Opinii - Comentarii

FOTO/VIDEO Întrebarea la Referendum: Sunteți de acord cu repornirea mineritului în Munții Apuseni?

Bogdan Presecan

Publicat

în

 “Sunteți de acord cu repornirea mineritului în Munții Apuseni? sau ”Sunteți de acord cu repornirea mineritului în Munții Apuseni, prin redeschiderea noului proiect de la Roșia Montană?” Acestea sunt cele două versiuni ale întrebării pentru referendum, asupra căreia primarii din Apuseni și liderii grupurilor politice din cadrul Consiliul Județean Alba au discutat astăzi, fără a ajunge însă la un consens.

Dacă prima variantă este susținută de consilierii PD-L și PP-DD, cea de a doua variantă, în care este specificat clar proiectul de la Roșia Montană, este susținută de consilierii USL și cei 20 de primari prezenți astăzi la întâlnire.

 Consilerii județeni trebuie să stabilească, până la ședința de CJ de joi, 16 noiembrie, care din cele două întrebări va fi  tipărită pe buletinele de la referendumul ce ar putea fi organizat de Consiliul Județean Alba în data de 9 decembrie. Pentru a putea avea loc consultarea publică, așa cum au solicitat cei 35 de primari din Apuseni, consilierii județeni trebuie să adopte o Hotărâre în acest sens, în ședința de joi. Proiectul de Hotărâre trebuie inițiat de cel puțin 1/3 din numărul total al consilierilor.

La întâlnirea de astăzi au participat 20 din cei 35 de primari semnatari ai Memoriului, prin care se solicită Consiliului Județean Alba organizarea a unui referendum privind repornirea mineritului în munții Apuseni.  Aceștia și-au reconfirmat poziția în legătură cu acest subiect și au susținut ca întrebarea la care localnicii din cele 35 de localități ar trebui să răspundă în data de 9 decembrie, este cea care specifică clar proiectul de la Roșia Montană.

Este vorba de reprezentanții administrațiilor locale din Roșia Montană, Zlatna, Câmpeni, Lupșa, Stremț, Vadu Moților, Bucium, Ciuruleasa, Râmeț, Vidra, Sohodol, Ponor, Ceru Băcăinți, Almașu Mare, Poșaga, Rîmetea, Întregalde, Galda, Cricău și Meteș. Din diferite motive legate de activitatea administrativă în localitățile pe care le conduc, au lipsit de la această întâlnire primarii din Abrud, Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Gârda de Sus, Horea, Ighiu, Livezile, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Sălciua și Scărişoara.

Cele 35 de primării, dintr-un total de 78 care compun județul Alba, reprezintă peste 150.000 de cetățeni, aproape jumătate din locuitorii județului.

 În urma discuțiilor prezidate de Florin Roman, vicepreședintele Consiliului, Maria Hurubean secretarul general al instituției, Marcel Simion liderul grupului PDL din CJ, Angelica Mocan președintele comisiei juridice și reprezentantul grupului PNL, Virgil Narița reprezentantul grupului PNL și Ioan Marincaș liderul grupului PP-DD, toți cei 22 de primari și liderii grupurilor parlamentare din CJ Alba,  au fost de acord ca ziua de 9 decembrie să fie data organizării referendumului.

Ioan Marincaș, liderul grupului PP-DD și Marcel Simion, liderul grupului PDL din CJau susținut că întrebarea trebuie să se refere la o chestiune de principiu, fără a fi menționată nicio societate comercială, pentru a nu se lăsa loc interpretărilor.

Angelica Mocan a explicat faptul că art. 13 din Legea care reglementează situațiile și condițiile în care se pot organiza astfel de consultări publice, prevede că problemele de interes public pot fi supuse consultărilor publice, dar ele, fiind făcute din bani publici, nu pot lua forma unor acțiuni de lobby sau partizanat

Până la ședința de Consiliu Județean de joi, 16 noiembrie, mai pot însă apărea mici modificări la forma întrebării stabilită azi de primari la sediul CJ Alba.

 Silviu Ponoran, primarul din Zlatna, a declarat că a avut solicitări din partea unei societăți suedeze să repornească mineritul la Zlatna și dacă va reuși să realizeze un parteneriat cu aceștia, va reîncepe mineritul indiferent de voința altora. “Să stăm pe zăcăminte și să murim de foame, numai niște tâmpiți o fac ( ..). Oamenii din Zlatna susțin în proporție de 99% acest subiect”, a mai spus Ponoran în timpul discuțiilor.

Vezi mai jos declarațiile primarilor din Roșia Montană, Lupșa, Stremț, Vadu Moților, Bucium, Câmpeni.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

2 februarie 1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor

Ioana Oprean

Publicat

în

2 februarie 1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 februarie: Ziua Mondială a Zonelor Umede

Ioana Oprean

Publicat

în

La 2 februarie, sărbătorim Ziua Mondială a Zonelor Umede, marcând astfel semnarea, în 1971, a Convenției Ramsar, un tratat internațional asupra zonelor umede adoptat, sub egida UNESCO, în orașul iranian cu același nume, de pe malul Mării Caspice. România a aderat la Convenția Ramsar la 21 septembrie 1991, prin înscrierea Deltei Dunării pe lista siturilor […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Sărbătoare în 2 februarie: Întâmpinarea Domnului, Stretenia sau Ziua Ursului. Tradiții și superstiții

Ioana Oprean

Publicat

în

Sărbătoare în 2 februarie: Întâmpinarea Domnului, Stretenia sau Ziua Ursului. Tradiții și superstiții În fiecare an, la 40 de zile de la Crăciun, pe 2 februarie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Întâmpinarea Domnului. Sărbătoarea religioasă cinsteşte ziua ducerii pruncului Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim. Tot în această zi spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului. […]

Citește mai mult