Sport

FOTO: Volei Alba Blaj a câștigat Cupa României, primul trofeu al sezonului! O nouă performanță pentru “mândria Albei”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, campioana României, a cucerit Cupa României la volei feminin, după 3-0 (25-13, 25-22, 25-19) în finală, cu Dinamo București, meci disputat la Cluj-Napoca.

Astfel, echipa din “Mica Romă” este noua și vechea învingătoare din această competiție gruparea blăjeană reeditând practic performanța din 2019 (ultima ediție disputată). “Mândria Albei” a pus mâna pe al treilea trofeu de acest gen din panoplie după cele două adjudecate în 2017 (3-0 cu Știința Bacău în finală) și 2019 (3-1 în ultimul act cu CSM Târgoviște), ediții când a reușit eventul intern (cupă și campionat).

Primul parțial, început cu un 7-0, pe serviciul Anei Antonijevic, a fost un simplu galop de sănătate pentru campioane, cu o mică excepție, când Dinamo a egalat la “7”, în rest Blajul a condus confortabil. În al doilea set, Nneka și coechipierele au încercat să ofere o replică mult mai consistentă, mergându-se cap la cap până la 17-17, dar blăjencele au avut ultimul cuvânt, cu toate că oponentele s-au apropiat la 23-22. Nici în ultimul set Dinamo nu a renunțat la luptă, ținând aproape până la 12-13, când echipa lui Zakoc a realizat trei puncte la rând și a rezolvat ecuația câștigătoarei. Ultimul act al Cupei României a durat 74 de minute, iar cele mai multe puncte le-au realizat Bojana Milenković – 17 și Ioana Baciu – 13.

*Spre o triplă istorică

Volei Alba Blaj a dominat voleiul feminin autohton în ultimii ani, cu 5 din ultimele șase campionate câștigate (excepție 2018, CSM București) iar în actuala stagiune, angrenată pe trei fronturi, își propune să cucerească tot, pentru a celebra aniversarea unui deceniu de la înființarea clubului. Următorul meci va fi miercuri, 24 februarie, la ora 18.00, la Tg. Mureș, semifinala Cupei Challenge cu formația maghiară MCM Diamant Kaposvar.

*Cu rivala CSM Târgoviște, finala din semifinale!

În careul de ași al Cupei României au acces Știința Bacău (3-0 cu Rapid București), CSM Târgoviște (3-1 cu Belor Galați), Dinamo (3-1 cu FC Argeș) și Volei Alba Blaj (3-0 cu Medicina Tg. Mureș, în doar 62 de minute). Și practic învingătoarea Cupei României s-a decis în duelul de foc din semifinale, dintre rivalele Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște (în celălalt joc Dinamo a trecut de Știința Bacău, scor 3-0).

Volei Alba Blaj s-a calificat în finala Cupei României, după o victorie extraordinară, 3-1 (25-17, 25-22, 23-25, 25-18) cu rivala CSM Târgoviște, într-o partidă a ambițiilor (ce a durat 102 minute), practic finala din semifinalele competiției. Echipa din “Mica Romă” și-a luat astfel revanșa după înfrângerea din Divizia A1 și a făcut un pas însemnat spre câștigarea primului trofeu al acestui sezon. Un derby în adevăratul sens al cuvântului, o dispută spectaculoasă, cu faze la limită, un meci în care Blajul și-a demonstrat forța, în ciuda unei replici aspre venită dispre contracandidată.

Volei Alba Blaj: Ana Antonijević – 3 puncte, Irina Malkova – 4, Ioana Baciu – 13, Maja Aleksić – 8, Bojana Čelić-Markovic- 10, Bojana Milenković – 17, Silvija Popović – libero; Regan Hood Scott, Ramona Rus, Aleksandra Spasenic, Réka Bleicher, Ștefania Cheluță, Francesca Alupei (absentă Jovana Kocić – din motive medicale, test neconcludent).

Foto: Elis IORDACHE, Federația Română de Volei

[nggallery id=8101]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos

Dan HENEGAR

Publicat

în

Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat, ambii fotbaliști având trecut în „alb-violet” Liderul CSM Unirea Alba Iulia are parte de un derby extern, cu Poli Timișoara, sâmbătă, 21 martie, pe „Electrica”, în penultima etapă a sezonului regular. La marele meci al primăverii pentru cele două […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conjudețenele LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17 LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au înregistrat rezultate pozitive în primele partide din acest an din cadrul Campionatelor Naționale Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română de Fotbal. Citește și: LPS Sebeș, eliminare […]

Citește mai mult