Ştirea zilei

FOTO/VIDEO: Bonnie Tyler a cucerit triumfal Cetatea Alba Iulia! Concertul anului a adunat peste 6000 de spectatori

Dragoş Suciu

Publicat

în

Bonney31

Cetatea Alba Iulia a fost invadată duminică seară de peste 6.000 de persoane din județul Alba, dar și turiști, veniți special pentru concertul extraordinar al uneia dintre legendele vii ale muzicii rock – interpreta și compozitoarea britanică BONNIE TYLER.

„Bunicuța” rock a reușit, la cei 63 de ani ai săi, să cucerească triumfal cetatea și publicul cu vocea și energia ei de invidiat, interpretând piese celebre precum ”It’s A Heartache”, ”Total Eclipse of the Heart”, ”To love somebody”, ”Lost in France”, ”Goodbye to the Islands”.

Mulți dintre spectatori și-au exprimat entuziasmul spunând că este cel mai frumos concert la care au asistat în toată viața lor. Tineri și vârstnici deopotrivă s-au simțit împliniți și emoționați pentru că, după zeci de ani, au avut șansa să o vadă pe marea artistă într-un concert de excepție, chiar în orașul lor. O atmosferă pozitivă de zile mari, oameni civilizați, zâmbete și lume fericită. Alba Iulia a dat încă o dată dovadă în acest weekend că știe din ce în ce mai bine, de la an la an, să se bucure de artiștii tot mai mulți care vin să îmbogățească palmaresul artistic al cetății, că știe să îi primească civilizat și cu căldură, că se află într-o continuă evoluție, lucruri care nu ne fac decât să fim optimiști în legărură cu viitorul orașului nostru.

În concluzie, concertul lui Bonnie Taylor poate fi consierat unul dintre cele mai de succes evenimente organizate până acum în Cetatea Alba Iulia. S-a ridicat ștacheta! Așteptăm acum să vedem ce ne pregătesc organizatorii pentru anul viitor! (B.P.)

Biografie Bonnie Tyler

Numele sau adevarat este Gaynor Hopkins si s-a nascut pe 8 Iunie 1953 in orasul Swansea din sudul Tarii Galilor. Cu mult inainte de cunoscutele sale colaborari cu Jim Steinman, producatorul lui Meat Loaf, Bonnie Tyler a cantat in diferite orase din Tara Galilor, ca solista vocala a grupului de Rhythm & Blues intitulat The Mumbles. In acea vreme, Bonnie nu s-a bucurat de un succes deosebit, ba chiar mai mult, putin inainte de 1976, pe corzile sale vocale au aparut noduli care au impiedicat-o sa cante o vreme.

In anul 1976, Bonnie Tyler a fost supusa unei operatii pe corzile vocale in urma careia ar fi trebuit sa fie inlaturati nodulii. Succesul operatiei a fost partial, pentru ca dupa interventia chirurgului, Bonnie a capatat o raguseala in voce care avea sa ii aduca un succes nesperat. Noul sau timbru vocal a fost remarcat de echipa de compozitori si producatori Ronnie Scott si Steve Wolfe, care au devenit managerii sai. Primul sau hit a venit in anul 1978 si s-a intitulat „It’s a Heartache”, insa a inceput sa o nemultumeasca faptul ca cei doi manageri incercau sa faca din ea o solista vocala de muzica country. Bonnie Tyler isi dorea foarte mult sa cante rock, iar stilul sau artistic a fost influentat de solsti vocali ca Rod Stewart sau Janis Joplin.

Ultimul sau album inregistrat la casa de discuri „RCA” a aparut in anul 1981 si s-a intitulat „Goobye To The Island”. Atunci cand contractul sau cu Scott si Wolfe a expirat in anul 1983, Bonnie a semnat un contract cu Jim Steinman de la casa de discuri „CBS” si una dintre primele sale inregistrari de aici, a fost balada rock „Total Eclipse of the Heart”. Bonnie a fost acompaniata in studioul de inregistrari al companiei „CBS” de cativa fosti membri ai grupului „The Street Band”.

Single-ul „Total Eclipse of the Heart” a stat timp de patru saptamani pe locul intai al topului „Billboard 100” si a facut ca albumul „Faster Than the Speed of Night”, pe care a fost inclus, sa se vanda intr-un numar mai mare de 1 milion de exemplare. In Marea Britanie, albumul a intrat in top direct pe primul loc, iar „Total Eclipse of the Heart” a devenit un hit urias.

In anul 1988, Bonnie Tyler a colaborat cu Mike Oldfield.. Urmatoarea piesa inregistrata de Bonnie Tyler s-a intitulat „Holding Out For a Hero” si a fost aleasa sa faca parte din coloana sonora a filmului american de mare succes „Footloose”. A fost ultimul sau mare succes.

În 2003, Tyler a lansat albumul Heart Strings, care a constat din cover-uri ale versiunilor cântecelor  populare pe care le-a inregistrat  cu Orchestra Filarmonicii din Praga . De asemenea, în 2003, vocalistul francez Kareen Antonn a realizat cu  Tyler un  duet ,inregistrand o versiune în limba franceză single-ului Total Eclipse of the Heart. Lansat în decembrie 2003, acesta a ajuns numărul 1 în Franţa, si deţine această poziţie  timp de zece săptămâni, la fel si in Belgia şi Polonia, vanzandu-se in peste două milioane de exemplare.

În septembrie 2006, Tyler si-a facut aparitia pentru prima data în ultimii ani la televiziunea americana si  a cantat in duet  cu actrita  Lawless  single-ul Total Eclipse of the Heart.

În 2007, o nouă colecţie Greatest Hits,” From the heart „, a fost lansata.

În 2011, Tyler si-a făcut o apariţie in videoclipul „Newport State of Mind” o parodie a lui Jay Z si a Aliciei  Keys  ce a contribuit la o actiune de caritate pentru BBC Comic Relief.

 

[nggallery id=1995]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior

Ioana Oprean

Publicat

în

Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producătorul de prefabricate din beton armat şi precomprimat, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 69,6 mil. lei (13,8 mil. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus în consultare publică, luni, 9 martie 2026 propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal în vederea edificării noii autobaze pentru autobuze și microbuze electrice. Proiectul este în valoare de aproximativ […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din localitatea Lunca Mureșului, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. Astăzi, 9 martie 2025, în […]

Citește mai mult