Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO/ Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace, celebrată la Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace a fost marcată în acest an în perioada 8 – 12 aprilie și de către elevii Școlii Gimnaziale ,,Singidava” și ai Liceului Teoretic ,,David Prodan” din Cugir.

Profesorii de educție fizică și sport, Maria Avram, Traian Avram și Adrian Mihai au inițiat și coordonat întreceri sportive de șah, tenis de masă, baschet și fotbal. În organizarea și desfășurarea acestor acivități au fost sprijiniți și de profesorii documentariști Alina Boboia și Florica Adam. Atât câștigătorii, cât și învinșii s-au bucurat și au profitat de această ocazie pentru a promova activitatea fizică, comportamentul sănătos, eliminarea diferențelor de orice fel dintre oameni, toleranța și spiritul competitiv.

Totodată, ca orice activitate extrașcolară, a fost un bun prilej de a-i descoperi pe elevi și în afara orelor de curs, stimulându-se implicarea în diferite activități și acțiuni. Acțiunile desfășurate s-au bucurat de asemenea și de susținerea directorilor celor două instituții de învățământ, profesorii: Floare Vlasea, Stela Predescu și Ionela Cozmescu.

În anul 2013, Adunarea Generala a Natiunilor Unite, cu sustinerea Comitetului International Olimpic (CIO), a declarat sărbătorirea Zilei Internationale a Sportului pentru Dezvoltare si Pace (IDSPD), iar din 2014, aceasta zi a fost celebrata in fiecare an. În intreaga lume, pe 6 aprilie, se aniverseaza puterea sportului de a schimba societatea, de a dezvolta comunitatile, de a incuraja echitatea si incluziunea, precum si de a promova pacea si buna intelegere intre oameni, comunitati si natiuni

(C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE | Peste 800 de consumatori au rămas fără energie electrică într-o comună din Alba. Codurile roșu și portocaliu de vânt puternic fac ravagii: Echipele DEER, intervenție de urgență

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 800 de consumatori au rămas fără energie electrică într-o comună din Alba. Codurile roșu și portocaliu de vânt puternic fac ravagii: Echipele DEER, intervenție de urgență Un număr de peste 800 de consumatori au rămas fără energie electrică din cauza vremii neprielnice și a vântului puternic care bate în zonă.  Mai exact, în acest […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr de 21 de ani, din Alba Iulia, cercetat de polițiști: A condus fără să dețină permis de conducere și plăcuțele cu numărul provizoriu de înmatriculare aparțineau altui autovehicul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr de 21 de ani, din Alba Iulia, cercetat de polițiști: A condus fără să dețină permis de conducere și plăcuțele cu numărul provizoriu de înmatriculare aparțineau altui autovehicul Un tânăr de 21 de ani, din Alba Iulia, este cercetat după ce a fost oprit în noaptea de 27-28 decembrie de oamenii legii. Ei au […]

Citește mai mult

Curier Județean

ACCIDENT rutier în Arieșeni: Tânăr de 22 de ani, transportat la spital după ce a părăsit partea carosabilă la volanul unui ATV

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Arieșeni: Tânăr de 22 de ani, transportat la spital după ce a părăsit partea carosabilă la volanului unui ATV Un tânăr de 22 de ani, din Timișoara, a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital după ce s-a lovit într-un accident petrecut pe raza localității Arieșeni. El nu ar fi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea