Frenţiu şi S. Mureşan şi-au prelungit înţelegerile cu Industria Galda, deşi au avut oferte superioare de la conjudeţene | Fundaşul Al. Man nu mai continuă sub comanda lui Ciucă
Mijlocaşul Răzvan Frenţiu şi atacantul Silviu Mureşan şi-au prelungit înţelegerile cu divizionara terţă
Industria Galda de Jos, cei doi fiind piese de bază în distribuţia celei mai bine plasate dintre conjudeţenele ce au activat în Seria a 4-a a eşalonului terţ.
Amândoi au înscris câte 5 goluri sub comanda lui Paul Ciucă în ediţia precedentă şi au preferat continuitatea, deşi au avut oportunitatea ofertelor superioare financiar venite de la alte echipe din judeţ. S În schimb, la secţiunea „despărţiri”, pe lângă Savin a apărut şi numele apărătorului Al. Man, iar R. David doreşte să ajungă iarăşi sub comanda lui Himcinschi, la Unirea Alba Iulia. „Sunt primii doi jucători din efectiv pe care îi dorim şi au acceptat să continue. Au dovedit că sunt băieţi de caracter, în condiţiile în care au acceptat propunerea noastră deşi au avut oferte mult mai avantajoase. Alexandru Man ne-a anunţat că în proporţie de 99 la sută va renunţa la fotbal”, a menţionat antrenorul Paul Ciucă. Industria se va reuni în 17 iulie, iar de la startul pregătirilor vor absenta, după toate probabilităţile, Ştef şi Cernea, aflaţi la muncă în străinătate
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române, fără emoții, și în următorii 4 ani
Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației, fără emoții, și în următorii 4 ani Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) va fi și în următorii 4 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, din postura de […]
Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie!
Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00! Start fulminant de retur în SuperLiga Alba, cu două derby-uri, la Ocna Mureș și Ighiu, în prima etapă a primăverii. Citește și: Viitorul Vama Seacă, retragere din SuperLiga Alba! Programul returului, modificat, sezonul se va relua doar […]
Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș
Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]