Gheorghe Feneșer – noul prefect de Alba
Gheorghe Feneșer, președintele Partidului Conservator Alba a fost desemnat astăzi pentru a ocupa postul de prefect al județului Alba. Decizia a fost luată în ședința de Guvern.
Potrivit reprezentantului Prefecturii Alba, în acest moment nu există vreo înștiințare oficială însă există o declarație a ministrului Administrației, Liviu Dragnea, difuzată de posturile de televiziune, care a anunțat respectiva schimbare. Purtătorul de cuvânt Ada Rus a mai explicat că, la fel ca fostul prefect Dan Coriolan Simedru și Flaviu Cozuc a fost detașat temporar pentru exercitarea funcției de prefect, fără a fi precizată o anumită dată la care i-ar expira mandatul.
Contactat de reporterii Ziarului Unirea, Gheorghe Feneșer a declarat că a fost anunțat telefonic despre numirea sa pe funcție și că așteaptă o înștiințare oficială.
”Astăzi am aflat și eu că am fost numit în funcția de prefect de Alba înurma ședinței de Guvern. Aștep apariția deciziei în Monitorul Oficial și învestirea – pașii normali care se fac în aceste situații. Nu vreau să schimb absolut nimic în instituție și doresc să continui lucrurile bune făcute de cei ce au ocupat această funcție înaintea mea. O prioritate pentru mine va fi coagularea tuturor forțelor politice și administrative pentru desemnarea municipiului Alba Iulia drept capitală regională”, a declarat Gheorghe Feneșer.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]