 | COD GALBEN de vânt puternic și ploi abundente în Alba și alte zone din țară. La munte, ninsori, strat de zăpadă și viscol Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi avertizări cod galben de vânt puternic și precipitații abundente, valabile în intervalul 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00. […]

Citește mai mult