FOTO/VIDEO: Târgul Apulum Agraria pune bunătăţile toamnei pe mesele albaiulienilor, timp de trei zile
Timp de trei zile, la Alba Iulia, în spaţiul expoziţional Piaţa Pascu Cetate se desfăşoară cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Apulum Agraria.
Iată că şi de această dată Consiliul Judeţean Alba împreună cu Primăria municipiului Alba Iulia şi cu Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Alba nu se dezmint, aducând în municipiul reşedinţă de judeţ şi în acest an numeroşi producători agricoli pentru a-şi expune produsele cele mai gustoase şi a le oferi cumpărătorilor.
Astfel, astăzi începând cu ora 10.00, a avut loc festivitatea de deschidere a târgului la care au luat parte preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, primarul Mircea Hava, senatorul Alexandru Pereş viceprimarul Paul Voicu, vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman, administratorul public al CJ Alba – Sorin Bumb, reprezentaţi ai Direcţiei Agricole Judeţene precum şi ai altor instituţii descentralizate din judeţ şi un numeros public. Chiar dacă seceta şi-a pus amprenta foarte serios pe producţia agricolă din acest an, din ceea ce am observat în piaţă există acum la vânzare produse de cea mai bună calitate şi la preţuri accesibile fiecărui cumpărător.
Aşadar, pe durata acestui weekend, putem spune că Piaţa Pascu din Cetate devine principalul punct de atracţie pentru toţi cumpărătorii de legume şi fructe, produse agroalimentare şi preparate tradiţionale, vinuri din podgoriile locale. Totodată, există amenajate epoziţii de animale mari, de păsări şi animale mici, material săditor – pomi fructiferi, arbuşti, butaşi de trandafiri şi viţă de vie, flori – echipament de lucru, produse fitosanitare, unelte şi echipamete agricole. Amatorii de vinuri vor putea face degustări a celor mai bune vinuri din podgoria de aur a Jidveiului dar şi din alte zone, precum şi mustul aromat al acestei toamne. De asemenea, cei care doresc vor putea bea lapte de vacă proaspăt muls sau vor putea gusta o bucată de caş proaspăt sau o brânză maturată, fagure de miere, miel la ceaun şi multe alte bunătăţi. Din informaţiile organizatorilor, în cadrul acestui târg expun peste 120 de producători agricoli, din tot judeţul, inclusiv din judeţele înfrăţite Bacs Kiskun şi Tolna din Ungaria. Este prezentă chiar şi o delegaţie de specialişti din Consiliul General Rhone din Franţa. În cadrul ediţiei din acest an, vor fi organizate şi unele activităţi de educaţie a gustului – Slow Food. Totodată, a fost premiat deja cel mai frumos stand din Piaţa volantă, premiul fiind obţinut de doamna Maria Scheau.
În continuare, tot astăzi, a avut loc, începând cu ora 12.00, activitatea de educaţie a gustului – salate sănătoase şi gustoase, iar de la ora 14.00, în cadrul expoziţiilor de animale a avut loc o prezentare a frumoaselor rase de câini Copoi Ardelenesc şi Ciobănesc Mioritic.
Mâine, începând cu ora 10.00, va avea loc o spectaculoasă paradă a bicicletelor decorate cu fructe şi legume, majorete şi fanfară sub egida „Toamna…pe două roţi”, fiind premiată cea mai împodobită bicicletă. Apoi, de la ora 12.00, va avea loc un picnic la fermă, vor fi prezentate din nou salate sănătoase şi gustoase în cadrul campaniei „Educaţia Gustului”. Totodată, începând cu ora 13.00, publicul se poate bucura şi asista la o nouă prezentare, în cadrul expoziţiei de animale de companie, a raselor de câini Copoi Ardelenesc şi Ciobănesc Mioritic.
Duminică, 16 septembrie 2012, între orele 12.00 şi 14.00, va fi organizat un nou picnic la fermă, vor putea fi degustate salatele sănătoase şi gustoase. Manifestarea se va încheia cu o ultimă prezentare a raselor de câini Copoi Ardelenesc şi Ciobănesc Miortitic.
„Acest târg a devenit o emblemă a judeţului Alba, un eveniment de cea mai bună calitate, aşa cum sunt toate evenimentele în care Consiliul Judeţean Alba este organizator sau partener în organizare. Oferta din acest an este una generoasă, scopul nostru fiind acela de a promova şi de a sprijini producătorii din judeţul Alba”, a declarat Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba.
Parteneri în organizarea Târgului Apulum Agraria 2012 sunt: Direcţia Agricolă Judeţeană Alba, Camera Agricolă Judeţeană Alba, Asociaţia Ţara Vinului, Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Judeţul Alba, Asociaţia Judeţeană Alba a Crescătorilor de Bovine, Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Alba Transilvania, Slow Food Alba Transilvania şi Asociaţia de Dezvoltare Agricolă Alba Afroda.
Programul de vizitare al târgului, pe parcursul celor trei zile, este între orele 10.00 – 18.00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pastorala de Crăciun 2024 a Părintelui Arhiepiscop Irineu: ”Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este o taină minunată, pe care Atotputernicul Dumnezeu a pregătit-o timp de secole”
Pastorala de Crăciun 2024 a Părintelui Arhiepiscop Irineu: ”Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este o taină minunată, pe care Atotputernicul Dumnezeu a pregătit-o timp de secole” Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor, creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare! Citește și: MESAJE de CRACIUN […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana