FOTO/VIDEO: Hora Unirii în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, preambul la Congresul Tinerilor Basarabeni
Zeci de albaiulieni au înfruntat astăzi frigul şi ploaia pentru a marca cei 95 de ani de la înfăptuirea unirii Basarabiei cu România. Nelipsite au fost Hora Unirii şi scandările pro unioniste. La eveniment a participat şi fostul lider TNL, Rareş Buglea.
Studenţi basarabeni din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”, dar şi albaiulieni şi-au dat întâlnire la ora 15:00 în Piaţa Cetăţii pentru a marca aşa cum se cuvine această zi. Tinerii basarabeni au fost ceva mai vocali scandând îndemnuri pro unioniste.
Basarabia a fost parte din România modernă timp de 22 de ani, de la 27 martie 1918, când Sfatul Țării, parlamentul Republicii Democratice Moldovenești a votat în favoarea unirii cu România. Aceasta a durat până la 28 iunie 1940. Atunci, după un ultimatum expansionist al guvernului sovietic adresat României privind cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică, teritoriul său a fost ocupat de Armata roșie, administrația și Armata Română fiind forțate să se retragă la est de râul Prut.
Manifestarea de astăzi a fost un preambul al Congresului Tinerilor Basarabeni, care va avea loc în perioada 29-31 martie a.c.
Iată programul congresului:
Vineri, 29 martie:
10:00 – deschiderea oficială a lucrărilor congresului – Sala Unirii
13:30 – sesiunea I de comunicări şi dezbateri „Trecut, prezent şi viitor – Unirea Basarabiei cu România: un act pozitiv sau ocupaţie? Ce reprezintă şi ce va rămâne în viitor?”
19:00 – seară culturală, prezentări de carte şi expoziţii de artă
Sâmbătă, 30 martie:
10:00 – sesiunea a II-a de comunicări şi dezbateri „La răscrucea cunoaşterii valorilor sfinte naţionale”
14:00 – excursie la Muzeul Unirii şi în Cetatea Alba Carolina
22:00 – seara de divertisment
Duminică, 31 martie:
10:00 – sesiunea a III-a de comunicări şi dezbateri „Piept la piept cu problemele tinerilor basarabeni, atât în România, cât şi în Republica Moldova”
14:00 – Concluzii. Închiderea lucrărilor congresului.
La congres şi-au anunţat prezenţa academicianul Mihai Cimpoi, poetul şi liderul unionist Nicolae Dabija, precum şi alte personalităţi ale vieţii culturale şi politice de pe ambele maluri ale Prutului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din Alba Iulia cu „alcool la bord” pe DJ 107: Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat
Bărbat din Alba Iulia cu „alcool la bord” pe DJ 107: Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat Un bărbat din Alba Iulia, în vârstă de 55 de ani, a fost depistat de polițiștii rutier în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice la volan, pe DJ […]
Bărbat din Sebeș, prins BĂUT la volan de polițiști: Ce alcoolemie avea Un bărbat, de 37 de ani, a fost prins de polițiștii din Sebeș în timp ce conducea, pe strada Dorin Pavel, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 21/22 martie 2026, în jurul orei 01.45, polițiștii Biroului Rutier Sebeș […]
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 22 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]