Rămâi conectat

Sport

Gicu Grozav, același fotbalist cu suflet mare: tricoul din meciul cu Suedia, scos la licitație pentru un suporter al României grav bolnav

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Gicu Grozav, decarul echipei naționale, și-a dovedit în repetate rânduri sufletul mare, implicându-se în diverse cauze umanitare. Ultimul exemplu în acest sens este oferit de donarea tricoului României, purtat în amicalul cu Suedia de la Craiova, care a fost scos la licitație în mediul online pentru un suporter stelist grav bolnav.

Un caz precedent a fost cel al albaiulianului Adrian Vințan, unde Gicu Grozav, Nicușor Stanciu, dar și alți fotbaliști precum Lobonț, D. Niculae sau Budescu au donat echipamentul de joc, care a fost licitat în mediul virtual.

Grupul „Uniți Sub Tricolor”, prezent de mulți ani în Alba Iulia cu prilejul zilei de 1 Decembrie, organizează această acțiune caritabilă pentru ajutorarea unui fan cu o formă acută de leucemie. Tricoul lui Gicu Grozav a fost scos la licitație pe pagina de Facebook a celor de la Uniți sub Tricolor, prețul de pornire fiind de 450 lei. Licitația se va finaliza vineri, 6 aprilie (mâine), la ora 20.00, iar până acum prețul tricoului a ajuns la 1.700 de lei. Suma strânsă la finalul licitației va fi donată integral familiei suporterului aflat în dificultate.

„Îi mulțumim pe această cale lui Gicu, un om cu un caracter aparte și un suflet mare care întotdeauna s-a implicat în astfel de acțiuni umanitare și a ajutat de oricâte ori a avut ocazia. Aveți astfel ocazia să puneți în colecție tricoul unui jucător pe care după acest meci Dan Petrescu îl gratula ca fiind „de clasă mondială”, un jucător de numărul și nota 10, atât ca joc, cât și ca mentalitate, un nou model de tricou superb întru totul creat pentru aniversarea Centenarului Unirii, dar mai ales, să contribuiți la salvarea vieții unui suporter român pus la grea încercare. De asemenea, câștigătorul licitației va primi suplimentar și un alt cadou surpriză din partea noastră. Cea mai mare sumă oferită în termenul propus va fi trimisă integral în contul suporterului respectiv. Licitația se va desfășura prin comentarii exclusiv la această postare. Cei care citiți postarea, puteți ajuta și în alte feluri, donând individual bani, donând sânge sau distribuind și promovând oriunde puteți această postare„, au postat organizatorii campaniei umanitare.

Citește și: Stanciu, Gicu Grozav și Daniel Niculae, fotbaliști cu suflet mare, „Împreună pentru Adrian Vințan”! Tricouri donate și implicare în campania umanitară pentru sprijinirea tânărului albaiulian

Ticu Marian Cristian (Chinezu’) a fost diagnosticat de curând cu leucemie acută mieloblastica (LAM4) și în prezent urmează un tratament cu citostatice. Acesta se află în prezent internat la Spitalul Municipal din capitală și are nevoie urgentă de donatori de sânge, cu mențiunea că această donare de sânge trebuie să se desfășoare pe parcursul mai multor luni, deoarece sângele este perisabil și nu se menține mai mult de 2-3 săptămâni. Momentan, costurile totale ale tratamentelor nu sunt cunoscute, dar sunt situate între 50.000 € și 200.000€. Acestea vor fi comunicate după aflarea tuturor detalilor. Mai multe informații găsiți în pagina creată pentru acest caz, o atașăm în comentariile acestei postări. La 100 de ani de la unirea tuturor românilor sub același tricolor, facem un apel de solidaritate către toți fanii români și îi invităm pe toți să contribuie în asemenea situații, când trebuie să fim toți pentru unul, și unul pentru toți. Multă sănătate, Chinezu’!”

 

Ticu Marian Cristian, poreclit „Chinezu”, a fost diagnosticat de curând cu leucemie acută mieloblastica (LAM4) și în prezent urmează un tratament cu citostatice. Acesta este internat la Spitalul Municipal din București și are nevoie urgentă de donatori de sânge, cu mențiunea că această donare de sânge trebuie să se desfășoare pe parcursul mai multor luni, deoarece sângele este perisabil și nu se menține mai mult de 2-3 săptămâni. Cei care vor să doneze sânge o pot face la Centrul de Transfuzii Sangvine Bucuresti, aflat în Strada C. Caracas nr. 2-8, sector 1 București sau la orice centru de transfuzii din țară. Momentan, costurile totale ale tratamentelor nu sunt cunoscute, dar sunt situate între 50.000€ și 200.000€. Acestea vor fi comunicate după aflarea tuturor detalilor.

Cei care vor să contribuie financiar o pot face în  contul RO04BTRLRONCRT0357718901, deschis la Banca Transilvania.
Titular cont : Ticu Marian Cristian

 

T


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Derby de Alba între Metalurgistul și CSU, la Cugir, în primul tur al Cupei României: CIL-ul va primi vizita „virușilor verzi”

Lucian Daramus

Publicat

în

Derby de Alba între Metalurgistul și CSU, la Cugir, în primul tur al Cupei României: CIL-ul va primi vizita „virușilor verzi” Federația Română de Fotbal a anunțat, marți, 22 iulie 2025, programul partidelor din primul tur al fazei naționale a Cupei României. În această etapă vor participa 3 echipe de Liga 3 din Alba, fiind […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Academia Optimum GT, colaborare cu antrenori din Spania | Foști jucători de la Barcelona, antrenamente cu copii și tineri pasionați de fotbal

Dan HENEGAR

Publicat

în

Academia Optimum GT, colaborare cu antrenori din Spania | Foști jucători de la Barcelona, antrenamente cu copii și tineri pasionați de fotbal În această perioadă, Academia Optimum GT desfășoară o colaborare cu doi antrenori din Spania, în cadrul Masterclass M10, care aduce doi foști jucători ai Barcelonei în Alba Iulia. Citește și: FOTO: Star Pro […]

Citește mai mult

Sport

Hidro Mecanica Șugag, reunire pentru debutul în Liga 3 | Nou-promovata, căutări pentru întărirea lotului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Hidro Mecanica Șugag, reunire pentru debutul în Liga 3 | Nou-promovata, căutări pentru întărirea lotului Hidro Mecanica Șugag a început antrenamentele în vederea debutului în Liga 3, sub comanda cuplului de antrenori Ionuț Neag și Marius Neagu. Citește și: Stadionul din Șugag, omologat pentru Liga 3! Vești excelente pentru nou-promovata Hidro Mecanica Șugag La prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea