Rămâi conectat

Editorial

FRĂMÂNTĂRI PLANETARE

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Prin urmare, e oficial. Criza a revenit în forţă dar, spre deosebire de primul, acest al doilea val pune SUA în poziţia acuzatorului, care arată cu degetul spre Europa, somând-o să-şi rezolve problemele. Ca dovadă că FMI, prin vocea lui Antonio Borges, directorul Fondului pentru Europa, le-a cerut ieri ţărilor din zona euro să pună capăt crizei datoriilor suverane, avertizând guvernele cu privire la măsurile de redresare a deficitelor excesive care ar ruina relansarea. Antonio Borges a declarat într-o conferinţă de presă că al doilea plan de salvare a Greciei, decis în iulie, ar trebui reexaminat, pentru a se concentra mai mult pe „o datorie sustenabilă” şi pe „redemararea creşterii economice”. Vestea bună pentru Atena este că FMI se declară „încrezător în privinţa găsirii unei soluţii pozitive”, în urma negocierilor care au loc acum între Grecia şi troica internaţională a creditorilor, respectiv FMI, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană, pe tema disponibilizării unei tranşe de 8 miliarde de euro.
La rândul lui, celebrul economist Nouriel Roubini a abordat problema crizei avansând 10 soluţii de ieşire din impas, de bază fiind creşterea gradului de integrare economică şi politică şi adoptarea unor măsuri ferme de promovare a competitivităţii.
Mult mai pesimistă s-a arătat Agenţia de Evaluare Standard & Poors care a dat marţi un comunicat de presă prin care anunţă că şi-a revizuit, în scădere, estimările pentru zona euro şi Marea Britanie în 2012, atrăgând atenţia asupra riscului unei duble recesiuni.
Bomboana de pe colivă a pus-o, însă, Austan Golsbee, cel mai important consultant economic al preşedintelui american Barak Obama până de curând (luna august a.c.) Într-un interviu pentru Der Spiegel, acesta a declarat că Europa trebuie să-şi recapitalizeze imediat băncile, altminteri situaţia putând deveni explozivă până la transformarea ei într-o nouă conflagraţie mondială. Doamne apără şi păzeşte! „Europa a fost mult prea ezitantă până acum. Iar Germania, liderul zonei euro, nu a făcut până acum ce trebuia”, a spus Golsbee.
Până una-alta, pe fondul acutizării crizei, unul din doi nemţi ar schimba moneda euro cu marca germană. Cel puţin aşa indică rezultatele unui sondaj de opinie publicat de revista „Focus”, care sondaj nu este de natură să facă mai uşoară situaţia dnei Angela Merkel. Pe de altă parte, britanicii iau în calcul posibilitatea de a ieşi din Uniunea Europeană. Camera Comunelor (Camera inferioară a Parlamentului britanic) va lua în dezbatere şi va supune la vot o iniţiativă legislativă privind organizarea unui referendum în care britanicii să se pronunţe dacă mai vor sau nu ca Marea Britanie să rămână în interiorul Uniunii Europene.
Chiar dacă pe toate căile Statele Unite îşi ceartă aliaţii, şi ele au probleme dacă ne uităm la amplificarea mişcării „Occupy Wall Street”! („Să ocupăm Wall Street!”). Potrivit CNN, ieri, protestatarilor urmau să li se alăture o serie de sindicate. „Este chiar simplu. Aceşti tineri de pe Wall Street dau voce multor probleme cu care muncitorii din America s-au confruntat în ultimii ani”, a declarat Larry Hanley, preşedintele internaţional al Amalgated Transit Union, care are 20.000 de membri în regiunea New York. „Aceşti tineri vorbesc pentru marea majoritate a americanilor, frustraţi de bancherii şi brokerii ce au făcut profit pe spatele oamenilor care muncesc din  greu (…) În timp ce noi luptăm zi de zi, lună de lună, milionarii şi miliardarii de pe Wall Street stau neatinşi şi ne ţin predici despre nivelul sacrificiului nostru”, a adăugat  Hanley, într-un comunicat.
Ca la noi, ca la noi, îmi vine să spun, dar tocmai am aflat siderată că miliardarul George Soros simpatizează cu opiniile manifestanţilor anti-Wall Street.
Maria Lucia MUNTEANU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea