Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO, VIDEO/ Soţul unei judecătoare de la Curtea de Apel Alba Iulia suspect în dosarul în care este anchetat fratele lui Cătălin Moroşanu

Mondoc Adriana

Publicat

în

Soţul unei judecătoare din Alba suspect în dosarul în care este anchetat fratele lui Cătălin  Moroşanu

Procurorii DIICOT Iași l-au reținut marți pe Claudiu Moroșan, fratele luptătorului Cătălin Moroșan, fiind implicat într-un dosar ce vizează infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă și constituire de grup infracțional organizat, scrie Ziarul de Iași. Prejudiciul în acest dosar este de 18 milioane de lei.

Claudiu Moroșan, fratele luptătorului de kickboxing Cătălin Moroșan (cunoscut ca Moroșanu), a fost reținut marți de către procurorii DIICOT Iași, alături de alte patru persoane. Alte 15 persoane au fost plasate sub control judiciar.

Consilier judeţean din partea PNL, la fel ca fratele său, Claudiu Moroșan ar fi fost implicat într-o reţea de evaziune şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, în dosarul deschis din 2012, membrii rețelei ar fi făcut tranzacții fictive cu aur, a căror finalitate era decontarea fictivă de TVA. DE asemenea, acești ar fi făcut și tranzacții ilegale cu aur, iar uneori metalul prețios fiind scos în afara ţării fără documente.

Potrivit presei locale, care citează surse judiciare, suspect în dosar este şi soţul unei judecătoare din județul Alba, dar şi oameni de afaceri care deţin francize pentru branduri de lux. În dosar ar mai fi implicate de zeci de persoane de etnie romă din două localități din județul Iași.

Anchetatorii au făcut marți dimineață mai multe percheziții în acest dosar.

YouTube video

Comunicatul Poliției Române:

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au efectuat 35 de percheziții domiciliare, ce au vizat destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în evaziune fiscală și spălare de bani. Au fost puse în executare 26 de mandate de aducere.

La data de 23 octombrie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au destructurat o grupare infracțională organizată, specializată în evaziune fiscală și spălare de bani, formată din 26 de persoane, care ar fi administratori de societăți comerciale, pe raza județelor Iași, Alba și a municipiului București.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 – 2015, aceștia ar fi creat circuite financiare, contabile şi bancare şi ar fi facilitat, începând cu înregistrarea în contabilitatea mai multor societăți comerciale, controlate de membrii grupului, a unor facturi fiscale eliberate pentru relaţii comerciale fictive, pe de o parte, obţinerea, de către aceste societăți comerciale, a unor reduceri importante de impozit pe profit şi T.V.A. şi, pe de altă parte, crearea premiselor obținerii unor sume importante de bani, prin solicitările de rambursare a T.V.A, ca urmare a interpunerii frauduloase în activitatea comercială derulată de mai multe firme fantomă.

De asemenea, o parte din membrii grupării ar fi deschis conturi în numele societăţilor fantomă, iar banii proveniți din infracţiuni ar fi fost transferați în conturile respective, fiind retrași ulterior, în numerar şi predați altor membri ai grupării infracţionale, cu scopul de a fi disimulată originea ilicită a banilor.

Din verificările efectuate a reieşit faptul că membrii grupului infracţional organizat ar fi controlat mai multe societăţi comerciale cu comportament de tip „fantomă”, care ar fi asigurat documentele justificative fictive, în circuitele respective, pentru firmele care ar fi fost la suprafață și care, prin reprezentanții lor, ar fi înregistrat cheltuieli fictive, în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor către bugetul de stat și ar fi solicitat rambursări ilegale de T.V.A.

În perioada analizată, societăţile beneficiare ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 18.000.000 de lei, reprezentând T.V.A şi impozit pe profit datorat şi nevirat către bugetul de stat.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și recuperării prejudiciului cauzat, 1,2 kilograme de aur, 50.000 de lei și au fost instituite sechestre pe imobile și autoturisme în valoare de aproximativ 800.000 de euro.

15 persoane au fost plasate sub control judiciar, iar 5 persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de combatere a criminalității organizate din Bacău, Alba, București și Inspectoratului de Poliție Județean Iași.”

Comunicatul DIICOT:

La data de 22.10.2018, procurorii DIICOT- S.T.Iaşi au dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a inculpaţilor Marcu Cornel, Stănescu Daniel zis Mureș, Stănescu Bogdan zis Cezar, Stănescu Dragoș zis Ciorpan, Moroșan Claudiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

La aceeaşi dată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi, au efectuat un număr de 35 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Iaşi şi a municipiilor Bucureşti si Alba Iulia, ocazie cu care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor și recuperării prejudiciului cauzat, 1,2 kilograme de aur, 50.000 de lei și au fost instituite sechestre pe imobile și autoturisme în valoare de aproximativ 800.000 de euro.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2012 – 2015 inculpaţii Marcu Cornel, Stănescu Daniel, zis „Mureş”şi Stănescu Bogdan, au constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop facilitarea înregistrării în contabilitatea societăţilor controlate de către inculpatul Marcu Cornel, respectiv SC Marcor Gold SRL, SC Exclusiv Investment SRL şi Exclusiv International SRL, a unor facturi fiscale eliberate în baza unor relaţii comerciale fictive care, pe de o parte, au avut ca efect sustragerea de către acestea din urmă de la plata unor sume de bani reprezentând TVA – ul şi impozitul pe profit datorat bugetului de stat şi pe de altă parte, au reprezentant documentaţia necesară solicitărilor de rambursare a TVA înaintate către organele competente de către SC Marcor Gold SRL.

Începând cu luna octombrie 2012 şi până în iulie 2014, inculpaţii Stănescu Daniel şi Stănescu Bogdan au furnizat facturi nereale şi către societăţile beneficiare, societăţi administrate şi controlate în perioada octombrie 2012 – iulie 2014 de către un cetăţean italian şi un cetăţean român, în atingerea aceluiaşi scop infracţional, respectiv sustragerea de la plata unor sume de bani reprezentând TVA – ul şi impozitul pe profit datorat bugetului de stat.

De asemenea, s-a reţinut că inculpaţii Stănescu Daniel şi Stănescu Bogdan au furnizat facturi nereale şi către fimele beneficiare SC Sodo Migliori Romania SRL Bucureşti şi SC Sodo Migliori International SRL Bucureşti, societăţi administrate şi controlate în perioada octombrie 2012 – iulie 2014 de către inculpaţii Amato Alessandro şi Mihart Marian, în atingerea aceluiaşi scop infracţional, respectiv sustragerea de la plata unor sume de bani reprezentând TVA – ul şi impozitul pe profit datorat bugetului de stat.

Inculpatul Tony Baciu împreună cu fratele său, inculpatul Baciu Andrei Robert, au sprijinit grupul infracțional organizat furnizând cantități diferite de fragmente de bijuterii de aur, obținute în mod ilicit, pentru a fi livrate, sub proveniența fictivă a facturilor nereale furnizate de către inculpaţii Stănescu Daniel zis Mureș și Stănescu Bogdan zis Cezar prin intermediul SC Andoria Trans Metal SRL, către SC Marcor Gold SRL, societată controlată de către inculpatul Marcu Cornel.

Modul de manifestare al grupului infracţional organizat sub aspectul fenomenului evazionist a luat forma fraudei cu TVA. Astfel, atât societăţile comerciale controlate de către inculpatul Marcu Cornel cât şi societăţile comerciale controlate de către inculpaţii Amato Alessandro şi Mihart Marian în perioada de referinţă au fost operatori economici români înregistraţi în scopuri de TVA ce efectuau livrări intracomunitare către operatori economici din state membru U.E (Italia, Germania), livrări care potrivit prevederilor fiscale nu sunt purtătoare de TVA. Obiectul livrărilor intracomunitare l-au constituit aliaje din aur.

În acest context, inculpaţii Marcu Cornel, Amato Alessandro şi Mihart Marian au înregistrat în contabilitatea societăţilor controlate, achiziţii fictive de metale preţioase sub forma fragmentelor de bijuterii din aur, purtătoare de TVA, de la societăţi interpuse scriptic, nou autorizate în comerţul cu metale preţioase, având menirea doar de a ajuta la punerea în circulaţie a TVA-ului, scopul final fiind deducerea TVA precum şi solicitarea de rambursări de TVA.

O caracteristică a comerțului cu metale prețioase sub forma fragmentelor de bijuterii din aur, este aceea că, furnizorii predau fragmentele de bijuterii din aur către societățile beneficiare, care după procesul de topire returnează lingouri în vederea depunerii lor de către furnizori la ANPC pentru stabilirea titlului metalului. Documentele justificative în baza cărora se derulează aceste operațiuni sunt avizele de însoțire a mărfii. După emiterea raportului de încercare, lingourile sunt livrate de către furnizori, pe baza facturilor fiscale și a rapoartelor de încercare, către societățile beneficiare.

De altfel, achiziția de către societățile beneficiare direct a aliajelor din aur este susținută, în context economic, de faptul că livrarea acestora se realizează în baza Rapoartelor de încercare ale ANPC, sarcina certificării calității aurului livrat fiind în sarcina furnizorului. Mai mult, prin topirea fragmentelor de bijuterii din aur intervin diferențe de gramaj care în mod real și firesc sunt suportate de către furnizori.

Un lucru comun ce s-a stabilit în legătură cu societăţile beneficiare SC Marcor Gold SRL, SC Exclusiv Investment SRL, Exclusiv International SRL, SC Sodo Migliori Romania SRL şi SC Sodo Migliori International SRL (societăți situate pe NIVELUL I al structurii create de grupul infracțional organizat) este acela că achiziţiile de la societăţile fantomă (NIVELUL II) sunt singurele achiziţii de metale prețioase, sub forma fragmentelor de bijuterii, purtătoare de T.V.A., aspect constatat cu ocazia controalelor fiscale derulate de către organele competente asupra activității societăților beneficiare.

În atingerea scopului infracţional, inculpaţii Stănescu Daniel zis ”Mureș” şi Stănescu Bogdan zis ”Cezar” au pus la dispoziţia inculpatului Marcu Cornel facturi fiscale emise de către societăţi comerciale, controlate de către aceştia prin interpuşi, ( „societăţi fantomă” sau societăţi de ,,tip conductă”) care atestau în mod fictiv livrarea de fragmente de bijuterii din aur către SC Marcor Gold SRL, SC Exclusiv International SRL şi SC Exclusiv Investment SRL( „societăţi beneficiare”). În fapt, inculpatul Baciu Tony, administrator al mai multor case de amanet de pe raza judeţului Iaşi, ajutat de către fratele său, inculpatul Baciu Andrei Robert, furniza în fapt cantităţi de aur (mai mici decât cele specificate în facturi), obţinute în mod ilicit, livrarea lor fiind însoţită de aceste facturi fiscale.

Activitatea infracţională şi membrii grupării au fost structuraţi pe două nivele, fiecare nivel având un rol prestabilit şi bine definit.

Astfel, liderul grupării, inculpatul Marcu Cornel prin natura activităţii societăţilor comerciale pe care le reprezintă sau controlează (topitorie de aur şi magazine de bijuterii), a realizat achiziţii ilicite de bijuterii, fragmente sau alte piese din aur. Pentru a crea o aparenţă de legalitate cu privire la provenienţa metalelor preţioase livrate intracomunitar, acesta a declarat că, metalele preţioase livrate către Italia şi Germania provin de la o serie de societăţi comerciale de pe raza judeţului Iaşi, controlate de cetăţeni de etnie rromă din localităţile Grajduri şi Lunca Cetăţuii, jud. Iaşi (nivelul II). Scopul final l-a constituit diminuarea bazei impozabile de calcul a TVA și a impozitului pe profit precum și solicitarea rambursării de TVA de la bugetul consolidat al statului.

De asemenea, inculpaţii Amato Alessandro şi Mihart Marian, administratori ai societăților beneficiare SC Sodo Migliori România SRL și SC Sodo Migliori International SRL, au înregistrat în contabilitatea societăților, în mod fraudulos achiziţii de bijuterii, fragmente sau alte piese din aur, purtătoare de TVA în condițiile în care, deși aveau o vechime în activitate de peste 10 ani (în cazul SC Sodo Migliori România SRL), achiziția de metale prețioase sub forma fragmentelor de bijuterii din aur era organizată, potrivit reglementărilor în vigoare, prin aplicarea taxării inverse.

Pe același nivel, un rol extrem de important a fost ocupat de către alţi doi lideri ai grupării, inculpaţii Stănescu Daniel şi Stănescu Bogdan, care au avut atribuţii în identificarea societăţilor comerciale de tip „fantomă” de pe raza localităţilor Grajduri şi Lunca Cetăţuii, din jud. Iaşi, în numele cărora să fie emise facturi fictive, având ca obiect metale preţioase, aur, bijuterii din aur (cei doi controlând practic nivelul II).

De asemenea, inculpaţii Stănescu Daniel şi Stănescu Bogdan au transportat aurul colectat către societățile beneficiare din municipiul Alba Iulia și către cele din municipiul București, l-au predat pe bază de avize şi facturi fiscale emise în numele societăţilor controlate.

Caracterul organizat în care a acţionat gruparea şi intenţia de disimulare şi spălare a banilor proveniţi din aceste manopere frauduloase rezidă şi din faptul că facturile fiscale fictive emise de firmele de pe nivelul II către firmele de pe nivelul I au fost achitate de către liderii grupării prin transfer bancar, iar odată sumele de bani ajunse în conturile firmelor de pe nivelul II au fost retrase în numerar de către membrii grupării, cetăţeni rromi ce le controlează, în baza unor borderouri de achiziție fictive care, de altfel nu erau înregistrate în contabilitate.

De asemenea, faţă de inculpatul Moroșan Claudiu s-a reşinut faptul că, în calitate de administrator prin procură al SC Gold Brut International SRL Iaşi, în cursul lunii februarie 2013 a aderat la grupul infracţional organizat, pentru a-i susține pe aceștia în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, în dauna bugetului de stat (prin reducerea artificială a profitului impozabil şi a TVA-ului de plată pentru beneficiarii finali și solicitarea de rambursare a TVA de la bugetul consolidat al statului) și în cel a obţinerii pentru sine şi alţii de beneficii financiare.

În calitate de membru al grupului şi-a asumat şi a îndeplinit ca atribuţii în cadrul acestuia, în ceea ce privește societățile beneficiare SC Marcor Gold SRL, SC Exclusiv International SRL, SC Exclusiv International SRL, SC Sodo Migliori România SRL, la dispoziția coordonatorilor grupului infracțional organizat, respectiv inculpaţii Stănescu Daniel și Stănescu Bogdan.

Prejudiciul cauzat este în sumă de 18.000.000 lei reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit datorat şi nevirat către bugetul de stat.

În cursul zilei de astăzi inculpaţii urmează să fie prezentaşi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Faţă de alţi 14 inculpaţi, procurorii DIICOT- S.T.Iaşi au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor de combatere a criminalității organizate din Bacău, Alba, București și Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea