Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Gabriel Resources cere statului român o soluţie amiabilă pentru demararea proiectului aurifer Roşia Montană, înaintea arbitrajului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gabriel Resources,  acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation, vrea o soluţie amiabilă privind proiectul aurifer şi a trimis Preşedinţiei şi premierului o notificare prin care cere autorităţilor române să se angajeze într-un proces de consultare, menţionând că ar putea recurge la arbitraj dacă nu se găseşte o soluţie pentru dezvoltarea proiectului.

„Compania a trimis o notificare oficială către Preşedintele şi Prim-Ministrul României, în numele Gabriel şi al anumitor companii afiliate, prin care solicită autorităţilor române să se angajeze oficial într-un proces de consultare. Pentru evitarea oricăror îndoieli, Gabriel doreşte găsirea unei soluţii amiabile în acest diferend care să ducă la dezvoltarea proiectului minier, în beneficiul tuturor părţilor implicate”, se arată într-un comunicat al companiei canadiene Gabriel Resources.

În luna iunie a anului trecut, Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană. O lună mai târziu, premierul Victor Ponta, afirma că proiectul Roşia Montană este blocat până când nu există o susţinere politică clară, el adăugând că, personal, consideră că pentru România este mai bine totuşi să fie exploatate toate resursele naturale, inclusiv aurul, dacă sunt respectate toate normele de mediu.

Comunicatul menţionează că Gabriel Resources nu a iniţiat nicio cerere de arbitraj sau vreun alt demers în instanţele internaţionale de arbitraj şi că îşi menţine angajamentul „ferm” de a dezvolta proiectul minier de la Roşia Montană.

Preşedintele Gabriel Resources, Jonathan Henry, citat în comunicat, spune că speră că va fi găsită o rezolvare amiabilă a problemei, fără să fie nevoie să apeleze la arbitraj internaţional.

„Sperăm că se va putea găsi o rezolvare amiabilă fără nevoia de a escalada această dispută într-un arbitraj. Credem cu tărie că modul în care ne-am comportat până acum a demonstrat faptul că principala dorinţa a grupului este de a evita orice dispute prelungite şi de a fi partenerul României în dezvoltarea unui proiect minier sustenabil, de clasă mondială, în beneficiul României şi al tuturor părţilor implicate. Suntem ferm angajaţi în dezvoltarea Proiectului şi, în general, în lansarea unei industrii miniere moderne în România. Suntem în continuare siguri că prin construirea minei utilizând tehnologii de ultimă generaţie îi vom convinge pe toţi cei care au îngrijorări, atât nefondate cât şi valide, cu privire la beneficiile masive ale Proiectului, pentru întreaga ţară. Suntem gata să cooperăm cu România, pentru atingerea acestui obiectiv”, afirmă Henry.

Gabriel Resources arată în comunicat că în ultimii 15 ani a investit sume „semnificative” în dezvoltarea proiectului, iar în prezent nu există nicio certitudine cu privire la procedurile care să ducă la autorizarea acestuia.

„În caz contrar, dacă grupul Gabriel nu va putea obţine o soluţie satisfăcătoare pentru un parcurs clar şi solid de progres în autorizarea şi construcţia proiectului, sau dacă România nu ia măsuri concrete pentru a ajunge la o astfel de înţelegere amiabilă, grupul Gabriel este pregătit să-şi prezinte pretenţiile în cadrul arbitrajului internaţional, pentru a obţine compensări integrale pentru drepturile sale de a dezvolta proiectul, care au fost refuzate prin încălcări ale tratatelor din către România. De asemenea, grupul Gabriel îşi rezervă dreptul de a urma alte căi de remediere disponibile”, se spune în comunicat.

Pe de altă parte, autorităţile române au întârziat „persistent” şi „nejustificat” procesul de autorizare a proiectului de la Roşia Montană, care acum a devenit victimă a conflictelor politice din România.

„Compania este în măsură să evidenţieze un număr semnificativ de întârzieri persistente în procesul de autorizare, provocate în mod nejustificat de către autorităţile române. Nu în ultimul rând, proiectul nu mai face obiectul unei analize procedurale normale de către autorităţile competente însărcinate cu evaluarea sa; în schimb, a devenit victima conflictelor dintre facţiuni politice rivale şi a dezinformării, ceea ce a provocat în mod nejustificat daune suplimentare capacităţii de dezvoltare a proiectului”, potrivit comunicatului.

Gabriel Resources susţine că tratamentul aplicat de autorităţile române nu a fost în conformitate cu tratatele internaţionale de protecţie a investiţiilor semnate de România.

De asemenea, grupul Gabriel Resources va suferi pierderi substanţiale dacă proiectul nu va fi autorizat.

„Roşia Montană va fi un model de dezvoltare durabilă pentru alte mine care urmează să fie construite în România şi în Uniunea Europeană. Proiectul minier este puternic susţinut de comunitatea locală, întrucât va contribui la reducerea sărăciei locuitorilor din Roşia Montană şi împrejurimi. Mai mult, proiectul a fost analizat în detaliu de autorităţile române competente, precum şi de un mare număr de experţi internaţionali iar concluzia a fost că, aşa cum este propus, respectă în totalitate sau chiar depăşeşte cerinţele legislaţiei româneşti şi europene, precum şi cele mai înalte standarde mondiale din industrie”, se menţionează în comunicat.
Informaţii privind o posibilă acţiune a Gabriel Resources la Curtea de Arbitraj au apărut în presa canadiană încă de anul trecut. Publicaţia canadiană The Globe and Mail scria în mai 2014 că Gabriel Resources pregăteşte un caz de arbitraj internaţional împotriva României în care va cere despăgubiri de miliarde de dolari, după ce a încercat fără succes în ultimii 15 ani să dezvolte proiectul minier Roşia Montană.

Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană.

Acţionarii Gabriel Resources sunt holdingul Electrum Global (16%), investitor în industria aurului, grupul BSG Capital (16%), controlat de omul de afaceri israelian Beny Steinmetz, cunoscut în principal pentru afaceri cu diamante în Africa, gigantul minier Newmont (13%), fondul de hedging Baupost Group (13%), controlat de miliardarul american Seth Klarman şi fondul de hedging Paulson & Co. (10%), controlat de miliardarul american John Paulson. Acţiuni reprezentând 26% din capitalul companiei sunt flotate liber pe bursă.

Sursa: mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

În genunchi mă întorc la tine: Ciprian Ciucu încearcă să îl aducă pe Marcel Ciolacu înapoi la masa negocierilor

Cezar Lancrajan

Publicat

în

În genunchi mă întorc la tine: Ciprian Ciucu încearcă să îl aducă pe Marcel Ciolacu înapoi la masa negocierilor „Eu nu am spus niciodată că îmi e silă să stau la masă cu PSD, iar cu referire la expresia „a te murdări de PSD”, eu doar am citat din discursul colegilor de la USR”, afirmă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea