Fundaşul Ştefan Radu (Metalurgistul Cugir), intervenţie chirurgicală la genunchi | Apărătorul de sub Drăgana, şanse reduse să evolueze în primăvară
Ştefan Radu, fundaşul central al Metalurgistului Cugir trebuie să suporte o intervenţie chirurgicală la
genunchiul drept în această perioadă, din pricina unor leziuni ale ligamentelor și meniscului, situaţie care pune sub semnul întrebării evoluţia sa în primăvară la echipa de sub Drăgana.
„Am sărit la cap și am căzut pe picior cu toată greutatea corpului. Am tras de mine până la finalul turului, însă mereu au fost dureri. Aștept verdicte medicale de la Tg. Mureș și Sibiu, pentru a vedea exact când o să fie programată intervenția chirurgicală„, a spus Ștefan Radu.
Tot din aceste motive de natură medicală, mijlocaşul Alin Şuteu nu a jucat deloc în prima parte a campionatului Ligii a 3-a
Apărătorul în vârstă de 28 de ani s-a accidentat în septembrie, în etapa a 5-a, în deplasarea de la Comuna Recea, câştigată de „roş-albaştri” cu 2-1, însă, în ciuda problemelor medicale a strâns din dinţi şi a continuat să joace. Durerile l-au împiedicat însă în repetate rânduri să fie la dispoziţia lui Călin Moldovan pentru a intra în primul unsprezece, însă şi aşa, a reuşit să înscrie un gol în remiza de la Tăşnad (etapa a 12-a). Ultima prezenţă ca şi titular s-a consemnat în etapa a 9-a, acasă cu CFR Cluj II. Şt. Radu nu a jucat deloc în ultimele două etape, intrând 10 minute în derby-ul cu „U” Cluj.
Alţi fundaşi cu afecţiuni la genunchi sunt Ov. Turuş (Performanţa Ighiu), Cioplântă (Industria Galda), care au renunţat momentan la carieră, dar şi Potopea (Performanţa), în ultima parte a sezonului de toamnă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Cupa României, optimi de finală: victorii la scor pentru ȘF Valea Frumoasei și Viitorul Sântimbru | Inter Unirea, eliminare – surpriză!
Cupa României, optimi de finală: victorii la scor pentru ȘF Valea Frumoasei și Viitorul Sântimbru | Inter Unirea, eliminare – surpriză, după înfrângerea de la Câmpeni În optimile de finală ale Cupei României, faza județeană, s-au consemnat victorii la scor pentru Școala de Fotbal Valea Frumoasei (15-0 cu Viitorul Vama Seacă, echipă retrasă din SuperLigă) […]
Volei Alba Blaj, câștigătoarea sezonului regular din Divizia A1, după 3-0 cu Rapid Volei Alba Blaj, campioana României, a câștigat, sâmbătă, 7 martie 2026, de o manieră categorică, cu 3-0, partida de pe teren propriu cu Rapid, încheind pe primul loc sezonul regular din Divizia A1 la volei feminin. Scorul pe seturi a fost 25-10, […]
Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/CS Unirea Alba Iulia), iarăși campioană națională! Al 15-lea titlu, din tot atâtea concursuri, pentru sportiva pregătită de Gabriel Avram
Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/CS Unirea Alba Iulia), iarăși campioană națională! Al 15-lea titlu, din tot atâtea concursuri, pentru sportiva albaiuliană pregătită de Gabriel Avram Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/CS Unirea Alba Iulia) a cucerit medalia de aur în proba de 3000 metri marș, la Under 20. stabilind un veritabil record, cu 15 titluri naționale […]