FOTO/VIDEO: Nicu Alifantis, înapoi la prima iubire! Alba Iulia l-a primit cu căldură. “Ziua de Mâine” începe azi cu sala plină
Astăzi, 20 noiembrie, la Alba Iulia începe “Ziua de Mâine”, Festivalul – Concurs de Muzică Folk aflat la cea de a X-a ediție.
Răsfațatul evenimentului, așa cum singur a declarat că se simte, este îndrăgitul artist Nicu Alifantis. Prezent la conferința de presă organizată în această dimineață la Art Café Downown, interpretul și compozitorul și-a exprimat recunoștința față de organizatorii festivalului și față de albaiulieni în general, pentru căldura cu care este primit de fiecare dată și pentru creditul care i se acordă. Anul acesta, prima zi de festival îi este practic dedicată lui Nicu Alifantis, care împreună cu Pepino Cristian, “cel mai bun regizor român de teatru pentru copii” și artiștii Teatrului de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia a pregătit un spectacol surpriză cu proiecții video, animație, pe muzică live. Este vorba despre o punere în scenă a albumului “După melci”, lansat de Alifantis în ’79 prin casa de discuri Electrocord și care are la bază bicecunoscutul poem interbelic “După melci” al lui Ion Barbu.
Spectacolul este prima producție a festivalului “Ziua de Mâine” și va rămâne în repertoriul teatrului de păpuși, urmând astfel să ajungă la cât mai mulți iubitori de muzică și teatru, de toate vârstele.
După această reprezentație surpriză, așteptată cu sala plină, cunoscutul cantautor își va lansa și o carte.Este vorba de fapt de o reeditare a volumului de poezii lansat în 1997, ediție adăugită și revizuită, care conține poezii “adolescentine, primăvăratice” ale artistului, scrise între anii 1984-1985.
[nggallery id=2625]
Politica naște patimi! Alifantis, vizibil abătut din cauza reacțiilor primite vizavi de opțiunea sa politică
Nicu Alifantis este în această perioadă obiectul unor atacuri și reproșuri fără precedent în istoria sa de îndrăgit artist român, datorate faptului că și-a exprimat susținerea pentru unul dintre candidații la alegerile prezidențiale.
Fiind un “suflet sensibil”, artistul a apărut, încă de la vernisajul de ieri al expoziției colecției sale unicat cu instrumentele adunate în 40 de ani de activitate, vizibil mâhnit de atacurile venite în special prin intermediul mediului online vizavi de optiunea sa politica făcuta publica in timpul campaniei electorale.
Intrebat subtil despre acest subiect –“Care este relatia dumenavostra cu spectacolul politic din aceste zile?”, artistul a răspuns inițial că nu comentează, revenind apoi cu următoarea declarație: „Sunt dezgustat de rautatile si reactia anumitor oameni. Este tot ce pot sa spun despre acest lucru! Mi-am exprimat deja pozitia pe pagina mea de facebook!”.
Am intrat pe pagină și i-am înțeles mai bine mâhnirea, după ce am citit o parte dintre mesajele critice, desi nici cele de susținere nu lipsesc.
Mesajele de pe Facebook sunt sugestive:
Anisia Popescu: Maestre, o cafea nu poate deranja. V-am iubit muzica. Pe fiica mea cea mica o cheama Lorelei. Singurul lucru cu care m-ati deranjat profund este ca ne indemnati sa votam Ponta. Sunt profund dezamagita si NU POT sa va mai iubesc. Cu gestul dumneavoastra ati ucis dragostea mea pentru artistul care credeam ca sunteti.
Beculetz Adler: Doamnelor si domnilor, daca-l judecati pe artistul Nicu Alifantis din cauza optiunii lui politice, inseamna ca nu ati inteles ce este democratia. Sau vi se pare dintr-o data ca nu mai canta si nu mai compune la fel de bine si frumos cum o facea ieri? Pe mine nu ma intereseaza cu cine voteaza ci cum ne mangaie suflete. Si acuma…hai…dati cu pietre dupa mine.
Mesajul lui Nicu Alifantis:
“Bun găsit!
Am absentat de pe prezenta pagină 3 zile, timp în care mi s-au întâmplat câteva lucruri extraordinare.
1. m-am lovit iar de răutatea omenească a unor descreierați pe care i-am rejectat din lista mea fără să stau pe gânduri și pe care îi asigur că n-am nicio strângere de inimă ca am făcut acest lucru;
2. la Alba Iulia am am întâlnit o echipă de oameni foarte frumoși la Teatrul de păpuși „Prichindel” iar organizatorii Festivalului „Ziua de mâine” s-au dovedit, odată în plus, niște oameni remarcabili, mulțumesc, Dan Popescu;
3. din păcate, n-am apucat să le spun la mulți ani sărbătoriților de Sfinții Mihail și Gavril, așa că o fac acum asigurându-i că m-am gândit la ei, deși tehnica m-a învins și de data asta, drept pentru care n-am putut posta pe pagină nimic zilele astea;
4. la Miercurea Ciuc am întâlnit niște oameni deosebiți, care mi-au creat o stare de zile mari la concert, așa că le mulțumesc din toată inima;
5. la Rm. Vâlcea a fost un spectacol absolut emoționant în memoria lui George Țărnea, mulțumesc Lilian Zamfiroiu, Mircea Perpelea și celorlalți implicați în organizarea acestui eveniment;
Am purtat după mine și am dăruit cu drag și emoție prietenilor întâlniți „Dicționarul lui Alifantis”, proaspăt ieșit din tipar și a cărui lansare va avea loc, sâmbătă, 22 noiembrie la Târgul „Gaudeamus”, orele 12,00, la standul Q-T-RAZ.
Asta a fost, voi reveni cu detalii când va fi cazul.
O seară minunată!!!”
Programul festivalului de folk „Ziua de Mâine” de la Alba Iulia – 21, 22 și 23 noiembrie:
*Vineri, 21 noiembrie 2014
11.30 Cafeaua cu folk: Conferință de presă – invitați speciali, lansări de carte și albume la Art Café Downtown
18.00 Lansare de carte – „Istoria unui vis” – Vali Șerban în Foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor
18.30 Concurs; Recital: Silvan Stâncel ( laureatul 2006) feat. Good Day; Grupul Litua – laureat 2007; Vali Șerban & „Ziua de Mâine”; Mircea Vintilă; Mircea Rusu Band; San Andrei Aldea, la Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
23.00 After party – gazda Adi Bezna la Art Café Downtown
*Sâmbătă, 22 noiembrie 2014
11.30 Cafeaua cu folk: Conferință de presă: invitați speciali, lansări de carte și albume, la Art Café Downtown
18.30 Concurs; Recital: Alexandra Sidor – laureata 2010; Alexandra Andrei & Cosmin Vaman (laureații 2011 și 2012) şi SPAM; Florin Săsărman & Alexandru Filip; Ducu Bertzi & Mihai Neniță, la Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
23.00 After party – gazda Adi Bezna, la Art Café Downtown
*Duminică, 23 noiembrie 2014
11.30 Cafeaua cu folk: Conferință de presă – invitați speciali, lansări de carte și albume, la Art Café Downtown
18.30 Gala Laureaților 2014; Recital: Mihai Boicu – laureat 2013; Ţapinarii; Alexandru Andrieș, Maria Ioana Mîntulescu, Berti Barbera & Sorin Romanescu în concertul „Interioare”; Mircea Baniciu, Vladi Cnejevici & Teo Boar, la Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
23.00 After party – gazda Adi Bezna, la Art Café Downtown
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana