Gabriel Lupea, consilier local PNL municipiul Alba Iulia: Orice început de drum, cum de altfel și o administrație nouă, are nevoie de un timp de acomodare, pentru a putea livra și oferi soluții pentru cetățeni
Gabriel Lupea, consilier local PNL municipiul Alba Iulia: Orice început de drum, cum de altfel și o administrație nouă, are nevoie de un timp de acomodare, pentru a putea livra și oferi soluții pentru cetățeni
Am privit, am notat și am așteptat, sperând că se va întrezări o rază de lumină, că se va întâmpla ceva pozitiv pentru albaiulieni și pentru Alba Iulia.
La fel ca și mulți locuitori ai orașului, sunt sătul de promisiuni și de a lăsa pe mâine, ce se poate face azi.
Cei care vemelnic ne conduc, se pare că mizează pe una dintre marile calități ale românului: faptul că uită repede. Ei bine, domnule Popescu, eu nu uit. Îmi amintesc foarte bine discursul dumneavoastră și promisiunile făcute în 2020.
Iar descrierea de om care se ocupă cu lucrurile murdare în primăria Alba Iulia, făcută chiar de către oamenii apropiați dumneavoastră, vi se potrivește perfect.
Am râs, recunosc, citind replica domneavoastră, mai ales de modul în care vociferați, lipsit de vreo logică, dar cu mare patos, în apărarea stăpânului. Sigur că nu mă așteptam, cum nu se aștepta nimeni, să ne răspundă chiar primarul Pleșa, căci dânsul se ocupă cu promisiunile, nu cu realitățile și problemele orașului.
Când spui că administrația Pleșa e 100% laudă, dar numai 10% realizări, Emil Popescu înțelege că face parte dintr-o administrație de 110%. Practic, dacă Pleșa e un primar de nota 4, iar Popescu un viceprimar de nota 4, împreună formează un cuplu eficient, de nota 8. Că așa e aritmetica fotbalului în experimentul administrativ eșuat.
La fel de amuzantă e și logica cu care Emil Popescu se plimbă pe după copac și încearcă să-l prezinte pe Gabriel Pleșa drept un om nou, care abia acum 4 ani, când a decis să joace cartea traseismului și să îmbrățișeze nobilele idealuri ale USR, a descoperit politica și administrația publică. Mai exact, dacă atât timp cât a fost consilier local din partea PNL, ori cei 5 ani de zile, cât a fost viceprimar din partea PNL, n-a avut în atribuții nu știu ce direcție, implicit nu face parte din vechea administrație. Oameni noi, desigur.
Altfel, întreaga replică dată de Popescu este un delir logic și gramatical, o veritabilă caznă pentru orice cititor. Pe cuvânt, ai zice că Emil Popescu și-a scris textul în fața unor lăutari, în timp ce arunca cu ghilimele în stânga și în dreapta, chiar dacă e vorba de un citat sau, doar așa, de o chestie pe care vrea să o sublinieze.
Pe de altă parte, în toate aceste meandre ale ghilimelelor aruncate anapoda și ale delirului logic, Emil Popescu n-a găsit de cuviință să răspundă, să corecteze – dacă tot și-a propus să dea replici – câteva date simple: Gabriel Pleșa s-a lăudat cu cel mai mare buget de investiții din istorie, de peste 380 de milioane lei. La jumătatea anului, au fost investiți vreo 40 de milioane, puțin peste 10%. Marile proiecte de mobilitate urbană sunt în întârziere și, din valoarea totală de peste 150 de milioane, au fost plătiți doar 15 milioane. Adică tot vreo 10%.
Sincer, mi-e și teamă să mai dau vreo opt exemple de obiective al căror stadiu e de 10%, că imediat le adună Popescu și se laudă că el și Pleșa au îndeplinit 100% din obiective.
Acestea sunt problemele reale, bugetul imens de investiții, din care s-a investit mai nimic, și stadiul proiectelor de mobilitate urbană. Acestea sunt acuzele, dacă vreți, pe care nu doar adversarii politici, dar și cetățenii orașului, le aduc administrației Pleșa, și la care Emil Popescu n-are replică, nici dacă își cumpără ghilimele din aur.
În final, domnule Popescu, vă amintesc că a conduce o primărie și a lucra în folosul cetățeanului, ar trebui să fie un privilegiu, să nu spun o onoare.
Este o poziție în care nu te poți bucura doar de beneficii, ci în care trebuie să faci și sacrificii.
Ați dormit liniștit în nopțile în care principalele intersecții ale orașului erau sub ape, iar subsolurile albaiulienilor inundate?
Vă întreb, deoarece nu v-am văzut decât la tăieri de panglici, ori sindrofii.
Iar încrederea primită la alegerile locale din 2020, o întoarceți printr-o palmă grea, pe obrazul albaiulianului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
ITM Alba: Amenzi de 4.000 lei și 8 avertismente date firmelor din județ, în perioada 14-17 aprilie 2025. Ce nereguli au descoperit inspectorii
ITM Alba: Amenzi de 4.000 lei și 8 avertismente date firmelor din județ, în perioada 14-17 aprilie 2025. Ce nereguli au descoperit inspectorii Inspectorii ITM Alba au aplicat în perioada 14-17 aprilie 2025 amenzi în valoare de 4.000 de lei și au acordat 8 avertismente în urma controalelor . Prin Programul cadru de acţiuni al […]
25 aprilie 2025 | A doua ediție a evenimentului „Ziua Verde”, la Cugir: Care sunt actvitățile pregătite
25 aprilie 2025 | A doua ediție a evenimentului „Ziua Verde”, la Cugir: Care sunt actvitățile pregătite Cea de-a doua ediție a evenimentului „Ziua Verde” va avea loc vineri, 25 aprilie 2025, în orașul Cugir. Prin intermediul proiectului JUST STREETS, o inițiativă dedicată construirii unei comunități sustenabile și a unui oraș ecologic, toți locuitorii orașului […]
29 aprilie 2025 | Întâlnire cu contribuabilii pe tema completării și depunerii Declarației unice, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba
29 aprilie 2025 | Întâlnire cu contribuabilii pe tema completării și depunerii Declarației unice, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba organizează în data de marți, 29 aprilie 2025, la ora 12.00, o întâlnire cu tema „Completarea şi depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale […]