FOTO/VIDEO: Vernisaj regal la Sala Unirii din Alba Iulia
Programul manifestărilor organizate la Alba Iulia cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, din 15 octombrie 1922, a continuat după slujba Te Deum oficiată în incinta Catedralei Reîntregirii, cu vernisajul expoziției organizate special pentru acest moment la Sala Unirii.
Expoziția denumită „90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia”, cuprinde coroanele, mantiile şi sceptrul regale, dar şi alte obiecte care au aparţinut foştilor suverani și este deschisă vizitatorilor până miercuri, 17 octombrie inclusiv.
Dacă la sosirea în gara din Alba Iulia cu trenul regal, Principesa Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae (nepotul Regelui Mihai I), au fost întâmpinați cu cântece patriotice sau cu pâine și sare, la Sala Unirii, reprezentanții Regalității române au fost întâmpinați cu mesaje emoționante din partea ÎPS Irineu – arhiepiscopul de Alba Iulia, Mircea Hava – Primarul municipiului Alba Iulia, Ernest Oberlander-Târnoveanu – directorul Muzeului Național de Istorie a României, sau a lui Valer Moga – profesor la Universitatea “1 Decembrie 1918”.
Mircea Hava le-a înmânat membrilor familiei regale o scrisoare de mulţumire pe care să o ducă Regelui Mihai I şi pe care primarul municipiului Alba Iulia a citit-o în faţa celor prezenţi în Sala Unirii. „Permite-ţi-ne să ne exprimăm cele mai profunde sentimente de respect faţă de Majestatea Voastră împreună cu Alteţele Lor Regale Principesa Margareta, Princiepele Radu şi Principele Nicolae”, sunt cuvintele cu care se încheie textul scrisorii.
Este prima dată când Principesa Margareta și Principele Radu se află împreună, într-o vizită oficială în Alba Iulia.
Directorul muzeului Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, a declarat că evenimentul de astăzi este cel mai important din istoria de 124 de ani a instituției pe care o conduce.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026
Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026 Elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj au obținut rezultate notabile la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026. „Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” din Alba Iulia, provoacă în competiție cei mai talentați […]
FOTO | APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal
APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal Alin Purda și Cristian Stan, doi oameni cu inimă mare din Munții Apuseni, au […]
VIDEO | Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife
Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife Sistemul de biciclete „Alba Iulia VeloCity” a devenit disponibil începând de astăzi, 16 martie 2026, iar utilizatorii pot închiria bicicletele zilnic, folosind o aplicație. Prima oră de folosire este gratuită, iar ulterior tarifele […]