FOTO-VIDEO: Supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni şi salvatorii lor au devenit cetăţeni de onoare ai comunei Horea. Pelerinaj la locul tragediei
Trei dintre supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni, din 20 ianuarie 2014, şi primii trei salvatori moţi, cei care i-au găsit, au primit duminică, la Mătişeşti, în cadrul „Târgului Lemnarilor”, titlul de „Cetăţean de onoare al comunei Horea”. Este vorba despre medicii Radu Zamfir, Sorin Ianceu şi copilotul Răzvan Petrescu, care au venit în zonă încă de sâmbătă, şi moţii salvatori Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu. Diplomele le-au fost înmânate celor trei de către primarul comunei, Marin Nicola şi fostul deputat Corneliu Olar, în prezenţa a sute de moţi dar şi numeroşi oaspeţi, între care politicieni de frunte ai judeţului. Cu o zi înainte, toţi cei şase, supravieţuitori şi salvatori, au trăit clipe emoţionante sus, la locul tragediei, pe Dâmbul Bumbului din Muntele Petreasa, acolo unde s-au întâlnit în pelerinaj.
Acelaşi titlu a fost acordat şi celorlaţi doi supravieţuitori, medicii Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, care nu au putut fi prezenţi duminică la Mătişeşti, fiind plecaţi din ţară. De asemenea, autorităţile locale au conferit titlul de „Cetăţean de onoare post-mortem” pilotului Adrian Iovan şi studentei Aurelia Ion.
Prin hotărâre de Consiliu Local, autorităţile din comuna Horea i-au făcut duminică pe supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni, în cadrul sărbătorii „Târgul Lemnarilor din Munţii Apuseni”, cetăţeni de onoare ai comunei, pentru „felul de a se jertfi dându-i vieţii o nouă şansă de supravieţuirie” şi pentru „felul în care au făcut din viaţă o lumină asupra vieţuirii.
Cei trei prezenţi la Mătişeşti, medicii Zamfir şi Ianceu şi copilotul Petrescu, au urcat pe scenă împreună cu familiile lor, iar la momentul primirii diplomelor, alături de medicul Zamfir s-a aflat fetiţa sa, iar alături de Sorin Ianceu, băiatul şi fetiţa sa. Tot în cadrul ceremoniei, cei trei au primit distincţii şi decoraţii din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia şi a Societăţii Cultural-Patriotice Avram Iancu din România, înmânate de un consilier al ÎPS Irineu şi de prof. Victor Bercea, preşedintele societăţii.
Dacă cei trei au fost premiaţi la începutul zilei, la câteva ore au primit tilurile şi cei trei salvatori, ajunşi cu întârziere, din cauza unor motive personale (parastas în familie). „Nu au fost numai cei trei, dar ei le-au dat şansa la viaţă celor pe care i-au descoperit „, a spus Corneliu Olar, menţionând totodată că le va veni rândul să primească diplome şi ceilalţi peste 100 de moţi salvatori.
La ceremonie au participat preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava,senatorul PNL Alba, Teodor Atanasiu, vicepreşedintele CJ Alba – Florin Roman, precum şi alţi primari ai comunelor din zonă, consilieri locali şi judeţeni.
Cei trei, medicii şi copilotul, s-au întâlnit cu salvatorii, sâmbătă, chiar la locul tragediei, pe vârful Petreasa, unde autorităţile locale împreună cu un preot din Horea, au organizat şi un moment de pomenire a celor care au plecat dintre noi, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. În prezenta a peste 100 de persoane, pe muzică de fanfară au fost depuse coroane de flori pentru pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, iar în foişorul de lemn, altarul ridicat de moţi, au fost expuse fotografii din viaţa celor doi. Ceea ce au simţit în momentul acela, doar ei ştiu, a fost momentul lor, însă cu siguranţă i-au trecut fiorii, mai ales pe medicul Radu Zamfir şi copilotul Răzvan Petrescu, care au urcat pentru prima dată de la producerea accidentului, în acest loc.
FOTO: Alexandra Mateş, Traian Gligor(Vârful Petreasa)
[nggallery id=2184]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]