Sport

FOTO| Winner’s Club Ţălnar: Echipa RMC 24, campioana competiţiei Regionale de Minifotbal Bergenbier. Vezi celelalte echipe premiate

Alexandra Mates

Publicat

în

Baza Sportivă Winner’s Club Ţălnar din Cetatea Alba Iulia a găzduit sâmbătă,17 august, încheierea celei de-a VIII-a  ediţii a Campionatului Regional de Minifotbal Bergenbier, singurul Campionat de minifotbal din judeţul Alba afiliat la Federaţia Română de Minifotbal. Pe parcursul acestui an, peste 380 de jucători din tot judeţul şi nu numai s-au întrecut în cadrul acestuia. Titlul de campioană a ajuns, pentru al doilea an consecutiv, la echipa RMC 24 din Alba Iulia, care va participa în vara anului viitor la Turneul Naţional de Minifotbal, unde se vor înfrunta cele mai bune 20 de echipe din toată ţara. În prezenţa a peste 400 de spectatori, sâmbătă,  a avut loc premierea câştigătorilor.

În cadrul festivităţilor organizate la Baza Sportivă Winner’s Club Ţălnar din Alba Iulia, pe lângă distincţiile oferite câştigătorilor, au fost premiaţi şi arbitrii acestei competiţii. De la premiere, menţionăm că a lipsit chiar gazda evenimentului, dl.Cornel Ţălnar,  plecat „la muncă” cu contract în Sultanatul Omanului.

Târgul Grădinarului

În Play-Out, competiţia a doua valorică, premiile au plecat cătreGolgoterul  Competiţiei” : Daniel Stoica (de la echipa Brigada)
Cel  mai bun portar” :Claudiu Boldi (echipa TEO Fashion)
Cel mai bun fotbalist„: Cornel Hang ( echipa Brigada)
Echipa Fair-Play : Garcia Team
Locul I –  Teo Fashion
Locul II –  Brigada
Locul III – Red Zone
Locul IV – Sportul Ţălna

În Play-Off, competiţia principală a acestui campionat, cei premiaţi au fost :

Golgoterul  Competiţiei„: George Ţălnar (de la echipa RMC 24 )
Cel  mai bun portar” : Tudor Barta (echipa Erik Team Rimbek)
Cel mai bun fotbalist„:  Daniel Lupşan (echipa Inter Ciugud )
Echipa Fair-Play : Divad

Locul I : RMC 24 – Campioană, pentru al II-lea an consecutiv
Locul II – Erik Team Rimbek din Turda
Locul III – Inter Ciugud
Locul IV – Rockada

De menţionat că, actualmente, pe plan mondial România stă foarte bine la această disciplină sportivă , fiind triplă Campioană Europeană en-titre .

Organizatorii ţin să mulţumească pe această cale sponsorilor, jucătorilor şi spectatorilor, iar pentru campionatul viitor, care va începe pe data de 14 septembrie 2013, înscrierile se vor face până la data de 5 septembrie 2013. În pauza competiţională, pe perioada 30 august- 1 septembrie 2013, la Baza Sportivă Winner’s Club Ţălnar se va desfăşura CUPA OLD BOYS la Minifotbal, tot sub egida Bergenbier, competiţie destinată tuturor jucătorilor de peste 35 de ani.

Vă prezentăm mai jos câteva imagini de la premierea câştigătorilor Campionatului Regional de Minifotbal:

[nggallery id=86]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a patra înfrângere la Atena, în turneul 8 al Conference Cup, și meci pentru locurile 7-8

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a suferit a patra înfrângere la Atena, în turneul 8 al Conference Cup, și are meci pentru locurile 7-8 în competiția continentală de polo feminin CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, a suferit a patra înfrângere la Atena, în cadrul turneului 8 al Conference Cup, 7-9 cu NC […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, al treilea eșec în Conference Cup, turneul final 8, scor 10-15 cu Galatasaray!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, campioana României, a pierdut și al treilea meci în cadrul Conference Cup, turneul final 8, 10-15, cu Galatasaray Istanbul Cu 3 eșecuri din tot atâtea meciuri disputate la Atena, CSM Unirea Alba Iulia va evolua în partidele de clasament pentru locurile 5-8. Astfel, CSM Unirea Alba Iulia va susține sâmbătă o […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul

Ioana Oprean

Publicat

în

Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 15.00, se dispută ultima rundă a sezonului regular în Seria 7 a Ligii 3, urmând ca de săptămâna viitoare să se treacă la faza secundă […]

Citește mai mult