Gata cu vacanţa, începe fotbalul! Sâmbătă, ora 15.00, Metalurgistul Cugir – Arieşul Turda
În 1 martie, prima zi a Primăverii pe Arena „CSO” de sub Drăgana poposeşte fotbalul, de la ora 15.00. Metalurgistul Cugir întâlneşte în primul joc oficial al anului 2014 din Alba, în etapa a 16-a a Seriei a 5-a din eşalonul terţ pe Arieşul Turda, intrarea fiind liberă pentru reprezentantele sexului frumos. Poziţionaţi pe locul secund, la două puncte de lider, elevii lui Opric încep aventura atacării Ligii a 2-a împotriva penultimei clasate, Arieşul Turda (10 puncte), care însă s-a întărit serios în intersezon, achiziţionându-i pe C. Sabou (dorit şi la Cugir), Biţiş, Dodo Digbeu (Coasta de Fildeş, fost la CFR Cluj), sau ex-cugireanul D. Lupşan. „Se anunţă o întâlnire foarte dificilă, însă suntem pregătiţi să luăm toate cele trei puncte. Am muncit mult în pauza competiţională şi sunt sigur că se va vedea acest lucru pe parcursul returului. Suntem gata să dăm totul, în fiecare partidă, pentru fiecare punct şi să-i facem fericiţi pe cugireni, pe care-i aşteptăm în număr cât mai mare alături de noi”, a explicat Lucian Itu, căpitanul Metalurgistului.
*D. Lupşan nu joacă, în tur set de tenis
În tur, Metalurgistul a învins categoric la Turda, scor 6-0, una dintre reuşite fiind semnată tocmai de Daniel Lupşan. Mijlocaşul s-a transferat la Arieşul, însă nu are drept de joc în meciurile directe, în contract existând o penalitate de 30.000 de lei, în cazul nerespectării clauzei respective. „Cugirul are un lot valoros, care a demonstrat că ştie ce vrea şi care îşi doreşte promovarea. Este un adversar dificil, ne-au învins pe teren propriu, dar asta nu înseamnă că vor găsi în noi un adversar uşor. Ne vom lupta şi ne vom vinde scump pielea”, a spus antrenorul Dan Stupar
*Victoria, obligatorie de Mărţişor
Cu 7 noi achiziţii (Gurincu, Iul. Cristea, Potopea, Schuller, T. Tothăzan, Cl. Oara şi I. Radu), amfitrionii nu pot conta la debutul returului pe serviciile lui Schuller (suspendat), în vreme ce golgheterul seriei, atacantul Cîrstean este incert din pricina unei răceli rebele. „Trebuie să începem cu dreptul, jucăm acasă, în faţa suporterilor, şi ne-am prezentat bine în pregătiri. Cu certitudine nu va fi o întâlnire facilă, întrucât vom fi priviţi altfel decât în tur, iar Turda este o echipă ce va veni sub Drăgana cu sete de revanşă”, a precizat antrenorul Marius Opric înaintea primului test din sezonul de primăvară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Stanciu și Rațiu, în lotul României pentru barajul cu Turcia de calificare la Campionatul Mondial 2026! Surprize uriașe oferite de Mircea Lucescu
Stanciu și Rațiu, în lotul României pentru barajul cu Turcia de calificare la Campionatul Mondial 2026! Surprize uriașe oferite de selecționerul Mircea Lucescu Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, fotbaliștii din Alba, se regăsesc în lotul României pentru barajul cu Turcia pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026. Confruntarea este programată joi, 26 martie, ora 19.00, la […]
CSM Unirea Alba Iulia, a treia victorie la rând la fotbal feminin, în SuperLiga! Goluri marcate de straniere în succesul net cu Vasas Femina
CSM Unirea Alba Iulia, a treia victorie la rând la fotbal feminin, în SuperLiga! Goluri marcate de straniere în succesul net cu Vasas Femina, scor 4-0 CSM Unirea Alba Iulia a repurtat a treia victorie consecutivă în play-out-ul SuperLigii feminin, 4-0 (3-0), la Micești cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, fotbal […]
FOTO: Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii!
Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii! Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia a obținut rezultate excelente la Buzou Open 2026, o competiție care a adunat 435 de sportivi de la 27 cluburi din țară și străinătate. Citește și: Reprezentații Enso Dojo Alba Iulia, rezultate de apreciat […]