Fundaţia Kronospan a lansat selecţia de proiecte T Zero pentru dezvoltarea comunităţilor locale
Fundaţia Kronospan anunţă lansarea concursului de proiecte T Zero. Concursul se adresează instituţiilor de învăţământ, asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi companiilor care doresc să se implice în dezvoltarea comunităţii locale. În cadrul concursului pot fi înscrise proiecte prin care se identifică şi se propun soluţii pentru rezolvarea unor probleme comunitare din municipiul Sebeş şi din municipiul Braşov.
Proiectele pot avea în vedere orice domeniu, cele care vor urmări rezolvarea unor probleme educaţionale sau de mediu urmând a fi punctate suplimentar.
„Prin T0 ne dorim să creăm o punte între tradiţie şi viitor. Este un moment de început pentru cei care doresc să se implice în dezvoltarea comunităţii. Prin înscrierea în concurs ei primesc şansa de a avea acces la susţinerea financiară necesară realizării propriului proiect şi, implicit, oportunitatea de a fi creatorii unui moment T0, de reinventare pozitivă a comunităţii locale.” a declarat Oana Bodea, preşedintele Fundaţiei Kronospan şi director general al Kronospan România.
Proiectele pot fi înregistrate în concursul T0 până în data de 11 noiembrie, pe pagina de internet a Fundaţiei Kronospan, https://kronospanfoundation.org/tzero-2018/. La înscrierea în concurs vor trebui furnizate infomaţii privind: denumirea proiectului, prezentarea concurentului date de contact, descrierea proiectului, justificarea acestuia, scopul şi obiectivul său, grupul ţintă şi beneficiarii, descrierea activităţilor propuse şi calendarul lor complet, partenerii (dacă există), bugetul necesar detaliat pe tipuri de activităţi, şi eventualele surse externe de venit.
În data de 13 noiembrie vor fi anunţate 6 proiecte finaliste selectate de juriul Fundaţiei Kronospan, 3 pentru municipiul Sebeş şi 3 pentru municipiul Braşov. În cadrul Galei de Caritate Deschide-ţi inima! din data de 16 noiembrie, participanţii la eveniment vor desemna prin votul lor două proiecte câştigătoare, unul care va urmări rezolvarea unei probleme comunitare din municipiul Sebeş şi unul a comunităţii braşovene.
Proiectele finaliste vor primi câte un premiu de 500 de euro din partea Fundaţiei Kronospan, iar cele două proiecte câştigătoare vor împărţi în mod egal suma totală strânsă în cadrul Galei de caritate Deschide-ţi inima! 2018.
Înfiinţată în anul 2011, Fundaţia Kronospan şi-a asumat misiunea de susţinere a dezvoltării comunităţilor locale în cadrul cărora activează compania Kronospan. De-a lungul anilor, Fundaţia Kronospan a asigurat sprijinul financiar necesar pentru buna derulare a numeroase proiecte din domeniile: educaţie, protecţia mediului, sănănate, social şi cultural.
Ajunsă la cea de a 8-a ediţie, Gala de caritate Deschide-ţi Inima!, reprezintă un eveniment de tradiţie şi un program de succes al Fundaţiei Kronospan. Prin cele 7 ediţii deja derulate ale Galei de caritate Deschide-ţi inima! au fost donaţi peste 850.000 de lei pentru proiecte de importanţă comunitară, Secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Sebeş, Liceul Tehnologic Sebeş sau Organizaţia pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale TREBUIE! fiind principalii beneficiari din cadrul comunităţii sebeşene.
Kronospan este lider global în producerea de plăci pe bază de lemn, în România compania deţinând două unităţi de producţie la Sebeş și Braşov. Investițiile Kronospan în România se ridică la peste 600 de milioane de euro în ultimii 19 ani, având aproximativ 800 de angajați direcți și generând peste 7000 de locuri de muncă indirecte.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
IPJ Alba, bun de plată: Amendă dată de polițiști, anulată după un accident rutier în sensul giratoriu de la magazinul Ambient
IPJ Alba, bun de plată: Amendă dată de polițiști, anulată după un accident rutier în sensul giratoriu de la magazinul Ambient Judecătoria Alba Iulia a dispus anularea unui proces-verbal de contravenție prin care un șofer fusese sancționat cu amendă de 1.485 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de […]
VIDEO | Motoare turate, mașini spectaculoase și adrenalină în Cetatea Alba Carolina! Cum a fost la Cars X Coffee Alba Iulia
Motoare turate, mașini spectaculoase și adrenalină în Cetatea Alba Carolina! Cum a fost la Cars X Coffee Alba Iulia Cea de-a șasea ediție a evenimentului Cars X Coffee Alba s-a desfășurat în perioada 18–20 septembrie 2026, în inima Cetății Alba Carolina, reunind pasionați de mașini, automobile spectaculoase și iubitori ai atmosferei auto. Pe parcursul celor […]
VIDEO | Polițiștii din Alba, controale în Sebeș și pe DN 67C – Transalpina: 80 de persoane verificate pentru alcool și droguri. Amenzi de peste 7.000 lei
Polițiștii din Alba, controale în Sebeș și pe DN 67C – Transalpina: 80 de persoane verificate pentru alcool și droguri. Amenzi de peste 7.000 lei Polițiștii Biroului Rutier Sebeș, împreună cu cei ai Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș și cu cei ai Serviciului Rutier, au derulat la data de 19/20 septembrie 2026, în intervalul […]