FOTO-VIDEO: Veşminte liturgice, vechi de peste 100 de ani, din mai multe zone ale judeţului Alba, într-o impresionantă expoziţie la Sala Unirii. Află SEMNIFICAŢIA acestora

O impresionantă expoziţie de veşminte liturgice din mai multe zone ale judeţului Alba a fost vernisată joi, la Sala Unirii. Albaiulienii dar şi cei care vor vizita oraşul, vor avea ocazia să admire veşminte de liturghie vechi, de câteva sute de ani,  folosite în timpul serviciului religios, păstrate cu grijă. Intitulată „(Ne)sfârşita liturghie: Veşminte liturgice din colecţiile judeţului Alba”, expoziţia prezintă pluviale, dalmatice şi casule purtate de slujitorii cultului romano-catolic alături de stihare, feloane şi epitrahile folosite de slujitorii religioşi ai comunităţii româneşti ortodoxe şi greco-catolice, dar şi documente bisericeşti. Expoziţia va fi găzduită de Sala Unirii, în perioada 27 martie – 30 aprilie 2014, intrarea fiind liberă.

Vernisajul expoziţiei a avut loc cu începere de la ora 12.00, în prezenţa a numeroşi credincioşi albaiulieni, care au putut afla de la părintele Dumitru Vanca, prof. conf. la Universitatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, ce reprezintă şi care este semnificaţia acestor veşminte.

Acesta a spus că veşmintele ca şi multe alte lucruri ale bisericii fac parte dintr-un întreg, care ne prezintă biserica aşa cum este.  Veşmintele, aşa cum apar ele în Sfânta Scriptură, au fost date prin „poruncă divină”, oamenilor, poporului lui Israel, spre „cinste şi podoabă”.

„Ele au o semnificaţie care, pe de-o parte scot din cotidian, din comun, pe cel ce le poartă, iar pe de altă parte au această menire liturgică”, a spus părintele Dumitru Vanca, precizând că noi le vedem doar strălucitoare dar „ele au mai multe decât atât”.

Părintele a spus că veşmintele le numim sfinte pentru că ele sunt sfinţite, pentru că sunt îmbrăcate de persoane sfinte şi pentru că ele folosesc la lucrarea celor sfinte. „Un preot din orice confesiune nu se poate înfăţişa înaintea Sfântului Altar fără aceste piese vestimentare cu carater sacru”, a precizat părintele.

„Veşmintele nu sunt indiferente şi nici nu sunt obiecte personale, de aceea ele sunt păstrate la biserică, pentru că aparţin bisericii iar preoţii când termină slujirea sfântă le lasă acolo în spaţiile bisericii. Ele exprimă credinţa şi tradiţia bisericii, şi nu în ultimul rând au o valoare şi semnificaţie teologică”, a mai spus părintele, explicând şi de ce.

Semnificaţia veşmintelor liturgice

„Veşmintele într-un anume fel mărturisesc îndumnezeirea firii umane. Preotul când se înfăţişează în faţa Sfântului Altar îşi ia aceste veşminte acoperind pe de-o parte firea omenească, slăbită de păcat şi de toate celelalte, şi ia această strălucire a slavei dumnezeieşeti, arătându-ne prin aceasta că omul poate deveni o persoană îndumnezeită.

În al doilea rând, veşmintele au un carater hristologic, ele sunt expresia văzută a prezenţei lui Hristos între noi. În biserica rusă există o tradiţie ca în niciuna dintre sfintele taine să nu se săvârşească fără sfintele taine, cele 7 mânecuţe, arătându-se prin aceasta că nu preotul este cel care slujeşte, ci Hristos este cel care face orice lucrare sfântă.

De asemenea, veşmintele au şi un caracter harismatic, ele sau cu ajutorul lor, sau folosindu-se şi de ele, în exerciţiul său liturgic preotul coboară harul sfinţitor asupra materiei şi asupra noastră.

Când îşi pune la piept, punându-şi după gât epitrahirul, preotul rosteşte o rugăciune care spune „Binecuvântat este Dumnezeu cel ce varsă harul său peste preoţii săi”, din acest punct de vedere veşmintele au şi acest caracter harismatic.

Au apoi un carater ecleziologic, în sensul că eclezia înseamnă adunare, comunitate. În sensul că ele aparţin comunităţii dar îl scot şi îl individualizează pe preot din această comunitate. Este prezent acest lucru în special atunci când are loc sfinţirea unui preot.

Aţi văzut că îmbrăcarea preotului are loc în faţa Altarului ca oamenii să îl poată vedea. I se dă acestuia fiecare dintre peisele vestimentare arătându-se prin aceasta că el este luat din comunitate şi este pus să slujească comunităţii ecleziei bisericii.

De asemenea, şi nu în ultimul rând, au şi şi un caracter eshatologic. Cuvântul acesta defineşte sigur sfârşitul, întâlnirea noastră finală cu Dumnezeu, pentru care ne pregătim mereu şi mereu, şi an de an reluăm acest parcurs al întoarcerii noastre acasă în paradisul pierdut. Acest drum îl parcurgem şi în această perioadă  a postului  Mare.

În Săptămâna Mare, săptămâna dinaintea Sfintelor Paşti, este o cântare care spune cam aşa: „Cămara ta Mântuitorul meu o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-ânsa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi Mă mântuieşte”.

Noi încercăm pe parcursul Postului Mare să ne curăţăm sau să îmbrăcăm această haină de lumină, iar preotul este exponentul celui care într-un mod văzut încearcă să îmbrace o haină de lumină în ziua de Paşti”, a spus părintele Dumitru.

Acesta a precizat că nu oricine şi mai ales nu oricum poate face veşminte bisericeşti, ci cel care le face trebuie să fie un om drept, credincios.

Veşmintele liturgice, mai nou o afacere

„În ultima vreme a devenit o afacere pentru mulţi dintre cei veniţi şi neaveniţi în această posibilitate economică de a scoate bani. În această lume a plasticului şi a sclipiciului ieftin sunt tot mai multe veşminte de o slabă calitate. Îţi iau ochii dar ele nu au nici sudoarea, nici efortul, nici transpiraţia, şi mai ales nici preţiozitatea lucrurilor care se făceau odinioară. Dacă vă veţi uita la câteva dintre aceste veşminte veţi vedea câte împunsături a făcut pe o bucată de 10 centimetri de stofă cel ce le-a făcut, efortul depus, veţi vedea preţiozitatea lucrurilor şi atunci comparându-le cu ceea ce noi avem astăzi sigur că veţi mira şi poate vă veţi gândi de două ori atunci când veţi dori să faceţi o donaţie la o biserică”, a precizat părintele.

„Vor zice mulţi că preoţii prea sunt îmbrăcaţi în veşminte dinacestea sclipicioase şi strălucitoare. Da, pentru că au existat chiar hotărâri ale unor sinoade care au discutat despre cât de împodobite să fie veşmintele. Ba, pentru că preotul în exerciţiul acesta liturgic îl reprezintă pe Hristos, cum vă spuneam. El ca om, ca preot, este îmbrăcat în negru, veşminte cât mai simple, dar când slujeşte acolo în faţa Sfântului Altar, trebuie să aibă cele mai frumoase, cele mai preţioase, cele mai strălucitoare lucruri. De ce?Pentru că, vă aduc aminte, ce-i spune Dumnezeu lui Moise, veşmintele sunt spre cinste şi spre  podoabă”, a conchis preotul Dumitru Vanca.

La eveniment a fost prezent şi viceprimarul Dorin Şerdean, care a spus că a venit sărac la expoziţie şi a plecat mai bogat, mulţumind preotului pentru cuvântul de învăţătură.

Dintre veşmintele expuse în cadrul expoziţiei se remarcă o dalmatică din secolul al XVIII-lea aparţinând Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Alba Iulia, dar şi două dintre veşmintele liturgice purtate la Alba Iulia cu ocazia Încoronării de la 15 octombrie 1922 (ambele aparţinând Arhiepiscopii Ortodoxe de Alba Iulia).

De asemenea, dintre obiectele expuse mai amintim inventare din secolele XVIII şi XIX ale bisericilor din judeţul Alba, care descriu patrimoniul de odăjdii, chitanţe/adeverinţe ale croitorilor, negustorilor şi atelierelor de veşminte, reclame ale acestor ateliere, consemnări din registrele parohiale referitoare la achiziţionarea de veşminte pentru slujbă ori la întreţinerea lor şi anunţuri de presă referitoare la credincioşii care au donat bani pentru achiziţionarea acestora.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia în colaborare cu Arhivele Naţionale. Serviciul Judeţean Alba, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, Mănăstirea „Buna-Vestire” din Negraia-Pătrângeni, Muzeul de Etnografie şi Artă Religioasă din Bucerdea Vinoasă, precum şi Expoziţiile Etnografice din Cut, Cricău, Deal, Pianul de Jos, Hopârta şi Şugag.

[nggallery id=1355]

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI