Actualitate

Frumoasă-i primăvara

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Azi, mâine zăpada se va topi, apele îşi vor da drumul învolburate către marea cea mare, iarba va încolţi, câmpul va deveni verde iar mieii vor zburda, copiii se vor duce zgomotos spre şcoală şi mai ales de la şcoală spre casă. Totul se va mişca, totul va renaşte, Va fi un freamăt universal, Ţăranii ies la câmp, îşi curăţă grădinile, animalele. Se angajează păstori (ciobani şi nu numai), se fac şi se desfac târguri, se bate palma, se bea arvuna (aldămaşu). Se fac planuri, se pregătesc utilajele şi atelajele (iarna se face car şi vara sanie). Câte nu se fac la începutul primăverii. Acuma se precipită, se condensează toate acţiunile. Uneori se intră în criză de timp. Pentru că am intrat în Postul Mare, bărbaţilor li se limpezeşte capul, nu mai mănâncă aşa gras şi nici nu mai beau atâta (cel puţin unii, cu frică de Dumnezeu).
În acest peisaj nebunesc, verde crud, de primăvară, mă alătur şi eu cu vorba de duh a ţăranului Ioan: „să se topească toate relele din lume aşa cum se topesc zăpezile primăvara şi să lase loc pentru fapte bune şi gânduri bune”. Aceste sentimente alese le leg de frumosul simbol al primăverii şi le transmit virtual tuturor domnişoarelor şi doamnelor, spre bucuria sufletelor dumnealor.

Cu dragoste, Ioan POTRA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vicepremierul Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale”

Ioana Oprean

Publicat

în

Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale” „Guvernul pregătește bugetul pentru anul 2026, iar pentru noi cel mai important lucru este să asigurăm autorităților locale o predictibilitate bugetară, o sustenabilitate pe termen mediu și lung și o creștere treptată a fondurilor pentru investiții, pentru a le […]

Citește mai mult

Actualitate

O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor” Asociația Împreună Împotriva Obezității cere autorităților să dezvolte programe naționale integrate pentru prevenirea și tratarea obezității, astfel încât pacienții să beneficieze de sprijin real și constant. Organizația solicită, totodată, facilitarea accesului la terapie medicamentoasă și […]

Citește mai mult

Actualitate

Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a anunțat, marți, constituirea unei comisii care va verifica modul în care au fost pontate și plătite orele suplimentare efectuate de polițiști în timpul operațiunilor de căutare a lui Emil […]

Citește mai mult