FOTO/VIDEO: 4 persoane cercetate pentru înșelăciuni prin metoda ”Accidentul”, aduse la audieri la IPJ Alba
Patru dintre bărbații suspecți că ar fi înșelat mai multe persoane din Alba, folosind metoda ”Accidentul”, au fost aduse în această seară pentru audieri la sediul IPJ Alba. Potrivit polițiștilor învinuiții, cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, sunt din Brăila și Galați iar unul dintre aceștia este încarcerat în Penitenciarul Galați.
Identificarea învinuiţilor a fost făcută de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia cu sprijinul Serviciilor de Operaţiuni Speciale Alba şi Galaţi, în urma perchezițiilor efectuate în această dimineață, în vederea documentării activității ifracționale a celor implicați.
Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite 12 telefoane mobile şi 14 cartele de telefon mobil, despre care există suspiciunea că au fost folosite în activitatea infracţională.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că cei 4 învinuiţi au pretins păgubiţilor, prin telefon, diverse sume de bani,sub pretextul că sunt avocaţii unei rude apropiate a victimelor, care a comis un accident rutier în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, condiţionând reprezentarea în faţa autorităţilor de depunerea unei sume de bani într-un cont, prin intermediul unui serviciu de transfer rapid.
Prejudiciul reclamat prin aceste fapte este de 19.500 de lei.
Vedeți aici unul dintre cazurile de înșelăciune din Alba Iulia, povestit chiar de victima: ATENŢIE la ţepele prin telefon! Apelul “cu accidentul de maşină” face victime şi în Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”
Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]
FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026
Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]