Frica

În campania de cucerire a Vestului, hoardele lui Genghis Han erau precedate de reputaţia lor feroce. Numai auzind că se apropie de regatele şi oraşele lor mulţi conducători ai vremii au ales să se predea fără luptă. Marele Han avusese grijă să treacă prin foc şi sabie primele oraşe cucerite, lăsând strategic să scape doar câţiva dintre oamenii de vază care să poată povesti grozăviile văzute contribuind astfel la construirea reputaţiei sale de adversar redutabil şi nemilos. Opt sute de ani mai târziu, în România contemporană, esenţa strategiei Marelui Han a fost rafinată de Traian Băsescu. Şi el şi-a construit imaginea unui adversar redutabil căruia niciun duşman nu i-a scăpat. „Urmaşii lui Traian” i-au urmat exemplul astfel încât nu este greşit să extrapolăm aserţiunea de mai sus şi asupra Partidului Democrat Liberal. Că este aşa o dovedeşte din plin agitaţia partidelor din Opoziţie care se luptă să-şi depăşească vechile ranchiune, să-şi închidă vechile răni şi să depăşească diferenţele doctrinare (astea contează pentru electorul romăn de rând cel mai puţin) pentru a-şi uni eforturile întru dărâmarea PDL şi a lui Traian Băsescu.
Primul pas a fost făcut de PNL şi PC care chiar la începutul acestei săptămâni şi-au unit destinele electorale în cadrul Alianţei de Centru Dreapta. Foarte bine spun fanii ideii Opoziţiei unite. Ceilalţi privesc însă întâmplările zilei şi se întreabă cum de, atât de chitiţi să-şi pună planurile în aplicare, liberalii şi conservatorii n-au avut prezenţa de spirit să întrebe la registratura Tribunalului Bucureşti unde doreau să-şi consfinţească alianţa, până la ce oră se primesc documente. Au trebuit să-şi amâne legitimarea pentru altă zi. Nu pare mare lucru, dar este semn de superficialitate, care adăugat la lanţul eşecurilor moţiunilor de cenzură, creează îndoieli în privinţa şanselor lor de succes. Nici nu mai comentăm prea mult gestul PC care s-a debarasat de alianţa cu PSD, pentru a se alipi de PNL. Pe liberali îi înţelegem: i-a răzbit seducţia unui trust media mai mult decât prietenos.
Dacă eliminăm ca motivaţie frica, nu prea înţelegem nici avântul PSD de a se alătura ACD. Ultimul sondaj realizat la solicitarea Realitatea TV creditează PSD cu 38 la sută dintre sufragii, PNL cu 22 la sută, PDL cu 18 la sută şi PC cu 1,3 la sută. Dar frica există. Mai cu seamă frica de a câştiga alegerile şi de a rămâne de fapt pe dinafară, experienţă extrem de neplăcută prin care PSD a mai trecut. Exploatând-o, liberalii şi conservatorii (cei care de curând renunţaseră de fapt la PSD – ha,ha, ha) se caţără în cărca social-democraţilor cărora le vor impune şi alocarea către PC a 21 de colegii eligibile (condiţie a alianţei liberal-conservatoare) pentru alegerile generale, dar şi candidaturi unice la alegerile locale. Chiar merită ca PSD să facă toate aceste concesii? Să presupunem că Opoziţia se va uni şi va câştiga alegerile generale. Chiar crede cineva că nu vor trebui să cedeze şi atunci pretenţiilor exagerate în raport cu suportul electoral emise de liberali, dar mai ales de conservatori? Vor putea social democraţii atunci spune că sunt cu adevărat la Putere? De aceea râvna cu care unii (cu precădere comentatorii trustului media controlat de conservatori, repet: mândri deţinători a 1,3 la sută din intenţiile de vot) îndeamnă spre unirea Opoziţiei cât mai grabnică şi fără prea mari negocieri anatemizându-i pe cei care îndeamnă la mai multă reflecţie ca fiind de fapt „băsişti”, este suspectă. Cinstită ar fi participarea separată la alegerile locale şi apoi, în funcţie de rezultatul acestora, negocierea condiţiilor pentru alegerile generale. Timp ar fi dar depinde de cât de mare este frica.
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI