Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. Tânăr din Stremț, acuzat că a omorât în Italia cu scopul de a jefui, reținut de polițiștii din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat din județul Alba, urmărit internațional, a fost reținut, joi, fiind acuzat că a omorât o persoană în vârstă, pe stradă, în Italia, cu scopul de a-i fura mai multe bunuri. Infracțiunile s-au produs aproape de locuința victimei, iar acuzatul a fost ajutat de alte două persoane.

Potrivit unui comunicat de presă trimis, joi, de Poliția Alba, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru începerea procedurilor de confirmare a mandatului european de arestare.

”Un bărbat din Stremț, județul Alba, pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracțiunii de omor, a fost depistat de poliţiştii din Alba, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române”, potrivit Poliției Alba.

Potrivit unor surse judiciare, victima avea 64 de ani, iar infracțiunile au fost comise în apropierea locuinței sale. Acuzații i-au furat mai mule bunuri. Bărbatul prins are 28 de ani.

”Pe numele lui, autorităţile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de omor, faptă ce ar fi fost săvârşită împreună cu alte persoane, în cursul lunii mai 2018”, potrivit Poliției Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia Consiliul Local Alba Iulia se întrunește, luni, 16 martie 2026, de la ora 14.00, în ședință extraordinară cu convocare de îndată pentru a aviza modificarea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la limba și literatura română Simularea examenului de Evaluare Națională a început luni, 16 martie 2026, cu proba la limba și literatura română. Probele s-au desfășoarat în condiții de examen, iar evaluarea lucrărilor va fi realizată folosindu-se platforma digitală. Profesorii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul La sediul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului Alba s-a format o codă uriașă în dimineața zilei de luni, 16 martie 2026. Șirul de oameni care stau la rând este extrem de mare. Oamenii, în principal vârstnici, spun că doresc să se […]

Citește mai mult