FSLI pichetează miercuri şi joi Ministerul Muncii. Nemulțumirile vizează măsurile fiscal-bugetare prin care unii angajați din învățământ pierd sume importante din venit
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă că va picheta Ministerul Muncii miercuri, între orele 13.00 – 15.00 şi joi, între orele 10.00 – 14.00, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de veniturile din Educaţie. Decizia de pichetare a fost luată după ce Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a trimis memorii cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi către Guvernul României.
„Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară”, se arată într-un comunicat de presă al FSLI.
FSLI cere Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal – bugetare, prin care, transmit sindicaliştii, mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit.
„FSLI solicită Guvernul renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară a grilei de salarizare. Precizăm faptul că majorarea acordată la 1 ianuarie 2018 nu poate să acopere nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de trai al angajaţilor din educaţie să fie cât mai scăzut”, potrivit sursei citate.
Sindicaliştii mai cer modificarea de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, deoarece, acuză FSLI, a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ.
„Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I”, avertizează Federaţia.
Totodată, FSLI mai solicită Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard.
„Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum şi cazurile medicale, care îi împiedică pe colegii noştri să îşi desfăşoare activitatea la catedră în condiţii normale, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii”, conchid sindicaliştii.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială” DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]